Vineri dimineața, SpaceX s-a aflat în fața unei lansări importante, din mai multe motive: cei 60 de sateliți care au ajuns pe orbită, primii din constelația Starlink, ar putea face posibilă o conexiune la Internet de pe orice punct al suprafeței Pământului, iar veniturile din această activitate ar putea finanța planurile SpaceX pentru viitoarea rachetă Spaceship, deci pentru misiuni spre Lună și Marte.

Cei 60 de sateliți Starlink cântăresc împreună 18.5 tone și au fost plasați pe orbita terestră joasă, ceea ce înseamnă că este încărcătura orbitală cu cea mai mare masă lansată de SpaceX, chiar dacă luăm în considerare și cele două lansări Falcon Heavy (deși Falcon 9 ar putea urca până la 22.8 tone pe LEO).

Sateliții au fost eliberați pe orbită folosind… inerția și rotația, ei neavând nici un fel de sistem de eliberare clasic, folosit de alți sateliți. Musk spunea că și dacă sateliții s-ar fi lovit între ei în timpul eliberării de treapta a două, dar că acest lucru nu ar fi fost o problemă, pentru că sunt proiectați să facă față acestor coliziuni. 12 lansări de acest fel sunt necesare pentru că Starlink să asigure conectivitate de oriunde din SUA și 24 de lansări sunt necesare pentru o acoperire globală, dar nu perfectă (pentru o acoperire globală funcțională sunt necesare 60 de lansări). În acest ritm, în 2 ani de zile, SpaceX va avea pe orbită mai mulți sateliți decât numărul actual de sateliți activi (aproximativ 2000), sperând să poată ajunge la un ritm de 1000 de sateliți lansați pe an, folosind doar rachetele Falcon, fără să socotim BFR/Spaceship. Calculele lui Elon Musk spun că după 1000 de sateliți lansați (și folosiți), proiectul devine viabil din punct de vedere economic, pentru că o conexiune la Starlink nu va fi gratuită.

Fiecare satelit este dotat cu un motor cu kripton (mai ieftin decât xenonul, fiind pentru prima dată când un motor cu kripton este folosit în spațiu) și cu un soft care îi permite să evite autonom deșeurile orbitale catalogate de NORAD. Aceștia au o perioadă de viață de aproximativ 5 ani, după care vor fi deorbitați și înlocuiți cu alții.

Antena pentru a primi Internet prin intermediul constelației Starlink are un diametru echivalent cu o pizza medie și nu trebui să fie precis orientată spre un anumit punct din cer, trebuie doar să fie îndreptată spre cer, asta pentru că mereu un număr de peste 10 sateliți vor fi oricând prezenți deasupra orizontului.

Miercurea a avut loc al doilea eșec al Chinei din 2019 în lansările orbitale, când racheta Changzeng-4C nu a reușit să plaseze pe orbită polară un satelit militar, datorită unor probleme la cea de-a treia treaptă a rachetei. Dacă primul eșec chinezesc al anului a aparținut unei companii private are încerca prima lansare orbtală, de această dată este vorba despre o problemă la una dintre rachetele consacrate ale Chinei.

O rachetă rusească Soyuz-2.1b, care a lansat luni dimineața un nou satelit de poziționare GLONASS-M, a fost lovită de fulger la câteva secunde după desprinderea de rampei de lansare de la Baikonur, însă aceasta și-a continuat fără probleme zborul și a inserat satelitul pe orbita corectă, fără să fie afectată de rarul eveniment. În timpul lansării misiunii Apollo 12 din noiembrie 1969, o rachetă Saturn V cu oameni la bord a fost și ea lovită de fulger, însă în afară de o resetare a computerului de bord, nu au fost identificate alte probleme și misiunea a continuat fără probleme.

ArianeGroup și ESA lucrează în prezent la viitoarea treaptă secundară pentru racheta euopeană Ariane 6, care va intra în uz din 2025. Denumită Phoebus, aceasta nouă treaptă urmează să fie construită din carbon, ceea ce înseamnă două tone diferență față de treptele secundare construite de obicei din aluminiu. Noile trepte secundare și vor intra în uz la câțiva ani după ce rachetele Ariane 6 vor înlocui actualele Ariane 5, dar nu le vom vedea cu ocazia primelor zboruri, pentru că deja primele rachete Ariane 6 sunt asamblate folosind treapta secundară inițială.