De-a lungul timpului, NASA, împreună cu alte agenții, au cheltuit peste 20 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui propulsor nuclear, fără prea mult succes, în principal pentru că nu exista o misiune spațială care să aibă nevoie de el (conform declarațiilor NASA). Chiar recent, DARPA a anulat programul Demonstration Rocket for Agile Cislunar Operations (DRACO) care își propunea să dezvolte și să testeze un motor cu propulsie nucleară pe orbita Pământului în 2027. Acum însă, NASA declară că a găsit și misiunea, dar și vehiculul care să folosească un reactor nuclear: este vorba despre modulul Power and Propulsion Element (PPE), construit de Northrop Grumman și moștenit de la stația spațială lunară Gateway (care la rândul ei l-a moșnenit de la programul Asteroid Redirect Mission, și el anulat în 2017), care va fi folosit în misiunea Skyfall spre Marte (misiune care va fi lansată în 2028). PPE este dotat cu un propulsor ionic, iar NASA dorește ca energia electrică necesară pentru respectivul propulsor să fie furnizată de un reactor nuclear, primul care va fi folosit într-o misiune interplanetară. Misiunea, denumită Skyfall, va trimite 3 elicoptere similare cu Ingenuity, pentru a explora suprafața marțiană. Aceste elicoptere vor fi dotate cu radare și camere foto, pentru a analiza suprafața marțiană și pentru a identifica zone potrivite pentru viitoare misiuni cu echipaj uman. Restul componentelor Gateway care au fost asamblate vor fi folosite pentru viitoarea bază lunară. Reactorul care va propulsa modulul Skyfall prin spațiul interplanetar va folosi uraniu îmbogățit (concentrația de U-235 va fi cuprinsă între 5-20%) și va genera o putere electrică de peste 20 kW, urmând ca ulterior, o iterație a acestui reactor să fie folosită în 2030 pe suprafața Lunii (Lunar Reactor-1, sau LR-1), pentru a genera (o parte din) electricitatea necesară viitoarei baze lunare.

Misiunea chineză Tianwen-3 va fi lansată la finalul anului 2028: două rachete Changzheng-5B va lansa două vehicule spre Marte (o sondă orbitală—care va conține și capsula care va fi trimisă spre Pământ la finalul misiunii și un lander—împreună cu vehiculul care va decola de pe Marte pentru a se întâlni pe orbită cu sonda orbitală) pentru ceea ce pare să fie prima misiune de aducere pe Pământ a unor eșantioane de sol marțian: 500 de grame de sol marțian vor ajunge pe Pământ în 2031, dacă totul decurge conform planului.

Nu știm dacă sonda orbitală Tianwen-1 mai este sau nu activă (pentru că nu a existat nici un comunica oficial privind încheierea misiunii), știm doar că observatorul radioastronomic AMSAT-DL din Bochum (Germania) a interceptat ultimele mesaje radio în 23 decembrie 2025, iar de atunci nu a mai fost interceptată nici o transmisiune radio de echipamentele AMSAT-DL (în banda de 20 de metri) de la sonda marțiană chineză. Asta nu înseamnă că sonda Tianwen-1 nu mai emite, este posibil să emită folosind antenele low-gain și AMSAT-DL să nu poate intercepta respectivul semnal.

Conform unui studiu publicat în Space Wheater, cel mai bun moment de a trimite o misiune cu echipaj spre Marte ar fi în timpul unui maxim al activității solare: paradoxal acest lucru ar însemna o expunere de două ori mai redusă a echipajului la radiațiile cosmice, pentru că activitatea solară va reuși să măture o bună parte a radiației venită din afara sistemului nostru solar. Datele au fost furnizate de sonda europeană Trace Gas Orbiter (TGO).

Congresul SUA solicită ca NASA să renunțe la actuala misiune Mars Sample Return (MSR) și să demareze o altă misiune similară, care să aducă pe Pământ eșantioanele de sol colectate de roverul Perseverance, dar care să nu (mai) depășească 8 miliarde de dolari; participarea internațională este permisă, atâta timp când bugetul nu este depășit și probele aduse rămân în posesia NASA. O altă misiune, separată (cu bugetul aferent), va trimite pe orbita marțiană o sondă nouă, Mars Telecommunications Orbiter (MTO), care să sprijine atât MSR, cât și alte misiuni marțiene, având în vedere îmbătrânirea actualelor sonde aflate pe orbita planetei Marte.

Procesele abiotice (non-biologice) nu pot explica concentrația de produse organice (decan, undecan, dodecan) găsite de roverul Curiosity în timp ce studia roca Cumberstone din craterul Gale¹, conform unui studiu publicat în revista Astrobiology și citat de NASA. Concluzia articolului este că ar fi rezonabil să credem că acești compuși au fost creați de forme de viață.