Compania niponă ispace anunță o serie de modificări ale viitoarelor misiuni selenare: în 27 martie, ispace anunța că dezvoltă un nou lander, ULTRA, care va fi realizat prin integrarea a două modele la care lucrau până acum separat de filialele din Japonia și din SUA ale companiei. Noul lander va avea și un propulsor nou, ca răspuns la problemele întâmpinate recent de ispace cu vehicul propulsor (și care au dus la întârzieri în dezvoltarea următorului lander). Astfel, prima misiune spre Lună dezvoltată de filiala americană a companiei ispace va avea loc în 2030 (pentru a permite echipei să înlocuiască landerul APEX 1.0 cu ULTRA); denumită inițial Mission 3, aceasta devine acum Mission 5; fosta misiune Mission 4 devine Mission 3 și va zbura în 2028, urmată de Mission 4 în 2029 (ambele dezvoltate de ispace Japonia); în 2027, ispace plănuiește să trimită un satelit pe orbita Lunii.

Compania Intuitive Machines a primit recent un contract de 180 de milioane de dolari pentru a continua să trimită landere pe Lună (în cadrul programului Commercial Lunar Payload Services CLPS), chiar dacă primele două tentative (IM-1 și IM-2), deși nu au fost un eșec total, nici nu pot fi încadrate în categoria misiunilor de succes.

Noua arhitectură a misiunilor Artemis nu mai are nevoie de stația spațială lunară Gateway: capsula Orion va andoca direct la viitoarele landere lunare, pe orbita Lunii, fără să mai fie nevoie de pasul intermediar, asigurat până acum în planurile NASA de o stație spațială lunară. NASA spune că suspendă planurile pentru Gateway, după care oferă detalii cu privire la modul în care vor fi folosite echipamentele deja asamblate pentru Gateway (ceea ce mă face să cred că planurile pentru Gateway nu sunt doar suspendate temporar, sunt anulate de-a binelea).

NASA plănuiește să construiască o bază selenară în trei faze. În prima fază (2026-2028), NASA va mări ritmul în care va trimite landere și rovere pe Lună prin programele Commercial Lunar Payload Services (CLPS) și Lunar Terrain Vehicle (LTV) aflate în desfășurare; este aici vorba și despre controversatul rover VIPER, care va fi lansat de Blue Origin anul viitor spre Polul Sud lunar, la bordul unui lander lunar fără echipaj uman, Blue Moon Mk. 1 (NASA se așteaptă la aproximativ 30 de aselenizări robotice începând de anul viitor, inclusiv sisteme de generare de electricitate cu radioizotopi). În a doua fază (2029-2032), NASA va trimite pe Lună cargo (landere, rovere, drone, inclusiv un rover presurizat furnizat de JAXA) și elementele viitoarelor structuri care vor găzdui echipaje. În a treia fază (2033-2036), NASA va începe tranziția spre o bază lunară cu prezență umană continuă, folosind habitate realizate de parteneri precum Agenția Spațială Italiană (ISA) sau Agenția Spațială Canadiană (CSA).

Racheta SLS ajunge, pentru a doua oară, pe rampa de lansare LC-39B de la Centrul Spațial Kennedy, vineri, 20 martie, la ora 15:21 UTC, după un drum de 11 ore din hangarul Vehicle Assembly Building (VAB), unde a fost remediată problema descoperită la treapta superioară, după al doilea test static (efectuat în 19 februarie).

Biroul Inspectorului General al NASA (Office of Inspector General, OIG) un departament independent în cadrul NASA care auditează activitatea agenției spațiale americane estimează, într-un raport publicat recent, că șansele ca misiunea Artemis II să eșueze în timpul zborului sunt 1:30 și șansele ca misiunea să devină un eșec în timpul activităților extravehiculare pe suprafața Lunii sunt 1:40. Pentru a pune lucrurile în context, șansele unui eșec al unei misiuni cu echipaj al capsulei Dragon spre ISS este în prezent estimat la 1:200; în misiunile Apollo șansele unui eșesc a fost 1:10, iar în timpul misiunilor navetelor spațiale se credea că e 1:100, dar de fapt, evaluat ulterior, a fost 1:10.

