Explozia rachetei Falcon 9 pe rampa de lansare SLC-40 a complexului de la Cape Canaveral nu a fost prima rachetă pierdută în 2016: cu câteva ore înainte, China a încercat să lanseze satelitul Gaofen-10 folosind o rachetă Changzheng 4C de la baza din Taiyuan, însă confirmarea oficială că încărcătura a fost plasată pe orbită nu a mai venit. Nici de la radarele americane, nici de la sursele din China, care nu au spus nimic nici despre lansarea în sine. În schimb, au fost găsite resturi ale rachetei în alte zone decât cele în care acestea ajungeau de obicei, confirmând că racheta suferise o problemă severă în timpul zborului, care a dus din păcate la pierderea satelitului.

Veste bună este că dezintegrarea violentă a rachetei Falcon 9 nu a avariat și rampa alăturată, SLC-41, unde se află în pregătire lansarea sondei OSIRIS-REx, la bordul unei rachete Atlas V. Lansarea, a cărei fereastră de timp se întinde între 02:05 și 04:05 în noaptea de joi spre vineri, va folosi o configurație mai rară pentru Atlas V, care va avea un singur booster suplimentar cu combustibil solid. Asta pentru că fără acesta, lansatorul nu avea suficientă putere pentru a plasa sonda pe orbita corectă, iar două astfel de lansatoare ar fi generat o forță mai mult decât suficientă, deci costuri suplimentare. Atlas V în configurația 411 a fost folosită doar de 3 ori până în prezent: (Astra 1KR, 2006; NROL-28, 2008 și NROL-34, 2011). OSIRIS-REx are ca obiectiv interceptarea asteroidul 101955 Bennu (în 2020), colectarea de probe de pe suprafața acestuia și aducerea acestor probe pe Pământ (în 2023).

Și pentru că am amintit deja de două ori despre sincopa celor de la SpaceX, trebuie menționat că ultima dată când o rachetă a explodat pe rampa de lansare la Cape Canaveral în timpul unui test în vederea lansării a avut loc în 1959. SpaceX spune că în ciuda afectării rampei SLC-40, programul lansărilor nu ar trebui să fie prea mult afectat, asta după descoperirea cauzei erorii, pentru că următoarele rachete Falcon 9 pot folosi și legendara rampă LC-39A, împrumutată de la NASA în 2013. LC-39A este celebră pentru că a fost folosită în majoritatea lansărilor din programul Apollo, dar și pentru navetele spațiale. SpaceX intenționa inițial să folosească rampa LC-39A pentru lansările Falcon Heavy.

Chiar în timpul testului SpaceX, doi astronauți aflați a bordul Stației Spațiale Internaționale au efectuat o activitate extravehiculară (EVA-37), având ca obiectiv principal înlocuirea unor camere video aflate în afara stației cu unele noi, cu rezoluție înaltă, pentru a obține imagini în timp real mult mai clare în timpul manevrelor de conectare și decuplare a vehiculelor vizitatoare la SSI, dar și în timpul viitoarelor activități extravehiculare. Noile camere sunt de fapt modele comerciale Nikon D4 DSLR cu lentile de 28-300 mm, montate în interiorul unor casete presurizate cu azot. Acestea vor putea filma la o rezoluție de 720p și vor capta imagini de 16.2 megapixeli. Sperăm să le vedem la lucru chiar în această noapte, pentru că Alexei Ovchinin, Oleg Skripochka și Jeffrey Williams revin după 172 de zile acasă, la bordul capsulei Soyuz TMA-20M.

Separarea capsulei Soyuz TMA-20M are loc în această noapte la ora 00:51. Peste aproape 3 ore de la separare, capsula va iniția prima serie de manevre care îi va reduce viteza și îi va permite să reintre în atmosferă. Mâine dimineață la ora 04:13, cei trei astronauți ar trebui să se afle la 148 de kilometri de orașul Dzhezkazgan din Kazahstan. Plecarea capsulei Soyuz TMA-20M marchează începutul Expediției 49 de la bordul Stației Spațiale, aflată sub comanda astronautului rus Anatoli Ivanishin. Peste două săptămâni, capsula Soyuz MS-02 va aduce alți trei noi membri ai echipajului: Shane Kimbrough (NASA), Sergei Ryzhikov și Andrei Borisenko (Roscosmos).

