Luna și spațiul cislunar
→ NASA a publicat recent un raport științific preliminar rezultat în urma misiunii Artemis II, împreună cu 814 GB de date care pot să fie accesate (și pentru care NASA a publicat și un ghid), aproape 1000 de imagini noi și 521 de înregistrări audio care până acum nu au fost făcute publice. 2026-10-07 14:36
→ Compania americană Vast, care se pregătește să lanseze anul viitor prima stație spațială comercială (Haven-1) a anunțat că a pornit și un program selenar, prin care compania va colabora cu NASA în cadrul misiunilor Moon Base pentru a trimite încărcături pe orbita și pe suprafața Lunii, scopul fiind ca Vast să contribuie cu elemente necesare unor misiuni de lungă durată pe suprafața Lunii. 2026-09-26 18:15
→ Agenția spațială italiană (ASI) va contribui direct, adică nu prin intermediul ESA, cu 5 miliarde de dolari la programul Artemis, construind primul presurizat trimis pe suprafața Lunii, pentru a fi folosit de viitoarele misiuni cu echipaj; pentru aceste servicii, doi astronauți italieni vor deveni probabil primii europeni care vor ajunge pe Lună, în misiunile Artemis din viitorul apropiat, conform unor declarații recente ale administratorului NASA. 2026-09-23 13:47
→ Ceva a lovit Luna între 11 aprilie și 22 mai 2024. Nu știm ce, un asteroid, sau poate o cometă, însă evenimentul este unul atât de rar încât NASA crede că se întâmplă doar o dată în fiecare secol, sau chiar mai rar. Și a lăsat în urmă un crater nou (denumit McGetchin), cu un diametru de 222 de metri și adânc de 43 de metri1ceea ce ne face să credem că impactorul era similar cu asteroidul care a produs meteoritul Cheliabinsk. Pentru comparație, craterul creat recent de treapta superioară Falcon 9, de aproape 4 tone, care a căzut necontrolat pe Lună în 05 august, are un diametru de doar 18 metri și o adâncime de cel mult 3 metri. Descoperirea a fost făcută de Robert Wagner, în 24 octombrie 2025, în timp ce analiza imaginile furnizate de sonda orbitală americană Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO). Două articole pe acest subiect au fost publicate recent în revista Science. Nu este pentru prima dată când cercetătorii găsesc noi cratere în imaginile transmise de LRO: de 17 ani, de când sonda se află pe orbita Lunii, peste 1000 de cratere noi au fost identificate pe suprafața selenară. 2026-09-20 18:08
→ Wangyu (望宇, "contemplarea cosmosului") este costumul pe care îl vor folosi astronauții chinezi când vor păși pe Lună, în jurul anului 2030; agenția spațială chineză a anunțat recent că au fost făcute progrese privind finalizarea acestor costume pentru viitoarele misiuni lunare, inclusiv un set de experimente în care voluntari au participat la experimente de repus la pat pentru 15 și 30 de zile, pentru simularea condițiilor pe care le presupune o misiune de lungă durată spre Lună. 2026-09-20 18:05
→ În 14 septembrie, Djibouti a devenit al 72-lea stat semnatar al Acordurilor Artemis, urmat de Albania, în 21 septembrie (al 73-lea stat semnatar), în 23 septembrie Croația (al 74-lea stat semnatar), Coasta de Fildeș în 24 septembrie (al 75-lea stat semnatar) și San Marino în 25 septembrie (al 76-lea stat semnatar). 2026-09-14 19:03
→ Landerul european Argonaut va fi trimis pe suprafața Lunii în 2031, la bordul unei rachete Ariane 6. Cel puțin aceasta a fost dorința exprimată de președintele Macron în cadrul evenimentului, rămâne de văzut dacă tehnic acest lucru va fi posibil. Mai mult, Macron a spus că în 10 ani vrea ca prima capsulă europeană cu echipaj la bord să fie lansată de la centrul spațial Kourou din Guiana Franceză. 2026-09-12 12:23
→ Pentru a putea livra la timp un costum pentru activități extravehiculare potrivit pentru suprafața Lunii, Axiom Space ar putea realiza un astfel de costum special pentru misiunea Artemis IV, care va fi o variantă redusă a costumului AxEMU contractat inițial de NASA, urmând ca versiunea care respectă specificațiile tehnice inițiale să fie folosită abia în misiunile Artemis viitoare, după Artemis IV, conform unui articol publicat de Ars Technica. Specificațiile inițiale cereau ca aceste costume să poată fi folosite în 6 activități extravehiculare pe durata unei misiuni de 6.5 zile, să fie funcționale cel puțin 2 ore în condiții de temperaturi extrem de scăzute (din zonele umbrite ale Lunii) și să poată fi folosite pentru alte activități extravehiculare pentru o perioadă de 210 zile. Dacă ar respecta aceste cerințe, costumele ar fi prea grele, prea incomod de folosit și foarte posibil nu ar fi gata pentru Artemis IV, așa că o variantă redusă a lor, denumită Sortie Suit, ar putea fi pregătită special pentru Artemis IV. 2026-09-04 11:22
→ Luni, 31 august, Turcia a devenit al 71-lea stat semnatar al Acordurilor Artemis, într-o ceremonie organizată la sediul NASA din Washington, DC, la care au luat parte administratorul NASA Jared Isaacman și ministrul turc al industriei și tehnologiei, Mehmet Fatih Kacır. 2026-09-01 05:34
→ China a stabilit un nou record propriu în ceea ce privește transferul de date dintre Pământ și Lună folosind un laser: uplink de 1.25 Mbps și downlink de 100 Mbps în cadrul unui experiment, fără a oferi detalii cu privire la sonda selenară folosită. 2026-08-29 08:17
Toate știrile din categorie, pe ani: 2026 (54)