11-31 ianuarie

Coreea de Sud a lansat cu succes primul satelit (STSAT-2C) la bordul unei rachetei Naro (KSLV-1) de producție proprie. Lansarea a avut loc de la Centrul Spațial Naro amplasat la 480 km de capitala Seul. Satelitul are 100 de kilograme și este destinat studiilor științifice. Este a treia încercare de lansare a unei rachete sud-coreene și prima care s-a încheiat cu succes, cele din 2009 și 2010 fiind mai puțin reușite iar tentativele similare din octombrie și noiembrie fiind amânate. Coreea de Sud devine a 13-a națiune care lansează sateliți proprii.

Iran a trimis în spațiu o maimuță. Surse iraniene afirmă că maimuța s-ar fi întors în siguranță pe Pământ, după un zbor suborbital (parabolic, altitudinea maximă fiind de 120 km).

Un satelit nou TDRS a fost lansat la bordul unei rachete Atlas V de la baza aeriană de la Cape Canaveral. TDRS este o rețea de sateliți operată de NASA pentru comunicație, telemetrie și comenzi trimise navelor aflate pe orbita Pământului sau în misiuni interplanetare, fiind indispensabilă în timpul operațiunilor navetei spațiale, ISS, telescopul Hubble și multe ale misiuni. Satelitul lansat în această săptămână, TDRS-K, este al 11-lea lansat, însă nu toți mai sunt funcțională și în ziua de azi (primul a fost lansat în 1983).

Japonia a lansat doi sateliți de observații pentru forțele armate, folosind un propulsor propriu H-2A . Sateliții vor fi folosiți pentru observații asupra teritoriului Coreei de Nord și pentru informații cu privire la activitățile militare ale statului nord-coreean. A fost al 22-lea zbor al unei rachete H-2A și a opta misiune realizată pentru armata japoneză.

La bordul ISS, brațul robotic Dextre a realizat prima operațiune de demonstrare a capacității de re-alimentare cu combustibil a unui satelit, manevră vitală pentru viitoarele misiune spațiale care își propun să prelungească astfel viața sateliților aflați deja pe orbită.

În timp ce Opportunity a sărbătorit 10 ani de la contactul cu suprafața marțiană, NASA și-a plâns eroii: în această perioadă se comemorează victimele programelor spațiale americane: Apollo 1, Challenger și Columbia. Toate aceste tragedii au avut loc între 27 ianuarie și 1 februarie și sunt singurele accidente din istoria programelor spațiale americane care au dus la pierderi de vieți omenești.

Deep Space Industries se anunță a fi un concurent al companiei Planetary Resources pentru exploatarea asteroizilor. Compania își propune să trimită o flotă de mici sonde pentru explorarea asteroizilor în 2015, în căutare de resurse prime (apă, metale etc). În a doua etapă, o altă generație de sonde urmează să aducă pe Pământ probe din asteroizi și un al treilea val de nave urmează să înceapă operațiunile de minerit. Dar mai multe despre planurile Deep Space Industries, într-un articol viitor.

Telescopul spațial Kepler are probleme cu roțile volante. Una din ele nu mai poate fi folosită, iar dacă încă una din cele trei roți care asigură orientarea satelitului se va defecta, acesta va deveni imposibil de folosit în continuare. Kepler a descoperit peste 400 de exoplanete în cei peste 3 ani, îndeplinindu-și obiectivul principal al misiunii.

ESA și NASA au semnat un acord prin care Agenția Spațială Europeană se obligă să furnizeze modulul de serviciu pentru capsula Orion. Acesta va fi derivat din vehiculul ATV care a fost folosit de câteva ori pentru transportul de provizii spre ISS. Modulul construit de ESA va face parte din prima misiune circumlunară din programul SLS care va avea loc în 2017.

Bigelow Aerospace va furniza un modul gonflabil pentru Stația Spațială Internațională, conform unui protocol de colaborare semnat între NASA și compania miliardarului Robert Bigelow. Acesta din urmă dorește construirea unui hotel spațial, de fapt o stație spațială privată, alcătuită din module gonflabile, mult mai ușor de lansat și care oferă un spațiu util cel puțin la fel de mare cât cel al modulelor clasice din care este asamblată ISS. Modulul urmează să fie atașat Stației Spațiale Internaționale pentru o perioadă lungă de timp.

Kepler-20 e și Kepler-20 f

Planetele extrasolare (exoplanetele) sunt planete din afara sistemului nostru solar, aflate pe orbita unor stele altele decât Soarele nostru. Existența lor a fost anticipată încă de la începuturile astronomiei, dar nu au putut fi confirmate decât începând din 1988. Chiar și cu instrumentele moderne, detectarea exoplanetelor se face indirect, observând influența acestora asupra stelei în jurul căreia orbitează, iar numărul acestora crește într-un ritm alert.

