Schimbarea la față

Ziua de ieri a fost una istorică pentru explorarea spațului cosmic: pentru prima dată o rachetă și o capsulă privată au decolat, au ajuns în spațiu și au revenit pe Pământ conform planului. Dacă zilele acestea știrile din spațiu aveau o notă negativă, după eșecurile rachetei Proton care nu a reușit să pună pe orbită trei sateliți rusești, după eșecul sondei Akatsuki de a se insera pe orbita planetei Venus, avem astăzi o misiune istorică încununată de succes.

L-am văzut pe Elon Musk la conferința de presă extrem de emoționat, agitat, jovial, bâlbâit, bucuros, într-o stare de semi-șoc după cum a recunoscut chiar el. Proiectul companiei sale merge precis decât un ceas elvețian, ambele lansări ale rachetei Falcon 9 au fost ca la carte, capsula Dragon avea la dispoziție pentru revenirea în ocean o suprafață elipsoidală de 20 x 60 kilometri și a aterizat la doar 800 de metri de țintă, după câteva orbite în jurul Pământului, mai precis decât putea cineva spera în momentul lansării, uimind toată lumea. Dacă ar fi avut în interiorul său un echipaj, acesta ar fi avut pare de o aterizare impecabilă. Elon Musk a schimbat costumul și cămașa celor de NASA cu un jerseu și cu un tricou comod. Își găsea extrem de greu cuvintele, se bâlbâia des, dezvăluind emoțiile unui om extrem de bucuros și conștient de realizarea sa: deschiderea unei perioade în care zborurile spațiale private vor apărea pe piață și vor ajunge probabil să o domine. Trebui notat că SpaceX se află într-un parteneriat public-privat cu NASA iar pentru această misiune s-au folosit resursele și cunoștințele acumulate de NASA în ultimele decenii (probabil unul din motivele pentru care o companie ca SpaceX a apărut în Statele Unite și nu altundeva), dar pentru prima dată în explorarea spațiului, resursele private sunt majoritare într-o astfel de misiune.

Industria zborurilor spațiale se schimbă, costumele negre, cămășile albe și cravatele asortate se schimbă cu tricouri și jerseuri, agențiile guvernamentale cu parteneriate și consorții private. Schimbarea venea cu sau fără anularea programului Constellation de administrația de la Casa Albă, dar acum va fi mai accelerată. Recunosc că pe mine m-a luat puțin pe nepregătite. Nu-i cunosc pe cei de la SpaceX, nu sunt familiarizat cu Falcon, Dragon sau Musk sau alte astfel de parteneriate, nu cunosc viitoarele zboruri programate deja pentru SpaceX, Boeing, sau ale altor companii înscrise deja în această cursă, dar un lucru este cert: ne aflăm în fața unei revoluții în ceea ce privește accesul omului în spațiul cosmic, iar schimbarea vine indiferent dacă ne place sau nu, indiferent dacă suntem sau nu pregătiți. Statele Unite vor continua să conducă asaltul asupra ultimei frontiere, dar nu prin forța unitară a unei națiuni concentrată printr-o agenție guvernamentală legendară, ci prin multiplii stâlpi privați propulsați de concurență și implicit de profit. Sper ca profitul generat de o explorare comercială a spațiului să poată compensa zvâcnirea de mândrie națională din trecutul glorios al NASA, sau, de ce nu, să o întreacă și să vedem nave cosmice cu mesaje publicitare în loc de Stars and Stripes în drum spre Marte. Măcar așa, dacă este singura cale până acolo. Asta dacă băieții tineri în tricouri vor rezista până acolo.

