parsec.ro

Buletin Cosmic nr. 19

Luni dimineața, o capsula Cygnus a pornit spre Stația Spațială Internațională, încărcată cu peste 3 tone de provizii și experimente științifice pentru cei 6 astronauți aflați în acest moment pe orbită. Cygnus va ajunge în apropierea stației spațiale mâine, după care brațul robotic al stației o va conecta la unul dintre modulele americane, unde va rămâne timp de aproximativ 90 de zile. Capsula Cygnus a fost lansată folosind o rachetă Antares, ambele fiind fabricate de compania americană Orbital ATK. este a noua misiune de aprovizionare derulată de capsula Cygnus, care asigură misiuni cargo spre Stația Spațială Internațională împreună cu capsula Dragon (a celor de la SpaceX), nava rusească Progress și cea japoneză HTV (a cărei următoare lansare este programată pentru luna august)


Printre experimentele științifice aflate la bord se numără și unul denumit Cold Atom Lab, care va crea temperaturi de 10 miliarde de ori mai reci decât vidul cosmic, prin folosirea unor lasere și a unor câmpuri magnetice pentru a încetini atomii. Acest experiment va putea observa acești atomi încetiniți pentru un timp mult mai îndelungat decât ar fi fost posibil pe Pământ, zborul în imponderabilitate oferind acest avantaj. Dacă pe planeta noastră în cadrul acestor experimente atomii cad pe o suprafață în mai puțin de o secundă din cauza gravitației, pe orbită ei pot fi studiați timp de 10 secunde. Rezultatele acestui experiment pot fi importante pentru domenii precum computerele cuantice, senzori sau ceasurile atomice, indispensabile pentru sistemele de geolocație (GPS, sau varianta sa europeană Galileo).


Racheta chineză Changzheng 4C a lansat în noaptea de duminică spre luni un satelit care are ca destinație punctul Lagrange L2 Pământ - Lună. De aici, satelitul urmează să funcționeze ca un releu de comunicații între Pământ și Chang’e 4, o ambițioasă misiune de explorare a feței nevăzute a Lunii, care urmează să fie lansată cândva la sfârșitul acestui an (evident, fără echipaj uman). Misiunea constă din două sonde, ambele urmează să ajungă pe suprafața Lunii, una fiind o platformă staționară, în timp ce a doua este un rover, care va explora craterul Von Kármán din apropierea Polului Sud al Lunii. Dacă aselenizarea va fi una cu succes, va fi prima misiune care reușește acest lucru pe fața nevăzută a Lunii. Trebuie menționat faptul că din decembrie 2014, China are pe lună o sondă care continuă să transmită și astăzi date, chiar dacă micul rover asociat sondei (denumit Yutu), a încetat să funcționeze în vara anului 2016, depășind totuși cu mult speranța de viață estimată inițial.


Ieri seară, SpaceX a reușit a 55-a lansare Falcon 9 și a 10-a din acest an (incluzând aici și Falcon Heavy), lansând pe orbită încă 5 sateliți din constelația Iridium NEXT (ajunsă acum la 55 de sateliți de nouă generație), dar și doi sateliți ai NASA, denumiți GRACE-FO. Prima treaptă nu a mai fost recuperată, pentru că se afla deja la al doilea zbor și SpaceX nu dorește să-și forțeze norocul și să folosească de mai mult de două ori o primă treaptă Block 4. Această treaptă primară a mai fost folosită și în ianuarie, pentru lansarea controversatului satelit secret Zuma și refolosirea ei astăzi stabilește un record pentru SpaceX în ceea ce privește perioada de timp dintre două lansări ale aceleiași prime trepte. Oricum, ei doresc acum să scape de treptele primare de generație veche și să se concentreze doar pe Block 5, care vor putea fi refolosite de cel puțin 10 ori fără inspecții amănunțite între zboruri (primul zbor Block 5 a avut loc în 11 mai și următorul probabil în luna iulie, iar Elon Musk a promis anul viitor două zboruri ale aceleeași trepte primare în mai puțin de 24 de ore). Din păcate, recuperarea unei jumătăți a conului protector al rachetei nu a reușit nici de această dată, chiar dacă vaporul Mr. Steven era în larg, cu plasa larg desfăcută. Acest con protector acoperă încărcătura în primele minute ale zborului și asigură rachetei un profil aerodinamic adecvat, dar costă aproximativ 6 milioane de dolari, așa că dacă SpaceX reușește să o recupereze, va mai reduce din costurile unei lansări.