De ce Pluton nu este planetă?

Încă de la descoperirea sa din 1930, Pluton a fost o planetă atipică. În primul rând, planul orbitei sale este înclinat cu 17 grade, comparativ cu restul planetelor. Mai mult de atât, orbita lui Pluton o intersectează pe cea a lui Neptun, iar între 1979 și 1999, Pluton a fost mai aproape de Soare decât Neptun. În 1978 a fost descoperit Charon, un satelit al lui Pluton. Spre deosebire de restul planetelor cu sateliți, cuplul Pluton ‑ Charon efectua o mișcare de rotație în jurul centrului de masă al sistemului format de cele două corpuri, aflat la o distanță deloc de neglijat de suprafața lui Pluton. Nici o altă planetă din sistemul solar nu avea un astfel de comportament, centrul de masă al sistemului de corpuri planetă-sateliți aflându-se mult sub suprafața corpului central.

Observații recente au arătat că Pluton nu este decât un obiect din cele peste 70000 de corpuri cerești cu diametrul mai mare de 100 km ce formează așa-numita centură Kuiper, aflată după orbita lui Neptun. Pe măsură ce telescoapele deveneau tot mai puternice, astronomii au început să descopere tot mai multe obiecte în centura Kuiper: Quaoar (în 2002, cu un diametru apropiat de cel al lui Pluto), Haumea, Sedna (în 2003), Orcus (2004), Makemake (2005) și tot în 2005, Eris, un corp mai mare decât Pluto, aflat însă mai departe de Soare decât acesta. În 2007 a fost descoperit un planetoid cu aproximativ 50% mai mare decât Pluto, denumit deocamdată provizoriu OR10. Tot în 2005, telescopul Hubble a pus în evidență încă doi sateliți ai lui Pluton, Nix și Hydra iar în 2011 a fost descoperit al cincilea satelit, botezat Kerberos, Pluton semănând tot mai puțin cu o planetă, el fiind mai degrabă o colecție de obiecte cosmice care se rotesc în jurul centrului de masă comun.

Toate aceste descoperiri i-au făcut pe astronomi să redefinească termenul planetă. Astfel, Uniunea Astronomică Internațională a votat în 2006 cele trei criterii după care un corp ceresc poate fi denumit planetă:

  1. Să fie pe orbită în jurul Soarelui. Evident, Pluto îndeplinea acest criteriu.
  2. Să aibă suficientă gravitație încât forma corpului să fie aproximativ sferică. Pluto stă bine și la acest capitol.
  3. Să nu împartă orbita în jurul Soarelui cu alte corpuri, altele decât sateliții proprii.

La formarea sistemului solar, planetele au devenit obiectele principale din zona orbitei proprii în jurul Soarelui. În decursul celor 4 miliarde de ani, alte obiecte de pe aceiași orbită cu planetele ori s-au lovit de acestea, formând sateliți sau inele, ori au fost expulzate de pe orbită. Pluto împarte însă orbita sa cu alte 70000 de obiecte relativ similare din centura Kuiper.

Pluton, împreună cu Quaoar, Haumea, Makemake, Eris, Orcus, Sedna, Ceres și alte corpuri din sistemul solar, majoritatea dincolo de Neptun, au fost reclasificate ca planete pitice, îndeplinind priemele două criterii, dar nu și pe al treilea. Fie trebuia să extindem numărul planetelor pentru a le include și pe acestea (oricât de multe ar fi, nu știm încă exact), fie renunțăm la ideea că Pluton este o planetă și stabilim o definiție clară a planetei. Pluton nu a fost însă uitat, sonda New Horizons l-a survolat în 2015, descoperind o suprafață uimitoare și plină de surprize, însă acest lucru nu-l aduce înapoi în rândul planetelor. Cu siguranță că și Sedna sau Makemake au secrete care așteaptă să fie descoperite în viitor, însă un lucru este cert: Pluton nu îndeplinește noile criteriile pentru a fi o planetă, el făcând acum parte din numeroasa familie a obiectelor trans-neptunice.

Pluton, văzută de New Horizons
Pluton, văzută de New Horizons