Elon Musk vorbea despre viitor, despre explorarea stelelor, dar și despre lucruri concrete, despre viitoarele misiuni SpaceX: întâlniri cu ISS, transportul de echipaj uman, despre următoarea generație a capsulei Dragon care va dispune de un sistem de aterizare pe uscat și care va folosi parașutele doar ca metodă de precauție sau despre o rachetă Falcon 9 reutilizabilă. Elanul celor de la SpaceX este enorm și angajații în frunte cu șeful lor plutesc mai sus decât a ajuns capsula Dragon. Au în acest moment sprijinul NASA și admirația publicului, au două lansări fără cusur iar astfel posibilitățile lor sunt multiple pentru viitorul apropiat: lansări de sateliți comerciali, aprovizionarea ISS, transportul astronauților, etc. Sper doar ca Elon Musk și ceilalți de la SpaceX să redevină lucizi și fie conștienți că un singur pas greșit poate ruina tot ce au construit până acum, iar catastrofa va fi cu atât mai mare cu cât eroarea, atât de ușor pentru acest domeniu, va fi făcută mai târziu, când vor fi vieți umane în joc. Nu știu cum va reacționa o companie privată în cazul unei catastrofe de acest gen și sper să nici nu fie cazul să aflu așa ceva, pentru că nu doar angajații SpaceX ar avea de pierdut într-un astfel de scenariu.

Felicitări SpaceX, extraordinară misiune, splendide imagini transmise live de la bordul rachetei, o aterizare perfectă și o intrare en-fanfare în prima ligă a zborurilor cosmice, unde cincizeci de victorii nu compensează o înfrângere. Viața de-acum devine dură, domnule Musk, dar sunt sigur că știți deja acest lucru.

Materiale suplimentare: Site-ul SpaceX · Lansare Falcon 9 (inclusiv imagini on-board) · Lansare Falcon 9 (HD) · Imagini (HD) · Manevre orbitale · Capsula Dragon în ocean · Relatările NAS · Pachetul de presă al misiunii.

 

Capsula Dragon pe orbită

A doua lansare a rachetei Falcon 9 a fost una perfectă, cele nouă propulsoare Merlin ale rachetei arzând pentru 170 de secunde. După separarea cu succes a primei trepte, motorul celei de-a doua trepte a împins capsula Dragon pe orbită. După parcurgerea câtorva orbite, capsula Dragon va reveni pe Pământ la câteva ore de la lansare. Prima lansare a avut loc în data de 4 iunie 2010 și a avut ca scop testarea noii rachete, ambele lansări având loc de la complexul de la Cape Canaveral, Florida.

Prima lansare a rachetei Falcon 9 (4 iunie 2010)

SpaceX, firma privată care a construit și operează atât racheta Falcon 9 cât și capsula Dragon, se află într-un parteneriat cu NASA pentru dezvoltarea unui vehicul capabil să transporte provizii spre Stația Spațială Interațională, în anii care vor urma retragerii navetelor spațiale, parte a programului NASA denumit COATS (Commercial Orbital Transportation Services).

În 2011 este programat un rendezvous orbital al capsulei Dragon cu ISS iar dacă detaliile decurg conform planului, tot în cursul anului viitor Dragon ar putea andoca cu ISS. Nu este exculsă nici folosirea capsulei pentru transportul viitorilor astronauți americani la bordul Stației Spațiale Internaționale. Capsula Drago permite transportul a șapte persoane simultan, oferind un volum de 10 metri cubi sau, în varanta cargo, 14 tone de provizii și echipamente.

Update: Motoarele capsulei Dragon au pornit conform planului, manevra de deorbitare a fost realizată cu succes și toate cele trei parașute s-au deschis la altitudinea nominală, capsula revenind pe Pământ conform planului. Întreaga misiune se pare că a decurs impecabil.

Lansare Falcon 9

După câteva luni de amânări și câteva proleme de ultim moment, noua rachetă spațială privată Falcon 9 a fost în cele din urmă lansată cu succes de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, ieri, 4 iunie, la ora 21:45 ora României. Racheta este construită de o firmă privată, SpaceX, condusă de Elon Musk, unul din fondatorii PayPal. Succesoare a lui Falcon 1, noua rachetă a atins parametrii orbitali plănuiţi şi SpaceX a declarat că o nouă rachetă Falcon 9 este aproape gata pentru o nouă lansare care ar putea avea loc peste câteva luni, când aceasta va purta pe orbită capsula Dragon, care ar putea cândva să transporte materiale sau un echipaj uman pe Staţia Spaţială Internaţională, ca parte a unui contract cu NASA. Ieri, în cadrul zborului inaugural, Falcon 9 a transportat doar o machetă a viitoarei capsule Dragon.

Falcon 9 deschide o nouă era în explorarea spațiului cosmic, integrându-se în viziunea curentă a președintelui Obama de a muta centrul de greutate al explorării spre sectorul privat.