Sonda israeliană Beresheet a reușit miercurea trecută inserția pe orbita Lunii și mâine se pregătește de aselenizare. Beresheet, cu o masă de 585 kilograme, a fost lansată în 22 februarie, la bordul unei rachete Falcon 9 și dacă va reuși să ajungă pe suprafața Lunii, Israel va deveni a patra națiune, după SUA, Uniunea Sovietică și China care au reușit să pună sonde pe suprafața satelitului nostru artificial. Sonda este dotată cu un magnetometru și un retroreflector care poate fi țintit cu o rază laser de pe Pământ. După inserția pe o traiectorie eliptică, ieri motorul sondei a fost pronit timp de 78 de secunde, pentru circularizarea orbitei la o altitudinea de 200 km, iar astăzi motorul se va mai aprinde încă o dată, pentru a duce altitudinea minimă a orbitei la 15 km deasupra zonei de aselenizare, Mare Serenitatis (unde au mai coborât și sondele Apollo 15, Apollo 17, Luna 2 și Luna 21).

După ce a plasat pe suprafața asteroidului Ryugu două sonde care s-au deplasat prin scurte salturi, dar și o sondă statică, europeană, de dimensiuni mai mari, un lander german, care a ajuns pe suprafața lui Ryugu în 3 octombrie, sonda niponă Hayabusa2 a lansat un proiectil spre suprafața asteroidului, pentru a genera un nou crater pe suprafața acestuia. Scopul acestui experiment a fost să scoată la suprafață material care să poată fi studiat de instrumentele științifice de la bord. În 21 februarie, sonda a prelevat probe de pe suprafața asteroidului, probe care urmează să ajungă pe Pământ în 2020, când sonda Hayabusa2 va reveni acasă. Până atunci, Hayabusa2 se pregătește pentru o nouă tentativă de a se apropia de suprafața asteroidului, pentru a preleva noi probe. Puteți urmări în direct telemetria sondei Hayabusa2 pe site-ul Haya2Now.

Miercuri, lansarea navei cargo Progress MS-11 de către o rachetă Soyuz-2.1a s-a desfășurat cu succes și la mai puțin de 3 ore și jumătate după ce a părăsit rampa de lansare din Baikonur, nava andocase deja cu modulul Pirs al Stației Spațiale Internațională (ISS), exact în momentul în care sonda israeliană Beresheet intra pe orbita Lunii. Astronauții au primit cu această ocazie peste 3.4 tone de provizii și combustibil{% sidenote ‘ms-11’ ‘881 kg combustibil propriu, 650 kg combustibil destinat ISS, 23 kg oxigen, 24 kg aer, 420 kg apă, 1414 kilograme provizii pentru echipaj și experimente’%}. În această lună mai sunt programate încă două lansări cu provizii spre ISS: capsula Cygnus NG-11 a companiei Northrop Grumman în 17 aprilie și capsula Dragon CRS-17 a companiei SpaceX opt zile mai târziu.A fost prima lansare Progress din 2019, a 74-a lansare Progress spre ISS (doar 71 de lansări au fost reușit să ajungă la ISS, 3 lansări săldându-se cu eșec: Progress M-12M în august 2011, Progress M-27M în aprilie 2015 și Progress MS-04 în decembrie 2016) și a 163-a navă Progress lansată, din 1978, când a fost folosită pentru aprovizionarea stației spațiale sovietice Salyut-6.

Racheta Soyuz-2.1a a plasat inițial nava Progress MS-11 pe o orbită aproape circulă, 200x200 km altitudine. După verificarea parametrilor orbitali de stațiile de observare de la sol, nava a efectuat o serie de manevere care i-au ridicat orbita la 408x416 km altitudine, de unde a început urmărirea ISS. Progress MS-11 va rămâne andocată cu Stația Spațială Internațională aproximativ 6 luni, după care va reveni distructiv în atmosferă (spre deosebire de Soyuz, navele Progress nu sunt proiectate să supraviețuiască revenirii prin atmosferă).

