Proiectul Constellation

Nu este un secret pentru nimeni că actualele navete spaţiale americane şi-au trăit viaţa. Construite începând cu finalul anilor ‘70, ele au fost cel mai eficient mijloc găsit de NASA la vremea acea pentru a pune pe orbită sateliţi, telescopul Hubble sau pentru a construi Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Însă navetele sunt deja depăşite din punct de vedere moral şi tehnologic, iar tragedia care a dus la pierderea naveteie Columbia şi a întregului său echipaj a grăbit decizia administraţiei americane de a finanţa o nouă direcţie în explorarea spaţiului.

Naveta spaţială are, spre deosebire de rachete, marele avantaj al refolosirii. Atât naveta în sine, cât şi cele două SRB-uri (solid rocket booster, 2 rachete cu combustibil solid care furnizează 83% din forţa necesară unei lansări) pot fi folosite pentru mai multe misiuni. Prima navetă spaţială a fost Enterprise (numită astfel la presiunea imensă exercitată de fanii serialului Star Trek), care însă, ironic, nu a părăsit atmosfera spaţială şi nu a simţitit vidul cosmic, fiind folosită doar pentru teste atmosferice. Flota de navete a fost iniţial alcătuită din Columbia, Challenger, Endeavour şi Discovery. După dezastrul navetei Challanger din 1986, aceasta a fost înlocuită cu Atlantis. SRB-urile sunt recuperate după lansare şi refolosite. Rezervorul cel mare şi roşu pe care îl vedeţi la o lansare este numit ET – External Tank conţine hidrogen şi oxigen lichid şi este singurul element al unei lansări care nu se mai recuperează. Aceasta urcă cu naveta pe orbită şi se desprinde la 10 secunde după ce motorul navetei este oprit.

Spre deosebire de această abordare, în cadrul programului Apollo din anii ’60-’70 care a culminat cu aselenizarea, rachetele Saturn V ridicau pe orbită un ansamblu care pornea spre Lună. Aici, pe orbita selenară, modulul lunar cobora pe suprafaţa acesteia cu doi membri ai echipajului, în timp ce al treilea membru îi aştepta pe orbită, unde făceau din nou joncţiunea la finalul misiunii pe suprafaţa Lunii. Cei trei se întorceau pa Pământ într-o capsulă care după aterizare devenea imposbil de folosit. La fel, din corpul rachetei Saturn V nu se mai putea refolosi nici un element.

NASA intenţionează să termine în 2010 construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale şi astfel să retragă navetele spaţiale din uz după aceasta dată. Pe termen mediu, NASA va avea nevoie de metode de a ajunge pe staţie pentru transport de echipaj şi resurse non-umane (alimente, apă, echipamente ştiinţifice, etc). NASA şi-a propus ca până în 2020 să ajungă din nou pe Lună şi să înceapă să plănuiască explorări cu echipaj uman ale planetei Marte, din 2020, simulatan cu o prezenţă umană continuă pe Lună (într-o bază lunară). Pentru acest lucru, o nouă generaţie de vehicule spaţiale va fi construită, grupate sub denumirea de Proiectul Constellation, care va îngloba experienţa acumulată de agenţie spaţială americană în programul Apollo şi al navetei spaţiale.

Proiectul Constellation constă dintr-un nou vehicol folosit în explorarea spaţiului, numit Orion. Acesta va fi ridicat pe orbită folosind noile rachete Ares iar pentru explorarea Lunii se va folosi un modul nou, o evoluţie a celui folosit în programul Apollo, numit de data asta Altair.

Orion va fi folosit pentru deplasări spre şi dinspre ISS, Lună sau Marte şi va fi o capsulă cu un echipaj între 4 şi 6 astronauţi, putând fi folosit pentru maxim 10 zboruri. Primele teste vor avea loc la sfârşitul acestui an. În 2009 vor avea loc alte teste, printre care şi zboruri atmosferice, iar în 2012, dacă totul merge bine, o capsulă Orion fără echipaj uman va orbita Pământul.

Ares rerpezintă evoluţia rachetelor Saturn V care au făcut posibilă aselenizarea, cât şi a actualelor SRB şi ET. Ares I va fi o racheta cu combustibil solid pentru ridicarea pe orbită a echipajului. O altă rachetă, mai complexă, Ares V, va fi folosită pentru a duce pe orbită modulul Orion şi restul de resurse necesare misunii. Cele două elemente se vor cupla pe orbită, o abordare nouă a NASA (deşi această variantă a fost discutată şi respinsă pentru proiectul Apollo). Ares V va fi propulsată atât de combustibil lichid cât şi solid. Motoarele folosite vor fi similare cu motoarele actualelor navete spaţiale. Ares IV ar putea însă încloui atât Ares I şi Ares V.

Altair va fi noul modul pentru aselenizare, propus pentru misiunile lunare, fiind o variantă îmbunătăţită a aceluiaşi tip de modul folosit în cadrul porgramului Apollo. Însă, spre deosebire de acesta, Altair va aseleniza cu întreg echipajul, în timp ce modulul Orion va rămâne pe orbita Lunii, fără echipaj la bord, aşteptând întoarcerea acestuia după terminarea misiunii. Primele misiuni fără echipaj uman al modului Altair vor avea loc între 2015 – 2018, continuând între 2016 – 2018 cu primele zboruri cu echipaj. În 2019 se plănuieşte primul zbor cu echipaj uman Orion/Altair care va coborî pe suprafaţa Lunii, prima misiune de acest gen de la sfârşitul programului Apollo din 1975.

Proiectul Constellation ne va ajuta să administrăm mai bine Staţia Spaţială Internaţonală, ne va duce din nou pe Lună, ne va duce în preajma unor asteroizi şi, în cele din urmă, cândva în jurul anului 2030, va duce primul om pe suprafaţa lui Marte. Acest proiect reprezintă următorul nostru pas în explorarea spaţiului cosmic, care ne va extinde şi mai mult frontierele către necunoscut.

Primul test real al hardware-ului implicat în proiectul Constellation va avea loc la sfârșitul lunii octombire 2009 prin testarea rachetei Ares I-X, o versiune de test pentru Ares-I.