Lansarea Falcon Heavy – impresii la cald

Începând de ieri, cea mai puternică rachetă activă a devenit Falcon Heavy, care se plasează pe un onorant loc doi, fiind depășită doar de legendara Saturn V. SpaceX a reușit o lansare incredibilă și a intrat, din nou, în cărțile de istorie. Și niciodată în ultimele decenii o lansare nu a fost urmărită în direct de atât de mulți oameni. Și am fost și eu acolo, acum câteva săptămâni, și am văzut minunea numită Falcon Heavy de la câțiva kilometri distanță, înainte să impresioneze o lume întreagă printr-o lansare im-pe-ca-bi-lă.

Am urmărit (de acasă) lansarea, cu sufletul la gură. Datorită curenților de aer din atmosfera superioară, ora lansării a fost mereu împinsă spre sfărșitul ferestrei, care începea la 20:30 și se închidea la 23:00. Deja mă obișnuiam cu gândul că nu va avea loc o lansare și că aceasta va fi amânată pentru a doua zi. Totuși, după mai multe amânări, ora avea să fie fixată la 22:45, cu doar 15 minute rămase pentru remedierea unor eventuale probleme tehnice care ar fi apărut. A început alimentarea rachetei și totul părea că decurge fără probeme. Când mai erau două minute din numărătoarea inversă mi-am dat seama că este foarte posibil să avem o lansare.

Pentru mine, Falcon Heavy are o componentă personală puternică: este prima rachetă pe care am văzut-o pe rampa de lansare, cu câteva zile înainte de lansare. Printr-o întâmplare fericită, am ajuns la începutul lunii ianuarie în Florida, iar asta înseamnă că am făcut tot posibilul să ajung cât mai aproape de altarele de unde oamenii se aruncau în spațiu: Kennedy Space Center și rampele sale de lansare.

De pe LC-39A au pornit astronauții Apollo spre Lună și tot de acolo au fost lansate majoritatea navetelor spațiale. Am avut LC-39A în fața mea, la câțiva kilometri și LC-39B în spatele meu, acolo unde NASA se pregătește pentru primele misiuni SLS. Iar în fața mea era și Falcon Heavy, așteptând răbdătoare ziua de ieri, după ani de amânări și așteptări. Falcon Heavy, astăzi cea mai puternică rachetă și cel mai riscant pariu făcut de Elon Musk. Falcon Heavy, rachetă alcătuită din trei rachete, două dintre ele fiind la mâna a doua, adică folosite deja pentru a transporta sateliți pe orbită. Fiecare dintre noi are lucruri sfinte, iar pentru mine rampele din Florida și pupitrele din sala de comandă Apollo din Houston sunt unele dintre ele. Locuri unde oamenii au devenit zei, locuri unde oamenii au îmblânzit focul, l-au călărit până la Lună și înapoi și au scris astfel legende care au devenit parte a omenirii, pentru mileniile ce vor urma. Nu departe de locul în care stăteam și mă uitam la Falcon Heavy era memorialul Apollo 1, acolo unde într-un ianuarie târziu din 1967 trei dintre astronauți nu au putut îmblânzi focul. Deasupra mea, Challenger se dezintegrase în 1986 și tot pe deasupra mea trebuia să treacă și Columbia în februarie 2003 și să aterizeze pe pista de la KSC, dar nu a mai făcut-o. Inevitabilele jertfe pe altarele spațiului. Dar de această dată, Falcon Heavy este despre viitor.

Așa că am sperat că dacă se întâmplă ceva cu Falcon Heavy, să se întămple măcar departe de rampa de lansare. Nu doream să văd rampa LC-39A învăluită în flăcări, asta ar fi însemnat un pas înapoi pentru SpaceX, un pariu pierdut, mai puțin comenzi viitoare și un vis marțian mai greu de îndeplinit. Dar cele 27 de motoare Merlin au funcționat toate, impecabil, și racheta s-a ridicat și a pornit spre orbită, zgomots, dar elegant. Motoare gândite, executate, montate, renovate de oameni, nu zei. De oameni cu facultăți, doctorate, familii, probleme, ratări și bucurii. De oameni cu pasiune. Și s-a tot dus Falcon Heavy, până când cele două rachete laterale s-au desprins și au revenit împreună, într-un splendid dans sincron, până la sol, până când au aterizat una lângă cealaltă. Imaginea celor două rachete ajungând simultan la sol este absolut incredibilă și aproape neverosimilă. Nu credeam că SpaceX va reuși acest lucru din prima lansare. Nu credeam că Falcon Heavy se va ridica întreagă de pe rampă din prima încercare. Dar a făcut-o, perfect și maiestuos și a creat una din imaginile pe care le vom vedea multă vreme de acum încolo.

Din păcate, racheta centrală nu a putut fi recuperată pe barja din Atlantic, dar acest lucru contează mai puțin. Ce contează este că SpaceX a reușit să construiască cea mai puternică rachetă din lume, la un preț competitiv, folosind pentru acest lucru două rachete care au mai zburat o dată în spațiu.

Ah, și în timp ce citiți aceste rânduri, un autoturism Tesla Roadster roșu, cu un manechin la bord, se află în drum spre Marte, împreună cu Fundația lui Asimov. Inițial nu am fost de acord cu abordarea lui Elon Musk, de o opulență de prost gust, dar după ce am văzut imaginile cu mașina aflată pe orbită, mi-am dat seama ce lovitură de imagine a reușit Elon Musk. Și poate că despre asta este vorba în explorarea spațiului, despre entuziasm și despre public. Ne-am obișnuit cu lansările de rachete, au devenit ceva banal și publicul le-a ignorat în ultimii ani. A devenit banal să lansezi sateliți, naveta spațială a făcut banală și lansarea de oameni pe orbită. Ei bine, nu este nimic banal într-o lansare a unei rachete, iar SpaceX a readus entuziasmul în rândul publicului, uimirea și bucuria urmăririi unei lansări, de la fața locului sau online. Peste 2 milioane de cetățeni planetari au fost cu ochii pe streamul oferit de YouTube iar Elon Musk a reușit să facă rachetele să fie din nou cool.

A fost lansare ca nici o altă lansare: o rachetă nouă, un număr record de motoare, imagini incredibile cu aterizarea celor două boostere laterale, toate realizări inginerești absolut uluitoare și apoi… cadre cu o decapotabilă roșie pe orbită. O decapotabilă roșie pe orbită! Nu-mi aduc aminte de vreun film SF în care să fi văzut rachete aterizând și decapotabile roșii în spațiu. Poate avem nevoie de nebuni care sunt în stare să transporte decapotabile pe orbită pentru a ajunge să trăim până la urmă și pe alte planete. Elon Musk, mulțumim.