parsec.ro

La bordul Stației Spațiale Internaționale se află următorul echipaj:

• Jessica Meir, SUA/NASA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Jack Hathaway, SUA/NASA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Sophie Adenot, FRA/ESA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Andrei Fediaev, RUS/ESA, Crew-12, din 14.02.2026;
• Serghei Kud-Svercikov, RUS/Roscosmos, Soiuz MS-28, din 27.11.2025;
• Serghei Mikaiev, RUS/Roscosmos, Soiuz MS-28, din 27.11.2025;
• Christopher Williams, SUA/NASA, Soiuz MS-28, din 27.11.2025.

La bordul stației spațiale chineze Tiangong se află următorul echipaj:

• Zhang Lu, CHN, CNSA, Shenzhou-21, din 31.10.2025;
• Wu Fei, CHN, CNSA, Shenzhou-21, din 31.10.2025;
• Zhang Hongzhang, CHN, CNSA, Shenzhou-21, din 31.10.2025.

→ Reintrările prin atmosferă ale sateliților pot afecta compoziția straturilor superioare ale atmosferei, pe lângă o creștere a concentrației de aluminiu (detectată într-un studiu din 2023). Un studiu recent (publicat în Communications Earth and Environment) a detectat o creștere de 10 ori a concentrației de litiu, la 96 km altitudine, în urma reintrării prin atmosferă a unei trepte superioare a rachetei Falcon 9. Deși atmosfera superioară este bombardată în mod natural cu meteoroizi, concentrația acestora diferă semnificativ de concentrația sateliților sau a treptelor secundare, iar rata de reintrări prin atmosferă a obiectelor artificiale crește rapid.

→ În 19 februarie, la ora 00:57 UTC, nava cargo Progress MS-32 și-a activat propulsorul principal pentru 517.9 secunde, oferind Stației Spațiale Internaționale (ISS) un impuls de 0.95 m/s, ceea ce a ridicat orbita avanpostului orbital cu 1.7 km.

→ Din 1957 și până în prezent, au fost lansați pe orbită un număr total de 24773 sateliți, din care astăzi sunt operaționali 14369; pe orbita Pământului sunt catalogate și urmărite un număr total de 67350 obiecte (sateliți activi și inactivi, trepte secundare ale rachetelor purtătoare, deșeuri rezultate în urma dezintegrării sateliților).

→ Cercetătorii de la Lawrence Livermore National Laboratory (LLNL) au calculat 1 milion de orbite stabile în spațiul cislunar¹¹spațiul dintre Pământ și Lună, care include și punctele Lagrange, timp de 1.6 milioane de ore-CPU folosind supercomputerele Quartz și Ruby al LLNL, echivalent cu funcționarea unui PC normal timp de 182 de ani. Pentru fiecare punct de plecare, pentru care se cunoaște poziția și viteza, simularea se propagă în timp ținând cont de influența Pământului, a Soarelui, a Lunii, a tuturor planetelor (până la Neptun inclusiv) și de toate forțele care acționează asupra navei. Dintre aceste orbite, 54% sunt stabile pentru cel puțin 1 an, iar 9.7% sunt stabile pentru cel puțin 6 ani. Orbitele obținute vor putea fi folosite de oricine dorește să plănuiască o misiune în spațiul cislunar și au fost obținute folosind un pachet pentru Python, denumit Space Situational Awareness și care este open-source și poate fi consultat online.

→ În 2025, ispace anunța că APEX 1.0, landerul lunar al Mission 3, va folosi un propulsor principal denumit VoidRunner, dezvoltat de un consorțiu format de Agile Space Industries și filiala americană a ispace, motiv pentru care misiunea a fost amânată din 2026 în 2027 (cele două misiuni precedente au folosit un propulsor dezvoltat de Arianespace). Însă problemele cu dezvoltarea VoidRunner ar putea amâna și mai mult misiunea sau ar putea forța compania niponă să schimbe din nou propulsorul. Mission 3 (denumită și Team Draper Commercial Mission 1) este desfășurată sub umbrela Commercial Lunar Payload Services (CLPS), un program al NASA de stimulare a partenerilor economici pentru desfășurarea de misiuni lunare. La bordul APEX 1.0 se va afla și un echipament românesc, primul echipament românesc trimis spre Lună, construit la Cluj-Napoca de compania CDS, în cadrul unei colaborări cu ESA. În 06 iunie 2025, landerul Resilience al ispace (Mission 2 HAKUTO-R) s-a prăbușit pe Lună, după o tentativă nereușită de aselenizare.