La 6 ore după ce o rachetă Soyuz-2.1a a lansat nava cargo Progress MS-11 spre ISS, o altă rachetă Soyuz, dotată cu treapra superioară Fregat, a lansat din Guiana Franceză un nou set de patru sateliți O3b. A fost un zbor operat de compania europeană Arianespace, care deține în portofoliul său atât lansatoare Ariane (de calibru greu), Vega (calibru ușor), cât și rachete Soyuz-2, pentru a deservi segmentul de mijloc al lansărilor orbitale de la Kourou. Rachetele Soyuz-2 folosite de Arianespace sunt ușor modificate pentru rampa din Guiana Franceză și astfel denumite Soyuz STA (în loc de Soyuz-2.1a) sau Soyuz STB (în loc de Soyuz-2.1b).

Compania SpaceX se pregătește de a doua lansare Falcon Heavy, după ce testul static de vineri se pare că nu a prezentat probleme. Falcon Heavy este propulsată de 27 de motoare Merlin, fiind de fapt trei rachete Falcon 9 legate una de alta. Spre deosebire de zborul inaugural de anul trecut, de această dată racheta Falcon Heavy este cu 10% mai puternică, pentru că cele trei trepte sunt Block 5, o evoluție față de treptele primare folosite anul trecut. Toate cele trei trepte primare sunt noi și urmează să fie recuperate de SpaceX (cele două laterale la sol, treapta centrală pe barjă). Falcon Heavy este în prezent cea mai puternică rachetă activă, fiind capabilă să lanseze peste 63 de tone pe orbită terestră joasă sau peste 26 de tone pe orbită geostaționară, dar satelitul Arabsat-6A de la bord cântărește doar 6 tone (deși satelitul Arabsat-6A ar fi putut fi lansat de o rachetă Falcon 9 Block 5, la momentul semnării contractului, acum câțiva ani, Falcon 9 avea performanțe inferioare celor de acum, așa că s-a optat pentru Falcon Heavy).

A treia și ultima activitate extravehiculară planificată în 2019 pentru astronauții americani a avut loc în după-masa zilei de luni, când Anne McClain (NASA) și David Saint-Jacques (CSA) au finalizat montarea noilor baterii de la bordul stației și au pregătit terenul pentru ca brațul robotic să poată în viitor schimba una din noile baterii care a suferit probleme și care va fi înlocuită cu cea veche. Cei doi au petrecut peste 6 ore și jumătate în afara stației și la fel ca celelalte două astfel de activități din ultimele săptămâni, s-a încheiat cu succes, fiind bifate toate obiectivele misiunii. Luna viitoare, Oleg Kononenko și Alexei Ovchinin se pregătesc de o nouă activitate extravehiculară, dar de această dată din sectorul rusesc al Stației Spațiale Internaționale.

Săptămâna trecută au fost testate trei motoare de rachetă, din care două noi. Compania Aeroject Rocketdyne continuă procesul de re-certificare al vechilor motoare RS-25, moștenite de la naveta spațială, care urmează să fie folosite în următorii ani pentru noua rachetă SLS. Deși RS-25 sunt motoare reutilizabile, ele vor fi aruncate în ocean după desprinderea primei trepte, la fiecare zbor SLS, iar după ce stocul existent va fi epuizat, vor fi folosite motoare noi, produse de Aeroject Rocketdyne în urma unui nou contract semnat cu NASA în 2015. Însă Aeroject Rocketdyne a pierdut contractul pentru dotarea rachetelor Atlas V și Vulcan cu boostere cu combustibil solid. Din acest an, rachetele Atlas V vor fi ajutate la lansare de motoarele GEM-63, produse de Northrop Grumman, motoare care sunt mai ieftine decât actualele AJ-60A și care urmează să fie folosite și pentru viitoarea rachetă Vulcan. Northrop Grumman a realizat săptămâna trecută un nou test al motoarelor GEM-63, care urmează să fie inaugurate în această vară. Al treilea motor de pe lista săptămânii trecute este Raptor, noul motor cu metan de la SpaceX, care în aceste zile a fost testat în perimetrul din Texas la companiei lui Elon Musk. 31 de motoare Raptor urmează să propulseze viitoare prima treaptă a viitoarei rachete Spaceship, care va avea primul zbor în 2020, dacă e să-l credem pe Elon Musk.