Tiangong-2 se pregătește pentru deorbitare

Tiangong-2 se pregătește de deorbitare

China dorește să evite un nou scenariu Tiangong-1 și pentru a nu pierde controlul și asupra celei de-a doua stații spațiale Tiangong-2, acesteia i-a fost modificată orbita, pentru a facilita revenirea controlată în atmosferă, în viitorul apropiat, fără a mai pune astfel în pericol zonele locuite de pe suprafața Pământului. Însă Tiangong-2 și-a îndeplinit cu brio misiunea orbitală, pregătind drumul spre o stație spațială chinezească mult mai complexă, a cărei asamblare va începe în 2020.

Tiangong-2 a fost lansată în 2016 și de atunci a fost vizitată de două vehicule: Shanzhou-11 (cu un echipaj format din doi taikonauți, care au petrecut 30 de zile la bordul stației spațiale – un record de anduranță pentru China) și Tianzhou-1, care a efectuat o serie de teste de alimentare cu combustibil a stației. Alte misiuni spre Tiangong-2 nu au mai fost programate, pentru că acum China se pregătește să lanseze și să folosească mult mai intens o nouă stație spațială, mult mai mare decât Tiangong-1 și Tiangong-2 (care de fapt nu au fost altceva decât niște module de mici dimensiuni, la care au andocat doar vehiculele vizitatoare și nu alte module, pentru a forma o structură orbitală complexă). Astfel, Tiangong-2 a coborât de pe o orbită 380 x 386 km pe o orbită 292 x 297 km, conform informațiilor oferite de US Strategic Command’s Joint Force Space Component Command. Tiangong-2 are o lungime de 10.4 metri, un diametru maxim de 3.35 metri și cântărește 8.6 tone.

Primul modul al viitoarei stații spațiale chinezești, Tianhe, va fi probabil lansat în 2020. Pentru ca acest lucru să se întâmple, China trebuie să demonstreze că noua sa rachetă Changzheng-5 (cea mai puternică din arsenalul chinezesc) și-a rezolvat problemele tehnice avute în cel de-al doilea zbor (din iulie anul trecut) și că va putea fi folisită cu succes. Changzheng 5 are programat un singur în acest an: satelitul Shijian-20, în noiembrie 2018, și apoi misiunea Chang’e-5, care urmează să aducă pe Pământ eșantioane de sol selenar (aproximativ 2 kilograme, în 2019). Până în 2022, lui Tianhe i se vor alătura încă două module, Wengtian și Mengtian, care vor putea găzdui 3 taikonauți pentru o perioadă de 6 luni. Recent, China a declarat, în cadrul ONU, că viitoarea sa stație spațială va fi deschisă oricăror națiuni care doresc să desfășoare experimente la bord.

Totuși, noua stația spațială chinezească va cântări cel mult 100 de tone, comparabilă cu stația sovietică MIR (130 tone), însă semnificativ mai puțin decât  Stația Spațială Internațională (ISS, 420 tone).