Povestea unei mingi de fotbal

Ellison Onizuka a zburat pentru prima dată în spațiu în 24 ianuarie 1985 la bordul navetei spațiale Discovery. Misiunea STS-51-C a fost una secretă, întrucât în cala navetei se afla o încărcătură a Departamentului Apărării, probabil unul dintre misterioșii sateliți Orion. Nu a fost pentru prima dată când naveta spațială transporta pe orbită astfel de sateliți militari secreți, o mai făcuseră și altele înainte. Ca o paranteză însă, poate merită menționat că și Ken Mattingly a făcut parte din echipajul navetei Discovery, astronautul ghinionist-norocos care trebuia să se afle în misiunea Apollo 13, dar care a fost înlocuit pe ultima sută de metri din cauza unei suspiciuni de rubeolă. Continue reading →

InSight câştigă în faţa lui TiME

Următoarea misiune din programul Discovery al NASA nu va fi TiME, aşa cum speram, fiind selectată pentru finanţare o nouă misiune spre… Marte. InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport), misiunea care a câştigat competiţia, îşi propune să construiască un lander care să studieze interiorul planetei Marte, fiind prima sondă care va duce un seismograf pe Planeta Roşie, alături de alte instrumente sofisticate pentru înţelegerea proceselor geologice ce au loc nu doar pe Marte, dar în întregul sistem solar.

O altă misiune propusă, dar care nu va primi finanţare, a fost Comet Hopper, misiune ce îşi propunea aterizări sucesive pe o cometă, pentru a urmări modficiările acesteia în timpul interacţiunii cometei cu Soarele.

Programul de finanţare Discovery al NASA îşi propune finanţarea misiunilor low-cost, pentru atingerea unor obiective precise în explorarea planetară spre deosebire de alte misiuni de anvergură, precum New Frontiers sau Flagship.

Discovery, pe ultimul drum

Navetele spațiale nu mor, ele se retrag în muzee. După 29 de ani și 39 de misiuni, Discovery, bătrâna doamnă, a parcurs ieri în zbor drumul dintre Centrul Spațial Kennedy din Florida și Washington, locul unde își va petrece următoarele decenii, la adăpostul muzeului Smithsonian. De data asta însă, aripile i-au fost obosite după cei peste 200 de milioane de kilometri parcurși în vidul cosmic și s-a lăsat ajutată de un Boeing 747  pentru a parcurge coasta de est a Statelor Unite. Nici motoarele nu-i mai foșneau și nici nu mai fumegau nervoase și nerăbdătoare ca altădată, ba erau chiar acoperite cu un con, parcă tocmai pentru a-și ascunde, cu o rușine nefirească, neputința.

Da, navetele spațiale sunt vechi și nesigure, dar nu pot să nu mă întristez la gândul că probabil nu voi mai avea ocazia niciodată să fiu contemporan cu o mașinărie atât de complexă, cu peste un milion de piese în mișcare, care poate zbura de câte ori vrea spre cer. Nu voi vedea niciodată cu ochii mei cum un avion va plana de pe orbită până la sol, comandată cu o precizie supraumană de eroi neînfricați, ca John Young și nici nu voi simți niciodată în piept aerul împins de către motoarele furioase ale unei navete. Rachete de azi și rachetele de mâine sunt doar niște petarde ceva mai mari, deloc impresionante în comparație cu bijuteriile inginerești denumite uneori și navete spațiale. Da, în cifre reci, navetele spațiale au fost scumpe, dar cât costă știința, progresul și mintea ageră a unor copii, îndrăgostiți de știință prin aceste mașinării divine, dar atât de umane prin eleganța și greșelile lor?

După ultima aterizare, speram să se întâmple un miracol, speram să apară o situație care să necesite pregătirea navetelor pentru un nou zbor. Însă fiecare zi a însemnat cimentarea certitudinii că retragerea din uz a navetelor spațiale este definitivă și ireversibilă. Miracolele sunt, prin definiție, rare.

