În sistemul nostru solar, din zece mii de molecule de apă, una are un atom de hidrogen mai special, care are în nucleu și un neutron (deuteriu). În cometa interstelară 3I/ATLAS, o echipă de cercetători de la Universitatea din Michigan a observat, folosind observatorul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) că există de 30 de ori mai multă apă deuterată și de 40 de ori mai multă decât în oceanele de pe Pământ. Asta înseamnă că 3I/ATLAS s-ar fi format în condiții de temperaturi mai scăzute decât cele prezente în sistemul nostru solar. Articolul A Direct View of the Chemical Properties of Water from Another Planetary System: Water D/H in 3I/ATLAS a fost publicat în revista Nature Astronomy, în 24 aprilie.

Pentru a conserva energie la bordul sondei Voyager-1, NASA a decis ca în 17 aprilie să oprească încă un echipament științific: de această dată a venit rândul echipamentului denumit Low-energy Charged Particles (LECP) să fie oprit, pentru ca Voyager-1 să poată comunica cu Pământul în continuare. LECP măsura debitul de particule încărcate electric (ioni, electroni, raze cosmice) de energie joasă, care proveneau din sistemul nostru solar sau de dincolo de el. Decizia de a opri alimentarea LECP a venit după ce în 27 februarie, energia disponibilă la bordul Voayger-1 a scăzut semnificativ și pentru a evita o scădere și mai mare a energiei disponibile, NASA a luat această decizie. Același echipament a fost oprit în martie 2025 și la bordul sondei gemene Voyager-2.

Observatorul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) a detectat concentrații anormal de ridicare de metanol la suprafața cometei interstelare 3I/ATLAS în timpul unor măsurători efectuate în 2025, când cometa s-a apropiat de Soare. Deși acest compus chimic nu este neobișnuit în compoziția cometelor, concentrația detectată la 3I/ATLAS este mult mai mare decât concentrația detectată în cometele din sistemul nostru solar.

În 26 septembrie 2022, pentru prima dată în istorie, o misiune spațială a modificat perioada de rotație a unui corp ceresc în jurul Soarelui: când sonda Double Asteroid Redirection Test (DART) a lovit asteroidul Dimorphos (cu un diametru de 170 de metri), impactul nu a modificat doar perioada de rotație a lui Dimorphos în jurul lui Didymos (805 metri diametru), dar a modificat și perioada de rotație a sistemului Didymos-Dimorphos în jurul Soarelui (care este de 770 de zile). Modificarea nu este mare, dar măsurabilă: o fracțiune de secundă (0.15 secunde). Studiul a fost publicat recent în Science Advances. În prezent, sonda europeană Hera se află în drum spre sistemul Didymos-Dimorphos, pentru a putea observa mai bine urmările impactului cu DART. Hera va ajunge la destinație în luna noiembrie.

Agenția Spațială Europeană (ESA) împreună cu NASA confirmă că asteroidul 2024 YR4 nu va lovi Luna în 22 decembrie 2032, ci va trece la 20000 km distanță de satelitul nostru natural. În februarie au fost efectuate noi observații asupra 2024 YR4, folosind instrumentul Near-Infrared Camera (NIRCam) al telescopului spațial James Webb și împreună cu informațiile obținute de misiunea europeană Gaia (folosite pentru a identifica poziția exact a asteroidului), ESA a calculat mai precis traiectoria acestuia și a redus astfel șansele de coliziune cu Luna de la 4% (rezultate din calculele precedente) la 0%. Asteroidul 2024 YR4 are un diametru de aproximativ 60 de metri și se află în prezent la peste 460 de milioane de kilometri distanță de Pământ.

Cometă interstelară 3I/ATLAS a fost observată de instrumentul JANUS al sondei europene Juice de la 66 milioane kilometri depărtare, în data de 06 noiembrie 2025, la doar 7 zile după ce cometa a trecut la distanța minimă față de Soare. Datorită orientării sondei Juice, poza a ajuns pe Pământ abia la finalul lunii februarie (Juice folosea antena ca scut termic și nu o putea orienta spre Pământ pentru a transmite datele colectate).

O echipă de cercetători britanici a studiat atmosfera planetei Uranus cu ajutorul instrumentului european Near-InfraRed Spectrograph (NIRSpec) instalat la bordul telescopului spațial James Webb. NIRSpec a observat atmosfera lui Uranus timp de 15 ore, aproape întreaga durată a unei rotații complete a planetei în jurul axei (17 ore și 14 minute). Studiul, care conține date și cu privire la câmpul magnetic al planetei, a fost publicat recent în Geophysical Research Letters.

HD 61005 este o stea aflată la 120 de ani-lumină de noi și este asemănătoare cu Soarele nostru, cel puțin în ceea ce privește masa și temperatura. Deosebirea esențială este că HD 61005 are doar 100 de milioane de ani, în timp ce Soarele nostru are 5 miliarde de ani, iar asta înseamnă că studiind HD 61005 practic înțelegem mai bine cum a fost Soarele în trecut și putem observa schimbările prin care a trecut până să ajungă așa cum îl vedem noi astăzi. În imaginea surprinsă de Chandra este vizibilă astrosfera stelei HD 61005 (adică o bulă de plasmă și gaz care înconjoară o stea, formată prin interacțiunea dintre vântul stelar și mediul interstelar), surprinsă în spectrul razelor X de telescopul spațial Chandra; pentru că HD 61005 produce raze X, când vântul stelar generat întâlnește praful interstelar, care are o temperatură mult mai scăzută. Telescopul spațial Chandra a fost lansare în 23 iulie 1999 pentru observații în domeniul razelor X, fiind unul din cele 4 misiuni denumite Great Observatories lansate de NASA în anii 90-00, alături de Compton (pentru spectrul gama), Hubble (UV și vizibil) și Spitzer (infraroșu).

