Racheta Changzheng-2D, folosită pentru lansarea satelitului Tianhui 1-04, este utilizată din 1992 și de atunci a avut parte de o singură lansare parțial eșuată (în 2009). A fost a 54-a lansare pentru venerabila rachetă chineză, în urma căreia satelitul de observație a Pământului Tianhui 1-04 a ajuns pe orbită heliosincronă, undeva la aproximativ 500 km altitudine și o înclinație orbitală de 97.3 grade. Judecând după performanțele rachetei, probabil masa satelitului este undeva în jurul valorii de 1 tonă. Prima treaptă a rachetei Changzheng-2D este propulsată de 4 motoare YF-21C, care ard tetraoxid de azot și dimetilhidrazină, în timp ce a doua treaptă are un singur motor YF-24C, pentru plasare satelitului pe orbita finală. Precedenții sateliți Tianhui 1-02 și 1-03 au fost lansați în 2012 și respectiv 2015, tot de rachete Changzheng-2D.

În 15 mai, a 20-a lansare pentru racheta Electron a companiei americane RocketLab se încheia cu un eșec: a doua treaptă și-a oprit motoarele prea repede, iar sateliții de la bord au fost pierduți. Însă echipa de ingineri a companiei carismaticului Peter Beck a identificat rapid problema și iată că în iulie, lansatorul de calibru ușor Electron s-a aflat din nou pe rampa de lansare din Noua Zeelandă, reușind o lansare fără cusur de această dată, la doar 2 ore după lansarea Changzheng-2D din China. Această lansare Electron trebuia să aibă loc de pe coasta de est a Statelor Unite, de la centrul spațial Wallops, însă sunt unele întârzieri în ceea ce privește certificare sistemului de anulare automată a zborului. Cu toate acestea, pentru că operatorul lansării este o companie americană, lansarea este catalogată ca fiind una aparținând SUA și nu Noii Zeelande. Nu știm foarte multe detalii despre satelitul lansat, doar faptul că misiunea se numește Monolith și a fost derulată pentru US Space Force.

Ariane 5, lansatorul european de calibru greu, a avut aproape un an de pauză, cauzată de unele probleme întâmpinate în timpul ultimelor două lansări: sateliții respectivi au ajuns cu bine pe orbită, dar au fost identificate vibrații peste limită, cauzate de motorul celei de-a doua trepte. Acest lucru ar fi putut avaria telescopul spațial James Webb, care urmează să fie lansat în această iarnă și care va fi cel mai scump obiect lansat vreodată în spațiu, valoarea telescopului fiind estimată la aproape 10 miliarde de dolari. Revenind la lansarea din 30 iulie, Ariane 5 a făcut ce știe ea mai bine: să lanseze doi sateliți de telecomunicații pe orbită geostaționară, Star One D2 și Eutelsat Quantum, construiți de Maxar și respectiv Airbus Defence and Space. Împreună cu sistemul de cuplare SYLDA, cei doi sateliți au cântărit în momentul lansării aproape 10 tone. Până în 18 decembrie, când este programată lansarea lui James Webb, Ariane 5 mai are o misiune de îndeplinit: lansarea sateliților SES-17 și Syracuse-4A, pentru a convinge NASA că toate problemele treptei superioare s-au rezolvat.

Hyperbola este o rachetă a unei companii chineze private, iSpace, care după zborul inaugural din 2019, în care a reușit să ajungă pe orbită au urmat două eșecuri: unul în 1 februarie 2021, al doilea în 3 august. Lansatorul, înalt de aproape 21 de metri și propulsat de patru trepte cu combustibil solid, s-a ridicat de pe rampa de lansare de la centrul din Jiuquan și se pare că motoarele au avut o comportare bună, dar problema de această dată a fost la conurile care protejează satelitul în timpul urcării pe orbită. Acestea fie nu s-au desprins, ceea ce a cauzat prăbușirea satelitului în ocean, fie s-au desprins defectuos și au lovit încărcătura. Ce știm sigur este că lansarea a eșuat și sateliții de la bord nu au ajuns pe orbită. Hyperbola poate urca 300 de kilograme pe orbită terestră joasă și chiar dacă este produsă de o companie privată, racheta derivă din rachetele balistice militare. iSpace lucrează deja la Hyperbola-2, propulsată de motoare cu combustibil lichid (JD-1), care urmează să urce aproape 2 tone pe orbită joasă.

