Al 4-lea zbor Starship ar putea avea loc în luna mai
Amit Kshatriya, un oficial al NASA responsabil cu programul Artemis, a sugerat revent că un nou zbor Starship ar putea avea loc în luna mai și că deși încă este analizată telemetria ultimului zbor, datele preliminare indică faptul că transferul de combustibil între rezervoarele interne a fost derulat cu succes. Kshatriya a mai declarat că misiunea demonstrativă a unui Starship lunar (care va avea loc înainte de misiunea Artemis-3) a fost modificată și acum SpaceX va trebui să demonstreze că Starship va putea să fie lansată de pe suprafața lunară (pentru a duce echipajul pe orbită).