2026-203

Moment istoric pentru industria spațială europeană: racheta Spectrum a companiei germane Isar Aerospace a reușit să lanseze pe orbită 5 sateliți de mici dimensiuni, de la centrul spațial norvegian din Andøya, în 05 septembrie, la ora 20:12 UTC (misiunea a fost denumită Onward and Upward). Mai mult decât atât, treapta secundară a fost repornită pentru circularizarea orbitei, după ce, imediat după lansare, a fost parcată pe orbită temporară 500x180 km; manevra de repornire a motorului treptei secundare nu este deloc una simplă, mai ales pentru o companie aflată doar la a doua tentativă de lansare. Au mai fost lansări orbitale din Europa continentală, dar entitățile care au lansat din Kapustin Yar și Plesețk nu cred că pot fi încadrate în categoria companiilor private. Așadar cred că este corect să spunem că, în sfârșit, o companie privată europeană a lansat o rachetă de pe o rampă situată în Europa. Spectrum este o rachetă de calibru mic, înaltă de 28 de metri, cu un diametru de 2 metri, în două trepte: prima treaptă folosește 9 motoare Aquila, iar treapta secundară un singur motor Aquila. Combustibilul ales este unul interesant: spre deosebire de majoritatea rachetelor, care folosesc un kerosen special (RP-1), Isar a decis ca motorul Aquila să folosească propan. Spectrum poate urca 1 tonă pe orbită terestră joasă și 700 de kilograme pe orbită terestră heliosincronă. Compania a declarat că următoarele 6 rachete Spectrum se află în diverse etape ale asamblării și că în viitor planul este să fie fabricate 40 de rachete Spectrum în fiecare an.

======================================================================================================================
OBJ-NAME  OBJ-ID     NORAD ID  TYPE  OPS  OWNER  LAUNCH-DATE  LAUNCH  DECAY DATE  PERIOD  INCL   APO  PER  ORB  O-TYPE
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
OBJECT A  2026-203A  100609    PAY   +    TBD    2026-09-05   ANDSP               95.85   97.42  601  518  EA   ORB
OBJECT B  2026-203B  100610    PAY   +    TBD    2026-09-05   ANDSP               95.85   97.42  600  519  EA   ORB
OBJECT C  2026-203C  100611    PAY   +    TBD    2026-09-05   ANDSP               95.84   97.41  601  517  EA   ORB
OBJECT D  2026-203D  100612    PAY   +    TBD    2026-09-05   ANDSP               95.84   97.42  601  518  EA   ORB
OBJECT E  2026-203E  100613    PAY   +    TBD    2026-09-05   ANDSP               95.84   97.42  600  519  EA   ORB
OBJECT F  2026-203F  100614    PAY   +    TBD    2026-09-05   ANDSP               95.85   97.42  601  518  EA   ORB
======================================================================================================================

În tabel sunt listate toate obiectele aflate pe orbită și asociate cu această lansare; legendă tabel.