Primul test pentru Ares I

Testul precedent, din 27 august, a fost oprit cu 20 de secunde înainte de pornire din cauza unor probleme electrice. Cu toate acestea, testul de joi, al primei trepte a rachetei Ares I, a fost unul cu succes. Cercetătorii au cules date legate de acustică, de puterea motorului și mai ales vibrațiile rachetei, date care vor fi extrem de folositoare inginerilor însărcinați cu finalizarea rachetelor Ares I și Ares V. Următorul test este planificat pentru vara anului următor. Structura rachetei este asemănătoare cu cele două boostere cu combustibil solid (SRB – solid rocket booster) care în prezent sunt folosite pentru a lansa naveta spațială. Forța generată de Ares I în cadrul acestui test a fost de aproximativ 16 MN, mai puțin de jumătate din forța generată de Saturn V.

Ares I este parte esențială a viitorului program Constellation și dacă finanțarea pentru acest program va supraviețui următoarei runde de negocieri administrative, va fi viitoarea rachetă care va duce oameni spre Lună și posibil și spre Marte, împreună cu Ares V, o variantă mult mai mare și mai puternică, care va fi folosită pentru transportul de materiale, Ares V urmând să bată recordul lui Saturn V care până în prezent a rămas racheta cea mai puternică construită vreodată.

Impactul LCROSS

Craterul spre care LCROSS va lansa treapta Centaur pentru studiul impactului acesteia cu suprafața lunară a fost ales după o lungă dezbatere și este vorba despre Cabeus A (polul sud lunar). Impactul cu treapta deja folosită a rachetei de lansare (Centaur) va fi studiat atât de pe orbita lunară, cât și de pe Pământ și vor fi căutate dovezi ale existenței apei înghețate sub suprafața lunară. După impactul treptei Centaur, sonda se va îndrepta într-un picaj controlat pentru a intercepta solul lunar expulzat de Centaur, va transmite datele acumulate spre Pământ și va lovi suprafața Lunii pentru a crea o nouă explozie controlată, dând ocazia cercetătorilor de la sol să adune mai multe date despre solul lunar.

LCROSS a avut unele probleme luna trecută și a consumat o bună parte din rezervele de combustibil, dar echipa care monitorizează sonda de la sol a precizat în aceiași conferință de presă că LCROSS mai are suficient combustibil pentru a-și continua până la capăt misiunea, problema fiind detectată din timp și remediată până în prezent.

Update: Locul impactului a fost modificat, fiind ales craterul mai mare din vecinătatea primei ţinte, numit Cabeus (şi nu Cabeus A).

Culorile din imaginile Hubble

Spectrul electromagnetic se întinde de la 0.01 nm până dincolo de 1000 km, din care ochii nostrii percep doar porțiunea extrem de limitată, cuprinsă între 400 – 700 nm. Aici sunt toate culorile și nuanțele perecepute de ochiul uman. Însă o stea sau o nebuloasă emite pe o plaja mult mai largă, iar pentru a putea folosi informațiile emise de un astfel de obiect, cercetătorii au creat un cod al culorilor, pentru a crea reprezentări ale unui fenomen sau obiect potrivit scopului lor de la un moment dat. Astfel, unii doresc să vadă doar radiațiile UV emise de o stea, sau doar cele in unde radio. Publicul larg, pe de altă parte, dorește să vadă o imagine artistică, plăcută sua spectaculoasă a unei nebuloase.

Astfel, spre exemplu nebuloasa Eagle din imagine a fost colorată după următorul cod: cu verde este colorat locul unde se găsesc atomi de hidrogen, ionii de sulf sunt roșii iar oxigenul dublu ionizat este verde. Aceste trei culori suprapuse dau restul simfoniei coloristice din imagine. Dacă ne-am afla la bordul unei nave stelare și am fi apropiați de această nebuloasă, imaginea pe care am vedea-o ar diferii foarte mult de imaginea cu care suntem obișnuiți. Probabil o imagine mult mai roșiatică sau portocalie, deoarece ionii de hidrogen și sulf emit în realitate o radiație percepută de noi ca fiind culoare roșie, în timp ce ionii de oxigen dublu ionizați ar fi percepuți ca o nuanță verde. Mai multe detalii, pe site-ul Hubble.

Hubble revine

Joi, 09 septembrie, au fost făcute publice primele imagini obținute de telescopul spațial hubble după operațiunile de reparare și upgradare de care a avut parte acum câteva luni, cu ocazia misiuni STS-125. Această misiune de service (a patra) a fost ultima pentru telescop, dar acesta este mai puternic ca niciodată, dovadă stau imaginile noi obținute de acesta, care pot fi găsite pe site-ul oficial al acestuia.

Astronauții de la bordul Atlantis (STS-125) au reparat un instrument care era folosit pentru transmiterea datelor spre centrul de comunicații de pe Pământ. Pe lângă repararea acesteia, două noi instrumente au fost montate WFC3 (Wide Filed Camera 3) și COS (Cosmic Origin spectrograph). WFC3 înlocuiește WFC2 și este folosită pentru observații în spectrul vizibil. COS va fi folosit pentru observații în ultraviolet, acoperind regiunea 115-320 nm. Odată cu montarea acestpr două intrumente, a fost înlăturat dispozitivul de corecție a lui Hubble, montat în prima misiune de service, când, după prima puncere în funcțiune, s-au observat unele erori de fabricație ale lentilei princeipale care producea imagini neclare și absolut inutile. Pe lângă acestea, au mai fost repuse în funcțiune încă două instrumente care se defectaseră și înlocuite câteva subansamble.

După acestă ultimă misiune de service, se săera ca telescopul spațial Hubble va mai putea folosit până cel mai devreme în 2014, perioadă în care va fi înlocuit probabil de următorul telescop spațial în vizibil, James Webb (numele administratorului NASA din perioada 1961-1968).

Noi imagini de pe Marte

Sonda americană Mars Reconnaissance Orbiter aflată pe orbita lui Marte din martie 2006, a furnizat mai multe fotografii recente (1500) ale suprafeței Planete Roșii, în cadrul programului High Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE). Fotografiile de înaltă rezoluție au fost captate între aprilie și august anul curent și sunt fâșii de 6 km lățime, cu lungimi între 12-24 km cu detalii vizibile de la o dimenisune de 1 m. Volumul de date transmise de MRO reste mai mare decât al tutror misiunilor marțiene precedente. Camera HiRISE poate face fotografii cu dimensiuni maxime de 20 000 x 40 000 pixeli (800MP), imaginea obținută fiind comprimată la bordul sondei înainte de a fi transmisă pe Pământ.