NASA a transmis în direct montarea navetei neajutorate în cârca Boeingului 747. Apoi, internetul m-a bombardat cu imagini „spectaculoase” cu angrenajul celor două vehicule. Le-am ignorat. Pentru că m-am delectat cu ele pe vremea când navetele aterizau în California și erau transportate la KSC în același mod, pentru a-și relua avântul spre ceruri. Și mai ales pentru că nu-mi place să văd, în direct sau în imagini, cum o navetă neputincioasă este târâtă prin continentul nord-american într-un spectacol la care participă fără voia ei, pentru un public în mare parte ignorant. Prefer să îmi aduc aminte de tunetul motoarelor și de aroganța cu care Discovery străpungea atmosfera, scriind istorie cu fiecare zbor și trasând, cu fiecare orbită, granițele noii frontiere.

Dragă Discovery, ne vei lipsi.

NASA împarte navetele spațiale

STS-135 va fi ultima misiune a unei navete spațiale și este programată pentru vara acestui an. După ce Atlantis va efectua acest zbor, navetele vor fi retrase din uz și pregătite pentru a fi livrate muzeelor din Statele Unite. NASA a organizat o competiție în acest sens și Charles Bolden, administratorul agenției a anunțat ieri, 12 aprilie, destinațiile finale ale navetelor spațiale. Astfel, după aterizare Atlantis va rămâne în Florida, la Centrul Spațial Kennedy și va fi expusă publicului larg într-un complex ce urmează să fie construit.

Naveta Enterprise, care nu a zburat niciodată în spațiu, dar a fost folosită pentru teste aerodinamice înainte de lansarea navetei Columbia, va fi mutată din actuala sa locație, Muzeul Smithsonian, pentru a face loc navetei Discovery. Echipele de ingineri de la sol au început să pregătească naveta Discovery pentru viața de muzeu, după ultima sa misiune, înlăturând în prima fază toate substanțele toxice din rezervoare.

Endeavour va ajunge în Los Angeles, la California Science Center, în apropiere de locul unde toate nevetele au fost construite (Palmdale). Endeavour este singura care va ajunge pe coasta de est, Enterprise find mutată la New York, în cadrul muzeului Intrepid Sea, Air & Space.

În timp ce Houston este marele perdant, New York se plânge că a primit un prototip și nu o navetă adevărată, în condițiile în care contribuția New York-ului la programul spațial este nulă iar în Houston se află Centrul Spațial Johnson unde se antrenează astronauții și de unde are loc controlul tututor activităților NASA cu echipaj uman.

Muzeul din Seattle a început construcția unei locații dedicate unei navete spațiale, însă acesta nu a primit până la urmă nici una dintre navete (după cum probabil se aștepta toată lumea, mai puțin conducerea muzeului respectiv).

Schiță a navetei Discovery, așa cum va arăta expusă în complexul ce urmează a fi construit special pentru ea la Centrul Spațial Kennedy din Florida

Interviu cu Dumitru Hașegan

Lansam cu ceva timp în urmă o invitație cititorilor acestui site de a adresa întrebări domnului Dumitru Hașegan, coordonatorul primului experiment românesc transportat de naveta spațială Discovery (în ultimul său zbor înainte de retragerea în muzeu) pe Stația Spațială Internațională. Domnia sa a fost extrem de amabil și a dat curs invitației parsec.ro, astfel că puteți citi în cele ce urmează interviul, unul foarte interesant, care ne dezvăluie puțin din culisele colaborării echipei românești cu ESA, NASA și Agenția Spațială Rusă, despre ce înseamnă un experiment pe orbita Pământului și despre contribuțiile României în acest domeniu.

Echipa experimentului CFS-A la Kennedy Space Center, NASA, Florida:
Neil Melville – ESA Management; Dumitru Hasegan – Principal Investigator, Institutul de Stiinte Spoatiale, Bucuresti, Romania; Piet Rosiers – Payload Developer, QinetiQ Space nv, Belgium: Peter Nobmann – CFS-A PIM (Payload Integration Manager), EADS-Astrium, Bremen, Germany: Steven Hens – Payload Developer, QinetiQ Space nv, Belgium: Ioana Gomoiu – Co Investigator, Institutul de Biologie al Academiei Romane, Bucuresti, Romania

Continue reading →