Telescoapele spațiale Hubble și Euclid, împreună cu telescopul Subaru din Hawaii au descoperit ceea ce pare a fi galaxia cu cea mai mare cantitate de materie întunecată (dark matter) descoperită până acum: CDG-2 (Candidate Dark Galaxy-2) se află în clusterul Perseu, la 300 de milioane de ani-lumină depărtare de Pământ și pare să fie alcătuită din materie întunecată în proporție mai mare de 99.99% (majoritatea hidrogenului a fost înlăturat prin interacțiuni cu alte galaxii din cluster). Rezultatele acestor observații au fost publicate recent în The Astrophysical Journal.

O stea masivă a dispărut din galaxia Andromeda și cercetătorii cred că aceasta s-a transformat într-o gaură neagră; cel puțin asta este concluzia lor după ce au studiat datele din arhiva misiunii NEOWISE a NASA. Steaua, denumită M31-2014-DS1, se află la 2.5 milioane de ani-lumină distanță de Pământ și se pare că a fost de 13 ori mai mare decât Soarele. Înainte să dispară, steaua a devenit în 2014 de 100000 de ori mai strălucitoare, după care strălucirea ei a scăzut semnificativ în 2016, iar în 2023 a dispărut cu totul. Dacă sunt corecte concluziile studiului (publicat recent în Science), numărul găurilor negre din univers ar putea fi mai mare decât cel estimat până acum de cercetători.

Telescopul spațial chinezesc Einstein Probe a capturat ceea ce pare a fi o interacțiune dintre o gaură neagră și o pitică albă, cel puțin așa a fost interpretată observarea unei surse de raze X, denumită EP250702a, detectată în luna iulie a anului trecut. Rezultatele au fost publicate în revista Science Bulletin.

Agenția Spațială Europeană oferă 81.2 milioane de euro companiei OHB Italia pentru construirea sondei Ramses, care se va întâlni cu asteroidul (99942) Apophis înainte ca acesta să se apropie până la 32000 km de Pământ, în 13 aprilie 2029 (o zecime din distanța Pământ-Lună). Un al doilea contract, în valoare de 8.2 milioane de euro), a fost oferit companiei Tyvak International (tot din Italia) pentru construirea unui cubesat¹ care va însoți sonda principală a misiunii Apophis. La misiunea Apophis participă și JAXA, care va livra panourile solare ale sondei și o cameră în infraroșu. Pentru că GMV este subcontractor OHB pentru această misiune, ingineri din România, din cadrul GMV România, au o contribuție importantă la Ramses (în special în ceea ce privește sistemul software de ghidare, navigație și control), iar Institutul de Studii Spațiale are contribuții științifice la această misiune.

Între 30 ianuarie și 05 februarie, Soarele a avut o activitate destul de intensă (vedetă a fost regiunea AR4366): 72 de erupții de clasă M, 6 erupții de clasă X, 33 de ejecții de masă coronară și nici o furtună geomagnetică (din păcate pentru cei care urmăresc aurore, din fericire pentru cei care au sateliți pe orbită).

Până acum, estimările noastre cuprivire la dimensiunile lui Jupiter proveneau de la măsurătorile efectuate în urmă cu aproape 50 de ani de sondele Voyager și Pioneer; recent, noi măsurători au fost efectuate de sonda Juno¹, care ne oferă date noi despre Jupiter: astfel, raza polară este 66842 +/- 0.4 km, raza ecuatorială 71488 +/- 0.4 km și o rază medie de 69886 +/- 0.4 km, cu 12 km, 4 km, respectiv 8 km mai puțin decât datele furnizate de Voyager. Asta nu înseamnă că planeta s-a micșorat, dar metodele de măsurare sunt mai moderne, mai precise (incertitudinea oferită de Voyager și Pioneer era de 4 km, acum este de 10 ori mai mică) și țin acum cont și de atmosfera și vânturile puternice de pe Jupiter, aspect care a fost ignorat în trecut. Rezultatele au fost publicate recent în Nature Astronomy.

Exoplaneta HD 137010b, descoperită în 2017 de telescopul spațial Kepler al NASA, are un diametru similar cu cel al Pământului și se rotește în jurul stelei HD 137010¹ în aproximativ 355 de zile, o perioadă de timp apropiată de durata unui an terestru. Și nici nu este foarte departe de noi: HD 137010b se află la 146 de ani-lumină distanță de Pământ, ceea ce înseamnă că va putea fi observată de viitoare telescoape. Steaua HD 137010 este cu 1000 de grade mai rece decât Soarele, ceea ce înseamnă că deși distanța planetei de stea este similară cu distanța Pământ-Soare, exoplaneta HD 137010b primește mai puțin energie, comparabilă cu cea primită de planeta Marte. Detalii referitoare la această planetă au fost publicate recent în The Astrophysical Journal Letters.