Buletin Cosmic nr. 110

Rusia și China au semnat un memorandum privind explorarea în comun a Lunii, ce implică și construirea unei stații spațiale științifice pe Lună (sau pe orbită în jurul Lunii, detaliile colaborării nu au fost specificate clar). Ambele națiuni aveau deja programe pe termen lung pentru explorarea Lunii, care culminau, cel puțin pe hârtie, cu trimiterea de echipaje umane în jurul anului 2030. China are în prezent 2 misiuni robotice active pe Lună (Chang’e-3 și Chang’e-4), iar Rusia plănuiește o lansare a unei sonde selenare în a doua jumătate a acestui an. În viitor, China urmează să trimită o misiune robotică spre craterul Shackleton (foto). Cele două națiuni semnatare au precizat că acordul este deschis și altor națiuni care doresc să li se alăture (Franța și-a exprimat și ea dorința de a participa la un eventual program selenar chinezesc). Acum câteva luni, Rusia a anunțat că nu se va alătura Acordurilor Artemis, o serie de memorandumuri privind colaborarea pe termen lung în cadrul programului Artemis, semnate deocamdată de SUA, Australia, Canada, Japonia, Luxembourg, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Ucraina și Brazilia. SUA plănuiește să trimită din nou astronauți spre Lună cel mai probabil după anul 2024.


Capsula Soyuz MS-18, programată pentru lansare în 9 aprilie, va transporta pe Stația Spațială Internațională astronauții Oleg Novitski (RSA), Piotr Dubrov (RSA) și Mark Vande Hei (NASA). De asemenea, Dimitri Petelin a fost înlocuit cu Anne McClain în echipajul de rezervă al misiunii. Această achiziție nu a fost făcută direct NASA, ci intermediată de compania Axiom Space și nu a implicat sume de bani, pentru că în 2023, un cosmonaut rus va zbura la bordul unei capsule comerciale americane. Axiom Space este condusă de Mike Suffredini, care în trecut a ocupat poziția de director al programului Stației Spațiale Internaționale. Roscosmos a specificat că modificarea în programul lansărilor a fost făcută “la cererea urgentă din partea americană”, iar NASA a argumentat că zborul lui Vande Hei este necesar, pentru a asigura continuitatea prezenței americane pe orbită, în cazul în care echipajul capsulei Dragon ar fi nevoit să revină de urgență pe Pământ, din cauza unei probleme tehnice sau medicale. Oleg Novitski va reveni înapoi pe Pământ tot cu această capsulă, împreună cu regizorul rus Klim Shipenko și o actriță (al cărei nume nu a fost încă făcut public), în octombrie 2021. Aceștia din urmă urmează să fie lansați spre ISS la finalul lunii septembrie, la bordul capsulei Soyuz MS-19, pentru a produce un film în spațiu și la bordul ISS. Pentru că în 12 aprilie 2021 se împlinesc 60 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin în misiunea Vostok-1, următoarea rachetă Soyuz-2 a fost vopsită în culorile alb-albastru (foto), pentru a imita culorile rachetei Vostok-K 8K72K a lui Gagarin.


În 14 martie, la ora 12:01, SpaceX a lansat alți 60 de sateliți Starlink (misiunea Starlink v1.0 L21), folosind în premieră o treaptă primară pentru a 9-a oară! Boosterul B1051 a fost recuperat și de această dată (pe barja “Of Course I Still Love You), după lansarea de pe rampa LC-39A, devenind astfel veteranul flotei de lansatoare Falcon 9! A fost a 8-a lansare SpaceX/Falcon 9 din acest an și a 3-a lansare din luna martie. Următoarea lansare SpaceX, Starlink v1.0 L22, este programată pentru 21 martie, de pe rampa SLC-40 de la Cape Canaveral, alte două lansări Starlink fiind programate deja pentru aprilie, când boosterul B1051 urmează să fie lansat pentru a 10-a oară.


O altă lansare Starlink a avut loc și în 11 martie, la ora 10:13, când o rachetă Falcon 9 cu o treaptă primară B1056 a mai urcat încă alți 60 de sateliți pe orbită.


La câteva ore după lansarea SpaceX din 11 martie, la ora 19:51, China a lansat o rachetă Changzheng-7A cu satelitul Shiyan-9 de la centrul spațial Wenchang. Asta după ce zborul inaugural (din 16 martie 2020) al acestei variante a fost un eșec. Satelitul Shiyan-9 de la bord a ajuns cu bine pe orbită geostaționară. Changzheng-7 (în două două trepte, plus boostere auxiliare) a zburat de două ori (2016 și 2017), iar varianta Changzheng-7A înseamnă adăugarea treptei a treia (criogenică, propulsată de un motor YF-75 alimentat cu hidrogen și oxigen lichid), împumutată de la racheta Changzheng-3B. Cele 4 boostere folosesc câte un motor YF-100, cu combustibil lichid (kerosen și oxigen lichid). Prima treaptă folosește două motoare YF-100 și a doua treaptă folosește patru motoare YF-115 (care folosesc tot kerosen și oxigen). Changzheng-7(A), o rachetă de calibru mediu (poate urca 13.5 tone pe orbită terestră joasă și maximum 7 tone pe orbită geostaționară), dorește să fie calul de cursă lungă al programului spațial chinezesc și în cele din urmă să înlocuiască lansatorul Changzheng-2F, singura rachetă din China certificată pentru zboruri cu echipaj. Aceasta urmează să aibă un rol crucial în viitoarele lansări destinate următoarei stații spațiale chinezești, alături de lansatorul greu Changzheng-5B.


Două zile mai târziu, în 13 martie, ora 04:19, o rachetă chineză Changzheng-4C lansa trei sateliți militari Yaogan-31 pe orbită terestră joasă de la centrul spațial Jiuquan.