Enceladus văzut de Cassini

Cassini a trimis noi imagini ale unuia dintre sateliţii lui Saturn, Enceladus, imagini care au fost prelucrate de Emily Lakdawalla (membră The Planetary Society), rezultând câteva fotografii spectaculoase ale suprafeţei satelitului Saturnian recunoscut pentru geizerele sale cu vapori de apă. Aceste imagini pot fi văzute aici.
Cassini a fost lansată în 1997 şi este pe orbita lui Saturn din 2004, fiind sursa şi altor imagini spectaculoase cu sateliţii sau inelele gigantului nostru vecin din Sistemul Solar.

Imagine: NASA / JPL / SSI / Emily Lakdawalla

Inel gigant în jurul lui Saturn

Telescopul spaţial Spitzer, lansat de NASA în 2003 pentru a capta imagini în infraroşu de pe orbita Pământului, a descoperit un inel gigantic în jurul lui Saturn. Format din praf stelar şi particule de gheţă, inelul se întinde de la 6 milioane la 12 milioane de kilometri de planetă, fiind prea difuz pentru a reflecta lumină şi pentru a fi observat cu ochiul liber, însă este vizibil în infraroşu. Noul inel are o grosime estimată la 20 de diametre ale lui Saturn, volumul ocupat de acesta fiind de aproximativ un miliard de ori mai mare decât volumul întregului Pământ. Cercetătorii folosesc datele colectate de Spitzer cu această ocazie pentru a studia legătura care pare să existe între acest noul inel şi Phoebe şi Iapetus, doi dintre sateliţii lui Saturn.

Imagine: NASA/JPL-Caltech/Keck

Inelele lui Saturn într-o lumină nouă

Sonda americană Cassini, lansată în 1997 şi afltă pe orbita lui Saturn din 2004, a revoluţionat ieri, prin cele mai recente imagini trimise spre Pământ, cunoştiinţele noastre despre Saturn. Se credea până acum că celebrelele inele au o grosime de câteva sute de metri şi că sunt omogene, dar imaginile primite ieri de pe orbita lui Saturn ne arată nişte inele groase în unele locuri de până la 3 kilometri şi deloc omogene, după cum se poate observa şi în poza de mai sus. Specialiştii misiunii Cassini au declarat că acest lucru este probabil cea mai importantă descoperire făcută de sonda lor. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că planeta este la echinocţiu, lucru care pentru Saturn se întâmplă la fiecare 15 ani.