Proviziile de la bordul Stației Spațiale Internaționale sunt în prezent suficiente, dar suspendarea temporară a zborurilor Falcon 9 îi dă din nou emoții NASA, pentru că în acest moment doar nava cargo rusească Progress mai poate fi folosită cu încredere în acest moment pentru alimentarea SSI. Situația se poate schimba în această lună, când compania Orbital ATK ar putea din nou relua lansările capsulei Cygnus la bordul rachetei proprii Antares, revizuită după incidentul din 28 octombrie 2014. În ultimul timp, compania Orbital ATK a împrumutat de două ori racheta Atlas V pentru lansările Cygnus, dar speră să poată reintroduce cu succes lansatorul Antares (varianta 230, care a înlocuit motorul AJ26, al primei trepte,responsabil pentru lansarea ratată din 2014, cu motorul RD-181).

În viitor, Rusia nu va reduce doar numărul de astronauți de la bordul Stației Spațiale Internaționale de la 3 la 2, dar speră să poată reduce și zborurile de aprovizionare a stației. Pentru acest lucru, compania RKK Energia propune înlocuirea clasicei nave Progress cu o variantă modernă, denumită (deocamdată) TGK PG. Aceasta urmează să profite din plin de capacitatea rachetei Soyuz 2-1b și să poată lansa 8.2 tone de cargo pe orbită, cu aproape 1 tonă mai mult decât actualul Progress. În același timp, TGK PG va putea rămâne andocată cu SSI timp de 370 de zile, spre deosebire de doar 6 luni în cazul Progress, și va putea transporta mai mult combustibil, folosit pentru manevrele orbitale ale Stației Spațiale Internaționale, surplus de combustibil de care avanpostul orbital va avea nevoie de finalul vieții, pentru a reintra controlat în atmosferă și pentru a evita dezintegrarea peste zone locuite.

Probabil cea mai bună veste a lunii vine de la Agenția Spațială Europeană (ESA), care, cu mai puțin de o lună înaintea încheierii misiunii Rosetta, anunță că a descoperit locul unde roboțelul Philae s-a înțepenit, după salturile făcute în urma tentativei de a se fixa de solul cometei 67P/Churyumov–Gerasimenko în noiembrie 2014. Imaginea a fost surprinsă de Rosetta în urmă cu câteva zile, în timp ce aceasta s-a aflat la doar 2.7 kilometri de suprafața cometei. Chiar dacă acum știm exact unde se află Philae, nu mai putem lua legătura radio cu acesta pentru că Rosetta a închis canalul de comunicație cu roboțelul ghinionist. Iar în 30 septembrie, pentru că Rosetta va rămâne în curând fără combustibil, ultima sa misiune va fi aceea de a se îndrepta spre suprafața cometei, urmând să fie abandonată acolo, nu înainte însă de a trimite date până în ultimul moment.

Alte vești bune vin de pe orbita lui Jupiter, de unde Juno ne-a trimis imagini de la doar 4200 kilometri distanță de planetă. Datorită radiațiilor puternice prezente în jurul lui Jupiter, misiunea Juno va lua sfârșit după doar 37 de orbite, plonjând în atmosfera planetei în februarie 2018 și este posibil ca performanțele camerei video să se degradeze de acum la oricare din survolurile următoare. Este pentru prima dată când vedem cum arată polul nord la planetei Jupiter.

La mijlocul acestei luni, China plănuiește lansarea noii sale stații orbitale, de fapt un modul, denumit Tiangong-2, o versiunea îmbunătățită a precedentei stații Tiangong-1 (care se află pe orbită și acum, dar este dezafectată și nu se știe exact dacă mai poate fi controlată). Pentru lansarea Tiangong-2 se va folosi lansatorul Changzheng 2F și un echipaj urmează să andocheze cu noua stație orbitală în cursul acestui an, cel mai probabil în octombrie, când va avea loc și lansarea noului lansator Changzheng 5.