→ Jared Isaacman a anunțat că racheta SLS a trebuit să fie retrasă de pe rampa LC-39B și adusă înapoi în hangarul Vehicle Assembly Building (VAB). Asta înseamnă că oportunitățile de lansare din luna martie nu se vor materializa. Au fost identificate probleme cu debitul de heliu²²heliul este folosit pentru purjarea motoarelor și pentru presurizarea rezervoarelor cu hidrogen și oxigen din treapta superioară ICPS iar investigarea și rezolvarea problemei nu se poate realiza pe rampa de lansare, astfel că racheta trebuie să ajungă în hangar. SLS a părăsit rampa de lansare LC-39B în 25 februarie.

→ După un test aparent reușit al reparațiilor efectuate pe rampa de lansare LC-39B în urma primului test static SLS, NASA a desfășurat joi, 19 februarie, un al doilea test static al rachetei SLS (Wet Dress Rehearsal, WDR), care s-a desfășurat de această dată cu bine, până la T-29 secunde înainte de lansare, conform planului inițial, fără probleme majore cu scurgerile de hidrogen care au afectat testele precedente. Drept urmare, NASA a anunțat că lansarea Artemis II este acum programată pentru prima oportunitate din luna martie, adică 07 martie 2026, ora 01:29:00 UTC.

N/A

→ O echipă de cercetători britanici a studiat atmosfera planetei Uranus cu ajutorul instrumentului european Near-InfraRed Spectrograph (NIRSpec) instalat la bordul telescopului spațial James Webb. NIRSpec a observat atmosfera lui Uranus timp de 15 ore, aproape întreaga durată a unei rotații complete a planetei în jurul axei (17 ore și 14 minute). Studiul, care conține date și cu privire la câmpul magnetic al planetei, a fost publicat recent în Geophysical Research Letters.

→ HD 61005 este o stea aflată la 120 de ani-lumină de noi și este asemănătoare cu Soarele nostru, cel puțin în ceea ce privește masa și temperatura. Deosebirea esențială este că HD 61005 are doar 100 de milioane de ani, în timp ce Soarele nostru are 5 miliarde de ani, iar asta înseamnă că studiind HD 61005 practic înțelegem mai bine cum a fost Soarele în trecut și putem observa schimbările prin care a trecut până să ajungă așa cum îl vedem noi astăzi. În imaginea surprinsă de Chandra este vizibilă astrosfera stelei HD 61005 (adică o bulă de plasmă și gaz care înconjoară o stea, formată prin interacțiunea dintre vântul stelar și mediul interstelar), surprinsă în spectrul razelor X de telescopul spațial Chandra; pentru că HD 61005 produce raze X, când vântul stelar generat întâlnește praful interstelar, care are o temperatură mult mai scăzută. Telescopul spațial Chandra a fost lansare în 23 iulie 1999 pentru observații în domeniul razelor X, fiind unul din cele 4 misiuni denumite Great Observatories lansate de NASA în anii 90-00, alături de Compton (pentru spectrul gama), Hubble (UV și vizibil) și Spitzer (infraroșu).

→ Telescoapele spațiale Hubble și Euclid, împreună cu telescopul Subaru din Hawaii au descoperit ceea ce pare a fi galaxia cu cea mai mare cantitate de materie întunecată (dark matter) descoperită până acum: CDG-2 (Candidate Dark Galaxy-2) se află în clusterul Perseu, la 300 de milioane de ani-lumină depărtare de Pământ și pare să fie alcătuită din materie întunecată în proporție mai mare de 99.99% (majoritatea hidrogenului a fost înlăturat prin interacțiuni cu alte galaxii din cluster). Rezultatele acestor observații au fost publicate recent în The Astrophysical Journal.

N/A

→ Compania ucraineană Stetman plănuiește să dezvolte propria megaconstelație, care în timp să înlocuiască în Ucraina serviciile oferite în prezent de Starlink; prima lansare este deja programată pentru luna octombrie, urmând ca anul viitor să înceapă lansarea sateliților operaționali. Cu un număr de 120 de sateliți lansați de SpaceX și plasați la o altitudine de 550 km, megaconstelația va putea deservi 100000 de terminale terestre. Sateliții vor fi dezvoltați de compania daneză GomSpace și producția acestora va fi realizată în Ucraina.

→ Jared Isaacman, administratorul NASA, a organizat o conferință de presă (în 19 februarie, chiar în timpul testului static Artemis II) în care a publicat un raport de peste 300 de pagini al investigației asupra misiunii Starliner CFT din iunie 2024 (când la bord s-au aflat Butch Wilmire și Sunita Williams). Spre deosebire de limbajul standard folosit de oficialii NASA de până acum, Isaacman este direct: misiunea este acum considerată ca Type-A mishap, adică probleme din cadrul misiunii au fost grave și cei responsabili urmează să fie trași la răspundere; în următoarele zile, Congresul SUA va primi un raport pe această temă. În trecut alte misiuni care au fost clasificate ca Type-A mishap au fost Apollo 1, STS-51-L (explozia navetei Challenger) și STS-107 (dezintegrarea navetei Columbia).

---

Arhiva Buletin Cosmic: Substack | 218