Changzheng-6 face parte din nou generație de lansatoare chinezești, moderne, construite fără moștenirea rachetelor balistice intercontinentale și cu motoare care ard kerosen și oxigen în locul combustibililor extrem de toxici de care am pomenit în cazul rachetei Changzheng-2D. Changzheg-6 este o rachetă de calibru ușor, a cărei prime trepte este propulsată de un motor YF-100 și care mai are alte două trepte pentru a insera corect sateliții pe orbită. Inaugurată în 2015, toate cele 7 lansări de până acum au fost un succes. În 3 august, racheta a urcat pe orbită heliosincronă sateliții KL-Beta-A și KL-Beta-B (produși în China, dar operați de o companie Germană). Nu cunoaștem masa sateliților, dar știm că Changzheng-6 poate urca 1.08 tone pe orbită heliosincronă.

A treia lansare chineză în trei zile: o rachetă Changzheng-3B/E a lansat pe orbită geostaționară satelitul militar Zhongxing (despre care nu au fost făcute public prea multe detalii). Configurația rachetei folosită în această lansare a fost folosită pentru prima dată în 2007 și poate urca 5.5 tone pe orbită geostaționară (sau 11.5 tone pe orbită terestră joasă, însă această opțiune nu este foarte folosită).

După o lungă pauză cauzată de actuala pandemie, agenția spațială indiană (ISRO) a pregătit pentru lansare racheta GSLV Mk. II, pentru a urca pe orbită geostaționară satelitul de observații EOS-03 (denumit inițial GISAT-1), care cântărea 2.3 tone. Satelitul trebuia să fie lansat în luna martie, dar lansare a fost amânată din mai multe motive, atât tehnice, cât și legate de COVID-19. Din păcate, a treia treaptă, CUS-15, propulsată de un motor cu hidrogen și oxigen lichid, a refuzat să pornească, ceea ce a dus la pierderea satelitului. Este al 6-lea eșec al rachetei GSLV Mk. II din 12 tentative de lansare, un record deloc de invidiat pentru lansatorul indian. Nu trebuie însă confundat cu GSLV Mk. III, un lansator complet diferit și mult mai capabil, care se pregătește pentru prima misiune indiană cu echipaj uman, programată pentru 2023.

Vega este racheta de calibru ușor din portofoliul operatorului european Arianespace. A fost a doua lansare a anului, după cea din aprilie, care venea după un eșec al rachetei din noiembrie 2020. Încet-încet, Vega pare să își intre în ritm și în 17 august a lansat pe orbită heliosincronă mai mulți sateliți de mici dimensiuni cântărind puțin peste 1 tonă. Prima treaptă a rachetei Vega, P80, este propulsată de un motor cu combustibil solid, similar cu boosterele auxiliare ale viitoarei rachete europene Ariane 6. A doua treaptă, denumită Zefiro-23, este propulsată de un motor Avio, care are tot combustibil solid. A treia și ultima treaptă cu combustibil solid, Zefiro-9 nu este suficient de puternică pentru a înscrie sateliții pe orbită, așa că Vega folosește o a treia treaptă, cu combustibil lichid, denumiăt AVUM (Attitude Vernier Upper Module).

