Logo

parsec.ro

Buletin Cosmic nr. 78

Lansări orbitale

După 3249 de zile, Statele Unite ale Americii devin din nou capabile să lanseze astronauți pe orbită, folosind rachete proprii, iar SpaceX devine prima companie privată care reușește să trimită un echipaj de astronauți în spațiu. Racheta Falcon 9 și capsula Dragon au fost lansate sâmbătă seara, la ora 22:22 de minute ora României1, de pe legendara rampă de lansare LC-39A, de unde au fost lansate majoritatea misiunilor Apollo, dar și cele mai multe navete spațiale. Și pentru că atât Bob Behnken, cât și Doug Hurley sunt astronauți veterani și ambii s-au aflat la bordul navetei Endeavour, cei doi au hotărât ca și capsula Dragon care i-a lansat sâmbătă în spațiu să poarte același nume. Andocarea cu Stația Spațială Internațională a avut loc la 19 ore distanță, iar după alte două ore, cei doi s-au alăturat echipajului aflat deja la bord. Lansarea a fost programată pentru miercuri, 27 mai, dar a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile. După evaluarea performanței capsulei Dragon, NASA va decide cât timp vor petrece cei doi astronauți pe orbită, dar aceștia nu vor reveni mai devreme de o lună de pe ISS. Dacă totul decurge bine, NASA plănuiește să lanseze în luna august alți patru astronauți folosind tot o capsulă Dragon.

Imaginea 1: Revenirea treptei primare B1058 a rachetei Falcon 9, după lansarea capsulei Dragon spre Stația Spațială Internațională (Sursă foto: SpaceX)

Imaginea 1: Revenirea treptei primare B1058 a rachetei Falcon 9, după lansarea capsulei Dragon spre Stația Spațială Internațională (Sursă foto: SpaceX)


China a lansat vineri seara, la ora 23:13 ora României, prima rachetă Changzheng-11 de la centrul spațial Xichang. La bordul acesteia s-au aflat doi sateliți (Xinjishu Shiyan G și Xinjishu Shiyan H), folosiți pentru observarea suprafeței Pământului. A fost a noua lansare a unei rachete Changzheng-11 (din 2015) și pentru prima dată când conul protector folosit a avut diametrul de 2.5 metri, acesta fiind folosit până acum în variantele de 1.6 sau 2.0 metri. Changzheng-11 este o rachetă de calibru ușor, în patru trepte, cu combustibil solid, care poate lansa 500 de kilograme pe orbită heliosincronă sau 700 de kilograme pe orbită terestră joasă.


Duminică la ora 11:53 ora României, o rachetă Changzheng-2D a decolat de pe rampa de la baza Jiuquan2, plasând pe orbită satelitul Gaofen-9, folosit pentru observarea suprafeței Pământului. A fost a 38-a lansare orbitală din 2020 și 12-a pentru China, care se plasează pe locul 2, cu doar o singură lansare în urma Statelor Unite, însă cu două eșecuri, spre deosebire de o singură lansare ratată pentru Statele Unite (lansarea eșuată a rachetei LauncherOne de la bordul unui avion Boeing 747 a companiei Virgin Orbit). A fost al 47-lea zbor pentru racheta Changzheng-2D, care este folosită în China din 1992, exclusiv de la centrul spațial Jiuquan.

Alte evenimente

Vineri, prototipul Starship SN4 al companiei SpaceX a explodat3 la centrul de testare de la Boca Chica, Texas, în urma unui test static al unui motor Raptor. După oprirea motorului, în urma unei scurgeri de combustibil, s-a produs o deflagrație care a avariat sever atât prototipul, când și standul de test, însă din fericire nimeni nu a fost rănit. Este al patrulea incident de acest fel, dar următoarele două prototipuri, SN5 și SN6 sunt parțial construite și poate acestea vor reuși un test la 200 metri înalțime în acest an, urmat de un zbor orbital, pași la care prototipurile precedente nu au mai ajuns. Starship este viitoarea rachetă SpaceX, de calibru super-greu, cu care Elon Musk speră să trimită echipaje spre Lună și Marte.


Varianta audio a acestui material poate fi ascultată la Radio România Cultural.