În prima misiune a Chinei cu echipaj pe Lună, taikonauții ar putea să aselenizeze în regiunea Rimae Bode, lângă Sinus Aestuum, nu departe de ecuator, pe fața apropiată a Lunii. Regiunea este una destul de netedă, interesantă din punct de vedere geologic și amplasarea o face să fie mai accesibilă unei misiuni de aselenizare, iar asta implică un risc mai scăzut pentru echipaj. O tentativă de aselenizare în vecinătatea craterului Shackleton, aflat aproape de Polul Sud, implică un grad de complexitate mai ridicat al misiunii, deci și riscuri mai mari. Însă decizia finală încă nu a fost luată, Rimae Bode se află pe o listă de potențiale destinații, alături de alte 13 zone, dintr-o selecție inițială de 106.

Începând cu misiunea Artemis IV, racheta SLS va fi echipată cu o treaptă superioară Centaur V, conform ultimelor detalii publice găsite în sistemul federal de achiziții publice din SUA. NASA a luat în considerare la un moment dat și folosirea treptei superioare a rachetei New Glenn a companiei Blue Origin, însă până la urmă s-a decis asupra Centaur V, treapta superioară a rachetei Vulcan, produsă de compania United Launch Alliance. Alimentată tot cu hidrogen și oxigen lichid și propulsată de 2 motoare RL10, Centaur V poate fi mai ușor integrată cu turnul folosit pentru lansare și treapta secundară este deja în producție pentru racheta Vulcan; aceasta dezvoltă o forță de tracțiune dublă comparativ cu actuala treaptă superioară ICPS a SLS, însă este inferioară ca performanță treptei EUS, la dezvoltarea căreia NASA a renunțat.

NASA a publicat câteva clarificări oficiale, venite în urma declarațiilor lui Jared Isaacman făcute vineri, 27 februarie. Misiunea Artemis IV va fi prima misiune Artemis care trimite astronauți pe suprafața selenară, în prima parte a anului 2028. În această misiune, SLS va avea o altă treaptă superioară decât ICPS, folosită în primele 3 misiuni Artemis. Misiunea Artemis V va trimite din nou astronauți pe suprafața Lunii în a doua parte a anului 2028, deci planul este ca în 2028 să avem nu una, ci două(!!) aselenizări. Astfel, NASA renunță la ceea ce până acum se numea SLS Block 1B, adică renunță la dezvoltarea Exploration Upper Stage (EUS); nu este clar cu ce va fi înlocuită Interim Cryogenic Propulsion Stage (ICPS) pentru misiunile Artemis IV și V în timpul scurt rămas până în 2028. De asemenea, NASA renunță și la Mobile Launcher 2 (ML-2), platforma de lansare care urma să fie folosită pentru SLS Block 1B/EUS și care a depășit cu mult calendarul și bugetul alocat (deși s-a plătit deja în proporție de 98%, adică 1.6 miliarde de dolari).

Sonda americană Lunar Trailblazer, lansată în 25 februarie 2025, nu a mai putut fi contactată după lansare, deși aceasta urma să ajungă pe orbita Lunii, pentru a identifica zonele cu concentrații ridicate de apă în solul lunar. Sonda, construită de Lockheed Martin, a costat 72 milioane de dolari și motivul pentru care NASA a pierdut contactul cu ea este acela că panourile solare ale sondei, în loc să fie îndreptate spre Soare, au fot îndreptate în direcția opusă, ceea ce a făcut imposibilă încărcarea bateriilor de la bord.