Doi sateliți de observație Tianhui-2 au fost lansați de o rachetă Changzheng-4B pe orbită heliosincronă. Nu știm prea multe detalii despre sateliți, dar se zvonurile spun că ar avea o rezoluție de aproximativ 3 metri/pixel, iar orbita heliosincronă îi ajută să fie mereu exact la aceeași oră deasupra aceluiași punct de pe suprafața Pământului, un aspect extrem de util când se dorește supravegherea unei anumite zone pentru că în acest umbrele sunt aceleași și simplifică procesarea imaginii satelitare.

Aceste lansări sunt greu de catalogat: sateliții unei companii acum britanice, lansați cu o rachetă rusă dar închiriată de o companie europeană, care lansează din Baikonur, un centru spațial din Kazahstan. Pentru a fi consecvenți, vom cataloga această lansare ca fiind una europeană, având în vedere că operatorul este Arianespace, o companie europeană. Până la debutul rachetei Ariane 6, care permite mai multe configurații, în funcție de nevoile misiunii, Arianespace a decis să închirieze rachete Soyuz pentru a-și acoperi astfel zona lansărilor de încărcături medii, pentru care o rachetă Ariane 5 ar fi prea scumpă iar o rachetă ușoară Vega insuficientă. OneWeb are și ea o istorie interesantă: compania a falimentat, dar după câteva lansări a fost cumpărată de guvernul britanic pentru a transforma constelația OneWeb într-o constelație de geolocalizare. După ce acest lucru s-a dovedit a fi imposibil din punct de vedere tehnic, compania continuă pe traiectoria trasată inițial: va concura cu Starlink prin oferirea de servicii satelitare de internet de mare viteză și latență redusă, oriunde pe Pământ. Vom vedea dacă piața este capabilă să susțină două companii de acest fel, chiar dacă OneWeb vine cu câteva avantaje: o orbită mai înaltă, ceea ce înseamnă mai puțini sateliți necesari (find deja lansați 288 din cei 650 necesari în prima fază a proiectului).

Și că vorbeam de internet prin satelit, nici China nu poate rămâne indiferentă la eforturile SpaceX și OneWeb, așa că în 24 august a lansat doi sateliți (Ronghe Shiyan Weixing, sau RSW-01 și RSW-02) pentru teste ale unei megaconstelații chineze care își propune același lucru: internet prin satelit prin conexiune cu latență scăzută (asta pentru că și până acum am avut internet satelitar, dar se foloseau sateliți pe orbită geostaționară, aflată la peste 30000 km de Pământ, spre deosebire de noua generație de sateliți care se află pe orbită terestră joasă, la câteva sute de km altitudine, ceea ce înseamnă că de acum vor fi posibile jocuri online prin aceste conexiuni sau convorbiri în timp real, lucruri imposibile prin sateliții geostaținoari). Lansarea s-a făcut cu o rachetă Changzheng-2C, care are un record de invidiat: 62 de lansări, un singur eșec și un debut în… 1975!

La doar câteva ore după lansarea precedentă, o rachetă Changzheng-3B urcă pe orbită geostaționară satelitul militar TJSW-7. Deși oficial despre TJSW-7 se spune că este folosit pentru comunicații, radio, TV, date și teste tehnice, se crede că acesta face parte dintr-o rețea similară cu cea a sateliților americani SBIRS, care au misiunea de a intercepta lansările de rachete, balistice sau orbitale, în scopuri militare.

Astra este o companie ambițioasă, deja listată la bursă, dar care după 3 încercări încă nu au reușit să trimită un satelit pe orbită folosind racheta lor, denumită pur și simplu Rocket 3 (nu au pic de imaginație cei de la Astra). A treia tentativă a fost extrem de spectaculoasă, imediat după lansare racheta deviind pe orizontală(!), ca urmare a defecțiunii unui motor Delphin, din cele 5 care propulsează prima treaptă. Ca urmare, racheta a consumat mult combustibil pentru a compensa deviația de la traiectorie și la 2 minute după lansare racheta a fost distrusă de la sol, pentru a o împiedica să-și piardă complet controlul și să ajungă deasupra zonelor populate.

