Spațiul interplanetar și interstelar

→ Betelgeuse, o stea de aproape 800 de ori mai mare decât Soarele nostru, aflată la 600 de ani-lumină distanță de Pământ, a fost observată recent de Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) al European Southern Observatory (ESO). Imaginea face parte dintr-un studiu care urmează să fie publicat în Astronomy & Astrophysics, iar observațiile au fost efectuate în 2023, după ce Betelgeuse a devenit (și mai) interesantă în 2020: atunci strălucirea stelei a scăzut semnificativ, ceea ce ne-a făcut să credem că poate-poate steaua se apropie de finalul vieții și că vom vedea o supernovă spectaculoasă pe cer. Și este posibil ca acest lucru să se întâmple, oricând în următoarea sută de mii de ani. 2026-10-10 12:29

→ Până în prezent au fost identificate 42674 de obiecte potențial periculoase pentru Pământ (near-Earth objects, NEO), din care 42550 de asteroizi și 124 de comete. 307 astfel de obiecte au fost identificate în ultima lună, iar de la începutul anului, lista s-a completat cu 2021 de obiecte noi. NEO sunt acele obiecte a căror orbită le poate aduce până la o distanță de 1.3 UA de Soare, ceea ce înseamnă că se apropie incomod de mult de Pământ. 2026-10-07 13:59

→ NASA se pregătește să primească o cantitate uriașă de date de la telescopul spațial Nancy Grace Roman1COSPAR 2026-199A, lansat în 30 august de o rachetă Falcon Heavy, în prezent aflat în drum spre punctul Lagrange Soare-Pământ L2 începând de anul viitor, când începe misiune științifică a noului telescop spațiale: 1.4 TB în fiecare zi. Primele teste au fost făcute la stația Misasa (JAXA, Saku City) în 07 septembrie, care a confirmat că poate descărca date cu viteze de până la 500 MB/s. Testele au continua la stația Near Space Network din White Sands (New Mexico, SUA), între 8-11 septembrie, apoi la stația New Norcia din vestul Australiei. 2026-09-27 14:19

→ Aurorele polare sunt fenomene obișnuite în sistemul solar: sunt fenomene întâlnite nu doar pe Pământ, dar și pe Marte, Jupiter, Saturn, Uranus sau Neptun, așa că ne așteptam ca și exoplanetele să aibă aurore, însă acest fenomen nu a fost detectat în afara sistemului solar. Asta până când cercetătorii s-au uitat cu atenție la β Pic b, o gigantă gazoasă, mai mare decât Jupiter, aflată la 63 de ani-lumină distanță de Pământ, care se rotește în jurul stelei Beta Pictoris, folosind sistemul de radiotelescoape MeerKAT din Africa de Sud, cu care au detectat emisii radio puternice provenind de la β Pic b: prima dovadă a existenței aurorelor polare în cazul unei exoplanete. 2026-09-26 22:33

→ Pentru prima dată, nava Ramses a fost activată, după ce modulul principal a fost conectată la subcomponentele sondei, în hangarul OHB Italia din Milano, contractorul principal al misiunii. Pentru a se întâlni cu asteroidul 99942 Apophis în 13 aprilie 2029, când acesta va trece la mică distanță de Pământ, Ramses trebuie să fie lansată până în primăvara anului 2028, cel târziu. Rapid Apophis Mission for Space Safety (Ramses) este o misiune ESA, la care participă și JAXA (lansarea va fi realizată de o rachetă H-3) și sonda principală va fi acompaniată de doi cubesats: Farinella și Don Quijote. 2026-09-26 18:12

→ NASA a anunțat un nou telescop spațial: PRobe far-Infrared Mission for Astrophysics (PRIMA), care va studia cerul în infraroșu îndepărtat, urmărind cum iau naștere stele și planete din materia protoplanetară în sistemele solare îndepărtate. Radiația infraroșie îndepărtată este filtrată de atmosfera Pământului, iar ultimul telescop care era dotat cu instrumente capabilă să studieze această regiune a spectrului a fost telscopul european Herschel, care nu mai este activ din 2013. Oglinda de 1.8 metri a telescopului PRIMA va fi răcită la doar 4.5K și pentru acest lucru nu va folosi heliu (principalul factor care a limitat viața lui Herschel, predecesorul său). Proiectul PRIMA este coordonat de JPL, dar la el vor lua parte și alte centre NASA (Goddard, și Marshall), dar și parteneri internaționali: CNES, ASI, DLR, CSA, KASI/KASA, JAXA și UKSA. 2026-09-26 08:01

→ Lansarea telescopului spațial Nancy Grace Roman s-a făcut atât de precis iar corecțiile necesare pentru reglarea traiectoriei au fost atât de reduse încât economia de combustibil realizată în acest caz aproape că va dubla perioada în care poate să fie folosit telescopul spațial. Perioada de viață inițială a fost estimată la 10 ani și este în principal limitată de cantitatea de combustibil pe care telescopul o are la bord2telescopul spațial are nevoie de manevre de corecție a orbitei la fiecare 28 de zile. Prima corecție a traiectoriei a folosit mai puțin de 10% din cantitatea de combustibil estimată inițial (doar 18 kg din 200 kg planificate), ceea ce a crescut cu 4 ani perioada de viață a telescopului. Mai mult, pentru că telescopul a ajuns să cântărească mai puțin decât a fost estimat inițial, acesta a primit la lansare o cantitate mai mare de combustibil, suficientă pentru încă 4 ani peste valoarea planificată inițial. Este de așteptat ca și a doua manevră de corecție a traiectoriei să folosească mult mai puțin combustibil decât a fost planificat inițial. 2026-09-18 11:55

