Buletin Cosmic nr. 24
Șapte sateliți au fost lansați vineri noaptea de o rachetă japoneză Epsilon, de la centrul spațial Uchinoura (prefectura Kagoshima). Japonia folosește de obicei baza de la Tanegashima pentru lansări orbitale cu mase mai mai, care au nevoie de racheta H-IIA și H-IIA. Dacă rachetele din familia H-II pot urca 10-16 tone pe orbită terestră joasă, lansatorul Epsilon (în trei sau patru trepte, cu combustibil solid) este unul mai modest, care poate lansa, în funcție de orbită, câteva sute de kilograme. Epsilon s-a aflat la cel de-al 4-lea zbor, fiind folosit cu succes din 2013. Vineri el a lansat satelitul RAPIS-1 (200 kg), folosit pentru testarea diverselor tehnologii care vor fi înglobate în viitoare misiuni spațiale. Alți șase sateliți de mici dimensiuni au însoțit RAPIS-1, unul dintre aceștia, ALE-1, dezvoltat de compania Astro Live Experiences propunându-și să testeze la scară redusă o ploaie de stele artificială(!). Satelitul ALE-1 conține mici fragmente cu un diametru de 1 cm care vor fi eliberate în atmosferă, de la o altitudine de 400 km, deasupra unei zone predeterminate, pentru soectacolul celor prezenți la sol. Satelitul lansat vineri, va testa această ploaie de stele artificială în primăvara anului 2020, deasupra orașului Hiroshima, de unde va putea fi observat de 6 milioane de oameni, de pe o suprafață cu diametrul de aproximativ 200 km. Dacă experimentul ALE-1 va fi unul de succes, Astro Live Experiences va pregăti în viitor un astfel de satelit pentru a genera o ploaie de stele artificială în timpul festivităților de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară, programate pentru 2020 în Tokyo.
După o amânare cu jumătate de secundă înainte de aprinderea motoarelor (în 9 decembrie) și după mai multe reprogramări datorită unei scurgeri de hidrogen (la sfârșitul lunii decembrie), racheta Delta IV Heavy a lansat în cele din urmă satelitul secret NROL-71 de la baza aeriană Vandenberg, din California (rampa SLC-6), sâmbătă la ora 21:10 (cu 5 minute mai târziu decât fusese programat inițial, din cauza condițiilor meteo). Înainte de debutul Falcon Heavy din februarie 2018, Delta IV Heavy deținea titlul de cea mai puternică rachetă activă, existentă în acest moment pe Pământ, putând urca peste 28 de tone pe orbita terestră joasă și peste 14 tone pe orbită geostaționară. Zvonurile spun că satelitul NROL-71 ar fi un nou membru al constelației Keyhole-11 (sau Crystal), capabil să captureze imagini de (foarte) înaltă rezoluție cu suprafața Pământului. Acești sateliți, lansați pentru prima dată în anii ‘70, sunt asemănători ca formă, dimensiuni și masă cu telescopul spațial Hubble, care ar fi beneficiat în procesul de producție de cunoștințele acumulate în programul Keyhole-11. Agenția National Reconnaissance Office (NRO) care operează acești sateliți a fost înființară în 1961, dar abia în 1992 a fost recunoscută public existența sa. Racheta Delta IV Heavy mai are programate 4 lansări până în 2023, toate pentru agenția NRO, urmând să fie probabil retrasă din uz după 2023, împreună cu Atlas V și Delta IV Medium+, după ce noua rachetă Vulcan, construită de ULA, va începe să aibă zboruri regulate.
China a reușit deja și ea două lansări orbitale în 2019: o rachetă Chang Zheng 3B lansat în 10 ianuarie satelitul Chinasat-2D de la baza din Xichang, iar luni, o lansare a unei rachete Chang Zheng 11 a urcat pe orbită trei sateliți de observație, de la centrul spațial Jiuquan. Chang Zheng 11 este o rachetă mai rar folosită de China, doar de 6 ori în ultimii 4 ani, de calibru ușor și propulsată de motoare cu combustibil solid. Avantajul rachetelor cu combustibil solid este disponibilitatea rapidă pentru lansare și dimensiunile reduse ale lui Chang Zheng 11 face posibilă lansarea sa de pe vehicule sau chiar de pe o platformă oceanică, lucru care urmează să se întâmple în această vară.
Marți, 15 ianuarie 2019, Iran încearcă fără succes să lanseze satelitul Payam de la centrul spațial Imam Khomeini (provincia Semnan), dar racheta Simorgh suferă o problemă tehnică la cea de-a treia treaptă și satelitul nu ajunge pe orbită. Ar fi fost prima dintr-o serie de două lansări orbitale, însă acum nu se cunoaște soarta următorului satelit (Doosti) programat pentru zbor. Cei doi sateliți civili sunt sateliți de observație, cu aplicații în agricultură și alte activități non-militare, conform declarațiilor oficiale, însă comunitatea internațională este în continuare îngrijorată că lansările civile sunt de fapt un paravan pentru perfecționarea rachetelor balistice intercontinentale. Iran a devenit în 2009 a 9-a națiune capabilă să lanseze sateliți pe robită folosind rachete proprii, marcând de atunci mai multe reușite, printre care și o serie de viețuitoare trimise în spațiu, pe orbită sau în zboruri suborbitale.
Varianta audio a acestui text poate fi ascultat pe la Radio România Cultural.