10 lucruri despre lansarea Falcon Heavy

Falcon Heavy

Lansarea Falcon Heavy este probabil cea mai așteptată lansare a unei rachete din ultimele decenii. Cred că doar debutul navetei spațiale din 1981 a mai generat un interes atât de mare în acest domeniu în ultima perioadă, iar asta pentru că Falcon Heavy este o rachetă cu totul specială. Să vedem câteva dintre motive:

  1. Pentru ca Falcon Heavy să se desprindă de pe rampa de lansare, trebuie ca nu mai puțin de 27 de motoare să pornească simultan (câte 9 pentru fiecare treaptă primară Falcon 9 și sunt trei astfel de trepte primare care alcătuiesc racheta Falcon Heavy: una centrală și două laterale). Nici o altă rachetă cu atât de multe motoare în prima treaptă nu a fost lansată până acum cu succes;
  2. Dacă va fi funcțională, Falcon Heavy devine cea mai puternică rachetă operațională din lume, doar Saturn V putea transporta pe orbită o masă mai mare, fiind de trei ori mai puternică decât actuala cea mai puternică rachetă aflată în uz (Delta IV Heavy) și de două ori mai ieftină decât aceasta (sub 100 de milioane de dolari, față de peste 200 milioane pentru un loc la bordul Delta IV Heavy);
  3. SpaceX dorește să recupereze toate cele trei trepte primare: cele laterale vor reveni la sol, pe coasta Floridei, aproape de rampa de lansare, iar treapta centrală, pentru că va continua să împingă treapta secundară câteva secunde după desprinderea celor laterale, se va îndrepta spre barja OCISLY, plasată deja în apele Oceanului Atlantic;
  4. Treapta primară centrală este una nouă (Block 3, nr. B1033), în timp ce treptele primare laterale sunt refolosite (B1023 – Block 2, folosită pentru Thaicom-8 în 27 mai 2016 și B1025 – Block 2, folosită pentru CRS-9 în 18 iulie 2016);
  5. Falcon Heavy poate urca 63.8 tone pe orbita joasă (LEO) a Pământului și 26.7 tone pe orbită geostaționară (GTO), în timp ce Falcon 9 poate transporta 22.8 tone pe LEO și 8.3 tone pe GTO cu doar 62 de milioane de dolari, în timp ce Delta IV Heavy urcă 28.8 pe LEO și 14.2 pe GTO;
  6. La bordul rachetei se află autoturismul roșu Tesla Roadster a lui Elon Musk care, dacă lansarea va fi una de succes, va ajunge în apropierea planetei Marte, devenind cel mai rapid vehicul auto din istorie: 11 km/s; fiind o lansare test amânată ani de zile, nici o companie nu a riscat să plaseze un satelit la bordul rachetei;
  7. Un bilet pentru cele mai bune locuri din jurul rampei de unde se poate vedea lansarea Falcon Heavy în condiții optime costă peste 200 dolari și toate biletele s-au vândut în câteva ore de la punerea lor în vânzare;
  8. Lansarea Falcon Heavy are loc de pe rampa LC-39A, închiriată în prezent de SpaceX de la NASA; rampa este una istorică, pentru că a fost martora a 12 lansări Saturn V (dintr-un total de 13) în cadrul programului Apollo, 82 de lansări ale navetei spațiale (din 135) și deja 12 lansări Falcon 9 (rachetă care a folosit temporar LC-39A, în timp ce la SLC-40 aveau loc reparații);
  9. Falcon Heavy are o înălțime de 70 de metri (Saturn V avea 110 metri) și o lățime de 12.2 metri;
  10. Fereastra lansării de astăzi este deschisă pentru trei ore și începe la ora 20:30 iar vremea pare să fie 80% favorabilă unei lansări; evenimentul poate fi urmărit în direct pe canalul de YouTube al SpaceX sau pe site-ul companiei.