Într-o conferință organizată în 27 februarie, NASA a anunțat că schimbă planul pentru misiunile Artemis. Artemis III va fi lansată la mijlocul anului viitor, însă nu va trimite astronauți spre Lună. Conform noului plan, Artemis III va fi o misiune pe orbita joasă a Pământului, în care Orion va face joncțiunea cu unul sau chiar cu ambele landere lunare (de la SpaceX și Blue Origin) și va testa costumele de astronauți pentru activitățile extravehiculare pentru misiunile lunare, —o misiune similară cu Apollo 9. Artemis IV va fi lansată probabil la finalul anului 2028 și va include o aselenizare, —o misiune similară cu Apollo 11 (sau cum a fost misiunea Artemis III în scenariul inițial). Jared Isaacman a declarat că este nevoie de această modificare pentru a crește ritmul lansărilor SLS și pentru a se asigura siguranța echipajului care va aseleniza. El a spus că o parte din problemele pe care le are în prezent SLS sunt din cauza cadenței scăzute a lansărilor și speră ca o rachetă SLS să poată să fie lansată la câte 10 luni(!), nu o dată la 3 ani. Pentru Artemis III și IV racheta SLS va fi folosită cu treapta superioară actuală (Block I), iar după Artemis III va fi folosită o “treaptă superioară standardizată” deși nu este încă clar ce înseamnă asta (pare să fie ceva diferit de Block 1B și EUS), pentru a accelera ritmu lansărilor și pentru a ține costurile sub control. Nu este clar în acest moment nici viitorul stației spațiale lunare Gateway.

Cercetătorii de la Lawrence Livermore National Laboratory (LLNL) au calculat 1 milion de orbite stabile în spațiul cislunar¹, timp de 1.6 milioane de ore-CPU folosind supercomputerele Quartz și Ruby al LLNL, echivalent cu funcționarea unui PC normal timp de 182 de ani. Pentru fiecare punct de plecare, pentru care se cunoaște poziția și viteza, simularea se propagă în timp ținând cont de influența Pământului, a Soarelui, a Lunii, a tuturor planetelor (până la Neptun inclusiv) și de toate forțele care acționează asupra navei. Dintre aceste orbite, 54% sunt stabile pentru cel puțin 1 an, iar 9.7% sunt stabile pentru cel puțin 6 ani. Orbitele obținute vor putea fi folosite de oricine dorește să plănuiască o misiune în spațiul cislunar și au fost obținute folosind un pachet pentru Python, denumit Space Situational Awareness și care este open-source și poate fi consultat online.

În 2025, ispace anunța că APEX 1.0, landerul lunar al Mission 3, va folosi un propulsor principal denumit VoidRunner, dezvoltat de un consorțiu format de Agile Space Industries și filiala americană a ispace, motiv pentru care misiunea a fost amânată din 2026 în 2027 (cele două misiuni precedente au folosit un propulsor dezvoltat de Arianespace). Însă problemele cu dezvoltarea VoidRunner ar putea amâna și mai mult misiunea sau ar putea forța compania niponă să schimbe din nou propulsorul. Mission 3 (denumită și Team Draper Commercial Mission 1) este desfășurată sub umbrela Commercial Lunar Payload Services (CLPS), un program al NASA de stimulare a partenerilor economici pentru desfășurarea de misiuni lunare. La bordul APEX 1.0 se va afla și un echipament românesc, primul echipament românesc trimis spre Lună, construit la Cluj-Napoca de compania CDS, în cadrul unei colaborări cu ESA. În 06 iunie 2025, landerul Resilience al ispace (Mission 2 HAKUTO-R) s-a prăbușit pe Lună, după o tentativă nereușită de aselenizare.

Jared Isaacman a anunțat că racheta SLS a trebuit să fie retrasă de pe rampa LC-39B și adusă înapoi în hangarul Vehicle Assembly Building (VAB). Asta înseamnă că oportunitățile de lansare din luna martie nu se vor materializa. Au fost identificate probleme cu debitul de heliu¹ din treapta superioară ICPS iar investigarea și rezolvarea problemei nu se poate realiza pe rampa de lansare, astfel că racheta trebuie să ajungă în hangar. SLS a părăsit rampa de lansare LC-39B în 25 februarie.

După un test aparent reușit al reparațiilor efectuate pe rampa de lansare LC-39B în urma primului test static SLS, NASA a desfășurat joi, 19 februarie, un al doilea test static al rachetei SLS (Wet Dress Rehearsal, WDR), care s-a desfășurat de această dată cu bine, până la T-29 secunde înainte de lansare, conform planului inițial, fără probleme majore cu scurgerile de hidrogen care au afectat testele precedente. Drept urmare, NASA a anunțat că lansarea Artemis II este acum programată pentru prima oportunitate din luna martie, adică 07 martie 2026, ora 01:29:00 UTC.