→ Misiunea europeană EnVision spre Venus a fost amânată cu (cel puțin) un an, pentru că (cel mai probabil) NASA/JPL nu va mai putea furniza echipamentul SAR (radar cu apertură sintetică), denumit VenSAR, principalul echipament științific al sondei. Sonda EnVision urma să fie lansată în 2031, însă acum oficiali ai ESA vorbesc despre amânarea misiunii pentru 2032. Misiunea mai poate profita și de fereastra oferită în 2033, înainte ca oportunitățile de lansare să devină mult mai rare. Envision a fost proiectată inițial ca o colaborare între ESA și NASA: lansarea se va face cu o rachetă Ariane 64, iar sonda va fi construită de Thales Alenia Space. NASA urma să furnizeze, cu sprijinul JPL, radarul cu apertură sintetică VenSAR, pentru ca sonda să poată vedea suprafața venusiană, dincolo de stratul gros de nori care înconjoară planeta și oferea acces la Deep Space Network, pentru comunicații interplanetare. Însă recentele concedieri masive din cadrul JPL, programul deja încărcat al JPL și reducerea fondurilor pentru cercetare științifică în cadrul NASA face puțin probabil ca NASA să poată livra (la timp) echipamentul VenSAR (deși a cheltuit până acum $50M). Așa că ESA a început să caute o variantă locală, europeană, denumită EuroSAR, însă această schimbare vine, evident, cu întârzieri și costuri suplimentare. NASA pregătește alte două misiuni spre Venus: sonda orbitală VERITAS (a cărei lansare din 2029 a fost amânată pentru 2031) și DAVINCI (o misiune mai complexă, care conține, pe lângă sonda orbitală, și o sondă atmosferică, și care probabil va fi lansată tot în 2031). 2026-09-14 14:37

→ Asteroidul 2026 RW1 a intrat prin atmosfera Pământului, la ora 16:07 UTC, deasupra Oceanului Indian, la nord-vest de Australia (coordonate: long. 116.43, lat. -13.77) la doar câteva ore după ce a fost descoperit de Mt Lemmon Survey din Arizona, SUA. A fost al 13-lea obiect interplanetar descoperit cu puțin timp înainte să lovească Pământul (primul a fost în 2008). O coincidență interesantă: acum 2 ani, în 04 septembrie 2024, un alt asteroid identificat cu câteva ore înainte a intra în atmosfera Pământului, primind numele 2024 RW1 (a fost al 9-lea astfel de obiect identificat). RW1 nu are nici o legătură cu faptul că au fost identificați înainte de a intra prin atmosferă. Există o explicație pentru această coincidență: asteroizii primesc inițial nume provizorii când sunt detectați de un observator (cum a fost CERNQ52, denumirea inițială, provizorie, pentru 2026 RW1), iar dacă, după mai multe observații, se constată că obiectul observat are o traiectorie bine definită, atunci primește de la Minor Planet Center (MPC) un nume standardizat: anul, urmat de o literă (de la A la Y, A pentru obiectele descoperite în primele două săptămâni ale anului, B pentru obiectele descoperite în următoarele două săptămâni etc) și de încă o literă, în funcție de ordinea descoperirii în cele două săptămâni. Dacă se descoperă mai mult de 25 de asteroizi în două săptămâni, se reîncepe de la A, dar se adaugă o cifră, care desemnează de câte ori s-a resetat aflabetul. Așadar, pentru că cei doi asteroizi au fost identificați aproximativ în aceeași perioadă a anului, la doar câteva zile distanță, dar în cadrul celor două săptămâni care au atribuită litera "R", au primit amândoi, evident, "R", dar ce a urmat după, "W1" este pură coincidență (ajutată și de faptul că au fost identificați cam tot atât de mulți asteroizi noi în această perioadă a anului ca acum doi ani). Și încă un lucru interesant: 2026 RW1 (asteroidul din acest an) este primul din clasa asteroizilor Aten care a fost detectat înainte de impact, restul de 12 identificați până acum sunt din clasa Apollo. Iar Aten nu vine de la Atena, vine de la asteroidul (2062) Aten: asteroizii atenieni (dacă le putem spune așa?) au semiaxa mare a < 1 UA, în timp ce asteroizii din clasa Apollo au a >1 UA (aceștia sunt denumiți după (1862) Apollo). 2026-09-07 14:41

→ Undeva în Dakota de Sud, într-un rezervor cu 10 tone de xenon lichid al Lawrence Berkeley National Laboratory, s-ar putea să avem prima dovadă directă a existenței materiei întunecate. Cercetătorii au analizat datele înregistrate timp de 220 de zile (între martie 2023 și aprilie 2024, într-un experiment denumit LUX-ZEPLIN sau LZ) și au identificat ceea ce pare a fi o singură interacțiune, un singur semnal, generat de o particulă cu o masă de 200 GeV/c2 (de aproximativ 200 de ori mai mare decât masa protonului), care pare să fie o WIMP (weak interacting massive particle), adică un posibil candidat pentru misterioasa materie întunecată (care, conform modelelor actuale, alcătuiește 85% din masa universului, dar care nu a fost observată niciodată direct, doar indirect, prin influența gravitațională asupra galaxiilor). 2026-09-07 14:36


Toate știrile din categorie, pe ani: 2026 (56)