Misiunea satelitului Kepler, lansat în 2009, este tocmai aceea de a descoperi exoplanete. Și Kepler se descurcă de minune, în prezent fiind confirmate nu mai puțin de 760 de astfel de corpuri cerești. Care este procedeul? Kepler măsoară variația luminozității unei stele. Când o planetă, aflată în mișcarea sa de revoluție, se interpune între stea și satelit, acesta detectează o scădere temporară a strălucirii stelei, care durează până planeta părăsește discul stelei. Această scădere în intensitate, deși extrem de scăzută, este direct proporțională cu raza planetei și poate fi detectată de Kepler. Dacă este într-adevăr vorba despre o planetă, scăderea ar trebui să fie repetabilă și deci previzibilă. Se fac anumite analize asupra datelor, pentru a scăpa de fondul de zgomot sau de variația luminozității stelei și datele care rămân pot să confirme sau nu existența unei planete în respectivul sistem solar. Evident, planetele masive sunt cele detectate mult mai ușor prin acest procedeu, ele având un diametru mai mare și astfel scăderea intensității luminozității stelei este mai pronunțată.

O a doua modalitate de detecție este efectul gravitațional pe care planetele îl au asupra stelelor în jurul cărora orbitează. Acest lucru este valabil și în curtea noastră, planetele nu se rotesc în jurul Soarelui, ci Soarele și planetele se rotesc în jurul unui punct comun aflat însă aproape de centrul acestuia, dar care oscilează mereu. Astfel, soarele nu este deloc fix în raport cu planetele, la fel cum ca orice altă stea care are planete, însă efectul planetelor mici este destul de greu de pus în evidență.

Acesta este motivul pentru care aproape săptămânal citim prin presă despre descoperirea unei noi exoplanete care se dovedește însă a fi de câteva ori mai mare decât Jupiter. Asta nu înseamnă că universul preferă planete gigant, înseamnă dor că tehnicile noastre de detecție nu sunt suficient de performante încă pentru detecția unor planete mai mici.

În timp, tehnicile de detecție s-au rafinat și au început să fie descoperite planete din ce în ce mai mici. Revista Nature publică în numărul 482, din februarie anul curent, o descoperire interesantă: două planete extrasolare de dimensiuni comparabile cu cele ale Pământului. Denumite Kepler-20 e și Kepler-20 f, planetele se rotesc în jurul stelei Kepler-20, de clasă G8, aflată la 950 de ani lumină de Pământ, undeva în constelația Lira (în filmul Contact, presupusul semnal extraterestru provenea tot din Lira, însă din direcția stelei Vega). Magnitudinea aparentă a stelei este 12.51, ceea ce înseamnă că nu poate fi văzută cu ochiul liber.

Datele, 29595 de măsurători, adunate timp de 670 de zile (între 13 mai 2009 și 14 martie 2011) au scos la iveală existența a cinci planete. Trei dintre ele, Kepler-20 b, c și d au razele de 1.91, 3.07 și respectiv 2.75 de ori mai mari decât raza Pământului (Rp), însă două planete, Kepler-20 e și f au razele 0.868 (+0.074/-0.096) Rp și respectiv 1.03 (+0.10/-0.13) Rp. Anul este destul de scurt pe cele două planete, ele efectuând o rotație în jurul stelei Kepler-20 în 6.1, respectiv 19.6 zile. Temperatura medie este estimată la 767 grade Celsius pe e și 431 grade Celsius pe f. Compozția lor internă ar putea fi apropiată de cea a Pământului (aproximativ 32% fiind un nucleu din fier iar 68% manta de silicați). Kepler-20 f ar putea conține oceane cu apă lichidă sau vapori de apă în atmosfera acesteia, lucru exclus însă pentru Kepler-20 e, chiar dacă orbitele celor două planete sunt mai apropiate Kepler-20 decât este Mercur față de Soare. Planetele sunt prea mici pentru a putea fi detectate prin influența gravitațională a acestora asupra stelei centrale, astfel că s-a folosit metoda studiului fluctuației luminozității acesteia. recordul precedent era deținut de o exoplanetă cu raza de 1.42 de ori mai mare decât ce a Pământului.

Datele experimentale care au dus la confirmarea celor două exoplanete (Kepler-20 e și Kepler-20 f). Se observă cum intensitatea fluxului luminos al stelei Kepler-20 scade cât timp planetele tranzitează discul acesteia.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre caracteristicile și coordonatele fiecărei exoplanete, inclusiv grafice de corelație sau hărți tridimensionale cu localizarea acestora sau să fiți anunțați în momentul în care o nouă exoplanetă este confirmată, există o aplicație gratuită pentru iOS sau câteva astfel de aplicații pentru sistemele cu Android.

Kepler a descoperit 5 planete noi

Lansat pe orbita Pământului în data de 6 martie 2009, telescopul spațial Kepler, ce are ca misiune identificarea de noi exoplanete (planete aflate dincolo de sistemul nostru solar) a descoperit deja 5 astfel de corpuri cerești, de dimensiuni apropiate de diametrul lui Neptun sau mai mari decât Jupiter. Aceste rezultate au fost comunicate în cadrul unei conferințe de presă de către membrii echipei științifice care coordonează telescopul. Alte câteva sute date care pot fi posibile planete au fost deja identificate și urmează să fie în detaliu analizate.

Kepler analizează fluctuațiile în strălucirea unei stele, cauzate de o astfel de exoplanetă care, în orbita sa, se interpune între telescop și steaua respectivă, motiv pentru care descoperirile exoplanetelor mari, de dimensiunea lui Jupiter sau chair mai mari, sunt mult mai ușor de realizat decât observațiile exoplanetelor de diametrul Pământului, de pildă.