O echipă de cercetători (din Marea Britanie, SUA și Japonia), analizând arhiva imaginilor transmise de sonda selenară Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) și folosind un algoritm cu machine learning (You-Only-Look-Once ExtraTerrestrial, —YOLO-ET), anunță că au identificat locul în care a aselenizat sonda sovietică Luna 9 (în 03 febraurie 1966), prima sondă care a aterizat controlat pe Lună și a reușit să trimită și imagini. Mai mult informații pot fi găsite în articolul publicat recent în npj Space Exploration.

China a efectuat în 11 februarie, în jurul orei 03:00 UTC, trei teste dintr-un singur foc: (i) a testat lansarea unui booster al noii rachete Changzheng-10 ¹; boosterul testat a avut un diametru de 5 metri și a fost echipat cu 7 motoare YF-100K care ard kerosen și oxigen lichid; (ii) a testat în același timp și revenirea controlată prin atmosferă a respectivului booster Changzheng-10 (deși de pe o traiectorie suborbitală, se pare că acesta a atins o altitudine maximă de 105 km), care a amerizat într-o zonă predefinită, la câțiva metri de barja pe care probabil ar fi trebuit să aterizeze; (iii) a testat sistemul de anulare de urgență a lansării (declanșat în momentul în care racheta se afla în regim max-q, adică presiunea dinamică pe vehicul era maximă), sistem cu care este echipată capsula Mengzhou montată pe un booster Changzheng-10. Capsula Mengzhou urmează să fie folosită pentru misiunile selenare cu echipaj dar și pentru a înlocui în viitor actuala capsulă Shenzhou care transportă echipaj spre stația spațială chineză Tiangong); capsula a fost și ea recuperată.

Companiile americane Voyager Technologies și Max Space au anunțat un parteneriat pentru dezvoltarea unor habitate gonflabile pentru viitoare misiuni de lungă durată care urmează să aibă loc pe Lună.

În 2023, compania Rolls Royce primea 9 milioane de lire sterline de la guvernul britanic pentru a dezvolta un reactor nuclear cu o putere nominală de 100kW, care urma să ajungă pe Lună într-o viitoare misiune americană până în 2030. Rolls Royce a suspendat însă programul de dezvoltare a reactorului nuclear pentru că anul trecut a expirat contractul cu guvernul britanic, contract care nu a mai fost reînnoit. Între timp, NASA a anunțat că plănuiește să dezvolte un reactoru nuclear pentru Lună în partneriat cu Departamentul de Energie din SUA, nu prin colaborări externe.

A durat ceva, dar în cele din urmă Elon Musk și-a dat seama că Luna este mult mai aproape de Pământ și, după ce la începutul anului spunea că Luna doar îl distrage de la planurile mărețe pentru Marte, acum spune că SpaceX se concentrează pe misiunile selenare “pentru a construi un oraș pe Lună”. Nimeni nu înțelege raționamentul lui Elon Musk, însă noul său plan ar putea să aibă de-a face cu legăturile pe care le are Elon Musk cu administrația americană sau cu viitorul IPO al SpaceX.

Testul static SLS (wet dress rehearsal —WDR, pentru misiunea Artemis II) nu a fost dus până la capăt: NASA a anunțat că numărătoarea inversă a fost oprită la T-5:15 și testul a fost suspendat din cauza unor probleme cu scurgerile de hidrogen (care au afectat și misiunea precedentă, Artemis I). De asemenea, racheta SLS nu va mai fi lansată în luna februarie, NASA pregătindu-se pentru o lansare la începutul lunii martie; până atunci, va avea loc un nou test static, după ce vor fi analizate datele pe care agenția spațială americană le are acum la dispoziție. Dacă lansarea nu va avea loc nici în luna martie, atunci racheta va fi mutată în hangarul VAB, pentru ca bateriile treptei secundare ICPS să poată fi înlocuite. În 12 februarie, după ce a executat unele reparații în timp ce racheta a rămas pe rampă, NASA a mai efectuat un scurt test în care a umplut parțial cu hidrogen treapta primară, însă a întâmpinat probleme legate de transferul hidrogenului și în timpul acestui test.