Perseverance
Craterul Jezero, 18,44° N, 77,45° E
--:--:--
ora locală medie, ceasul după care lucrează echipa
- Solul misiunii
- –
- Ora solară adevărată
- –
- Soarele
- –
- Răsărit și apus
- –
Calculată în browser cu algoritmul Mars24 de la NASA GISS.
Pe Pământ (UTC)
--:--:--
–
Pe Marte (MTC)
--:--:--
–
Craterul Jezero, 18,44° N, 77,45° E
--:--:--
ora locală medie, ceasul după care lucrează echipa
Craterul Gale, 4,59° S, 137,44° E
--:--:--
ora locală medie, ceasul după care lucrează echipa
Introdu o dată de pe Pământ, de exemplu ziua ta de naștere. Un an marțian se încheie când Marte revine în același punct al orbitei, adică la aceeași longitudine solară Ls, după aproximativ 687 de zile. Calculul se face față de momentul afișat sus (implicit, acum).
Alege o dată ca să vezi vârsta în ani marțieni și aniversările marțiene.
| Ani marțieni | Data pe Pământ | Ani pământești | Anul marțian | Stare |
|---|
Un an marțian este un ocol complet în jurul Soarelui: aproximativ 668,6 soli, adică 687 de zile pământești. Un sol, ziua solară marțiană, durează 24 h 39 min 35 s. Marte nu are luni calendaristice folosite în practică, așa că poziția în an se dă prin longitudinea solară Ls: unghiul parcurs de planetă pe orbită, măsurat de la echinocțiul de primăvară al emisferei nordice. Ls = 0° deschide anul, 90° este solstițiul de vară nordic, 180° echinocțiul de toamnă, 270° solstițiul de iarnă.
Orbita lui Marte e destul de excentrică: excentricitatea ei e de aproximativ 0,093, față de 0,017 pentru Pământ. Distanța până la Soare variază între circa 207 și 249 de milioane de km (la Pământ, între 147 și 152 de milioane), așa că la periheliu Marte primește cu aproximativ 45% mai multă lumină solară decât la afeliu; pe Pământ diferența e de circa 7%.
Tot din cauza excentricității, anotimpurile au lungimi diferite. Marte trece prin afeliu la Ls ≈ 71°, când se mișcă cel mai încet, și prin periheliu la Ls ≈ 251°. De aceea primăvara nordică ține cam 193 de soli, iar toamna doar 143. Sudul are veri scurte și fierbinți și ierni lungi și reci.
Numerotarea folosită astăzi provine dintr-un articol de climatologie: Clancy și colaboratorii, Journal of Geophysical Research 105 (E4), 2000, paginile 9553–9571. Autorii comparau temperaturile atmosferei marțiene măsurate în epoci diferite (Mariner 9, Viking, observațiile milimetrice de la Kitt Peak, spectrometrul TES de pe Mars Global Surveyor) și aveau nevoie de etichete pentru ani ca să poată discuta variabilitatea de la un an la altul. Au definit anul drept intervalul Ls 0°–360° și au fixat începutul anului 1 pe 11 aprilie 1955.
În această schemă, Mariner 9 cade în anii 9–10, Viking în 12–15, sonda Phobos în 19–20, iar Pathfinder în anul 23. În figura principală a articolului („Plate 1”), măsurătorile milimetrice sunt colorate pe anii 21–24, ca să se vadă cum se repetă (sau nu) același anotimp de la un an la altul.
Articolul nu justifică data aleasă și chiar numește convenția arbitrară. The Planetary Society notează că anul 1 a fost ales astfel încât să cuprindă furtuna globală de praf din 1956, observată pe larg de pe Pământ; furtuna a pornit pe 20 august 1956, chiar în preajma periheliului, iar calculul confirmă că acea dată cade în MY 1. Oricum ar fi fost, eticheta s-a impus: azi se vorbește curent despre furtuna globală din MY 28 (2007) sau despre cea din MY 34 (2018), care a oprit roverul Opportunity.
Piqueux și colaboratorii (Icarus, 2015) au extins numărătoarea înapoi în timp: anul 0 începe pe 24 mai 1953, iar anii de dinaintea lui primesc numere negative. Spre deosebire de calendarul gregorian, aici anul zero există. Tabelul lor de echinocții merge până în jurul anului −184, adică la începutul secolului al XVII-lea, când a început observarea telescopică a planetei.
Ca pe Pământ, meridianul 0 de pe Marte e o convenție. În anii 1830, Wilhelm Beer și Johann Heinrich Mädler, autorii primelor hărți ale planetei, au ales ca origine a longitudinilor o pată întunecată mică, numită mai târziu Sinus Meridiani, „golful meridianului”. În 1972, după imaginile sondei Mariner 9, grupul de cartografie al misiunii a fixat meridianul în centrul unui crater de circa 500 m din acea regiune, Airy-0. Craterul mai mare în care se află poartă numele lui George Airy, astronomul care a construit la Greenwich instrumentul prin care trece meridianul 0 al Pământului. Un crater atât de mic e greu de localizat exact, așa că din 2018 Uniunea Astronomică Internațională ia ca reper landerul Viking 1, așezat prin definiție la 47,95137° V, valoare aleasă astfel încât Airy-0 să rămână la 0°. MTC este ora solară medie pe acest meridian; Mars24 o numește și Airy Mean Time, după modelul lui Greenwich Mean Time.
Fiecare misiune își numără zilele separat. Solul 0 este ziua aterizării, socotită după ora locală medie a locului de aterizare. Curiosity a coborât în craterul Gale pe 6 august 2012, în MY 31, la Ls ≈ 151°, pe la 15:03 ora locală; Perseverance a ajuns în craterul Jezero pe 18 februarie 2021, în MY 36, la Ls ≈ 6°, pe la 15:53. Pe Marte nu se folosesc fusuri orare: ora locală diferă de MTC cu o oră pentru fiecare 15° de longitudine, iar fiecare misiune își ține propriul ceas, după longitudinea locului de aterizare.
Ora locală medie (LMST) curge uniform. Ora solară adevărată (LTST) urmează Soarele real, iar diferența dintre ele, ecuația timpului, variază pe Marte între aproximativ −51 și +40 de minute, față de circa −14 și +16 minute pe Pământ.
| An | Începe pe | Repere |
|---|
