parsec.ro blog 2026-04-27 14:55 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────── orbit luna mars interplanetar misc [local] lx2026 RSS feed ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
/local/emisar

Conform RISE - Romanian InSpace Engineering, astronomii Vlad Turcu (Institutul Astronomic al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca) și Alin Nedelcu (Institutul Astronomic al Academiei Române) au confirmat că satelitul românesc EMISAR este obiectul cu NORAD ID 68427 (2026-067M), asociat cu lansarea Transporter-16 din 30 martie. Dacă este așa, atunci satelitul se află pe orbită 513 x 509 km, înclinație orbitală 97.45 grade.

/local/emisar

Următorul satelit românesc se numește EMISAR și se află deja în California, unde așteaptă să fie lansat în misiunea rideshare Transporter-16, la bordul unei rachete Falcon 9, misiune a cărei lansare este programată pentru luna aprilie. EMISAR este un cubesat 1U, dezvoltat de un consorțiu condus de Institutul de Studii Spațiale, împreună cu Romanian InSpace Engineering (RISE), RARTEL și Universitatea Maritimă Constanța. Satelitul va fi folosit pentru a transmite semnale între două stații terestre.

Romanian Space Initiative (ROSPIN), în colaborare cu Agenția Spațială și de Radiocomunicații, organizează FAST Forum 2026 (Future of Air and Space Technology), ediția a II-a. Evenimentul are loc în perioada 19–20 februarie 2026, la Cercul Militar Național, și aduce împreună lideri din industrie, instituții, cercetare, investiții și comunitatea tehnică pentru a accelera dezvoltarea ecosistemului spațial din România. Participarea este gratuită, însă este necesară înscrierea în formular pentru acces și confirmare. La eveniment va participa și cosmonautul român Dumitru‑Dorin Prunariu, în calitate de invitat special.

Compania GMV România va avea o participare semnificativă la misiunea Ramses, prin dezvoltarea unor sisteme de ghidare, navigație și control, derivate din cele de la bordul unei alte sonde interplanetare, Hera1, la care România a avut de asemenea contribuții importante. GMV este subcontractor al OHB, compania aleasă de ESA pentru a construi sonda principală a misiunii Ramses. În același timp, Institutul de Studii Spațiale are contribuții la partea științifică a misiunii, participând la caracterizarea spectrală a asteroidului cu ajutorul instrumentul HyperScout for Apophis MultispectraL Exploration and Taxonomy (HAMLET). Mulțumesc Daniel Bețco și Cristi Chițu, respectiv Marcel Popescu, pentru completări și informații.

Footnotes:

1

sondă care este în drum spre asteroidul Didymos, pentru a studia impactul suferit de acesta cu sonda americană DART