Varianta cargo a capsulei Dragon a fost din nou folosită pentru aprovizionarea Stației Spațiale Internaționale (CRS-23). Pentru lansare a fost folosită racheta Falcon 9, cu treapta primară B1061 aflată la cel de-al 4-lea zbor, după care a fost din nou recuperată pe o barjă. A fost pentru prima dată când s-a folosit barja A Shortfall of Gravitas, cea mai nouă achiziție a flotei maritime a companiei SpaceX, pentru că urmează mai multe lansări Starlink de la Vandenberg și una dintre cele două barje vechi urmează să fie mutată pe coasta de vest.

Debutul rachetei Firefly Alpha nu a fost unul de succes: unul dintre cele 4 motoare Reaver-1 ale primei trepte a funcționat necorespunzător, iar racheta a explodat la scurt timp după lansare, distrugând astfel toți sateliții aflați la bord. Din fericire, nimeni nu a fost rănit și nici nu au fost înregistrate alte pagube. Alpha, o rachetă în două trepte, urmează să poată lansa 1 tonă pe orbită terestră joasă sau 630 kg pe orbită heliosincronă.

Un satelit pentru observații ale suprafeței Pământului, Gaofen-5, de această dată destinat sectorului civil, a fost lansat în 7 septembrie de o rachetă Changzheng-4C pe orbită heliosincronă. A fost a 10-a lansare Changzheng-4C din acest an și a 36 lansare pentru această rachetă, de la debutul său din 2006.

O rachetă Changzheng-3B a lansat satelitul Zhongxing-9B (ChinaSat-9B) pe orbită geostaționară, satelit destinat transmisiunilor de radio și TV. Acesta îl va înlocuit pe Zhongxing-9A, lansat în 2017, dar plasat pe o orbită greșită.

Satelitul militar Razbeg a fost lansat folosind un lansator interesant: Soyuz-2.1v. Acesta este propulsat de un motor NK-33, din lotul construit pentru racheta lunară N-1. Cum programul N-1 a fost anulat în anii 70s, motoarele rămase, extrem de performante, au început să fie folosite pentru alte vehicule. Chiar și racheta americană Antares folosea mptoare NK-33 ușor modificate (și redenumite AJ-26), până la eșecul din 2014, după care prima treaptă a fost modificată pentru a folosi motoare RD-181. Revenind la Soyuz-2.1v, după ce stocul de NK-33 va fi epuizat, racheta va putea folosi motoarele RD-193, derivate din RD-170, construite pentru racheta Energia, un alt proiect abandonat.

În 17 iunie, capsula Shenzhou-12 a andocat la modulul Tianhe al stației spațiale chinezești Tiangong, moment din care pe orbita Pământului aveam două stații spațiale locuite (deși Tiangong nu urmează să fie locuită permanent). Nie Haisheng, Liu Boming și Tang Hongbo probabil se vor întoarce înapoi pe Pământ înainte să citiți aceste rânduri, însă înainte de asta ei au efectuat două activități extravehiculare, în 4 iulie (Liu Boming și Tang Hongbo) și 20 august (Nie Haisheng și Liu Boming), ambele de peste 6 ore, pentru a testa noile costume spațiale și pentru a pregăti exteriorul stației spațiale pentru viitoarele echipaje. Au fost a 2-a și a 3-a activitate extravehiculară a Chinei, după cea din timpul misiunii Shenzhou-7, de acum 13 ani. Între 3 și 12 septembrie, de la bordul Stației Spațiale Internaționale au avut loc 3 activități extravehiculare: două în sectorul rus al stației, pentru conectarea modulului Nauka la restul stației (ambele realizate de Oleg Novitski și Piotr Dubrov) și una din sectorul american, pentru a continua asamblarea noilor panouri solare (realizată de Akihiko Hoshide și Thomas Pesquet).