SLS, ineficient și scump: un program compromis?

În 7 februarie 2017, o tornadă a afectat Michoud Assembly Facility, un centru NASA unde avea loc asamblare unor componente ale viitoarei rachete SLS. Centrul NASA a fost afectat și întreg programul SLS întârziat cu câteva luni. Acum nu mă imaginați că Michoud Assembly Facility este situată într-o zonă în care tornadele sunt prezențe rare, este chiar în New Orleans. Și uraganul Katrina a măturat zona, în anii precedenți, dar cu toate acestea, posibilitatea ca o nouă tornadă să afecteze regiunea nu a fost luată în calcul când s-a stabilit durata de asamblare a noii rachete NASA. La Michoud a avut loc și asamblarea primei trepte Saturn V sau a rezervorului extern al navetelor spațiale, rezervor extern care oricum stă la baza rachetei SLS.

Michoud Assembly Facility
Michoud Assembly Facility

Vă reamintesc că SLS este numele (provizoriu, sper, al) viitoarei rachete cu care agenția spațială americană speră să poată explora spațiul cosmic și inițialele provin de la Space Launch System. El urmează mai vechiului program Constellation, inițial pe vremea președintelui George W. Bush și anulat de Barack Obama. Racheta Ares V care urma să fie construită pentru a explora din nou Luna a fost înlocuită cu SLS, care este de fapt un rezervor extern al vechilor navete, ranforsat pentru a putea susține o treaptă superioară și propulsat de 4 motoare RS-25 (spre deosebire de navete, care foloseau 3 astfel de motoare), ajutat și de două rachete auxiliare cu combustibil solid, formate din 5 segmente (spre deosebire de 4 segmente, pe vremea navetelor). Din programul Constellation a rămas doar capsula Orion, care până la terminarea SLS ar trebui să poată fi folosită drept vehicul pentru transportul astronauților spre și dinspre Stația Spațială Internațională.

Revenind la SLS, primul zbor fusese inițial prevăzut pentru sfârșitul anului 2018. Noua administrație de la Casa Albă chiar a plusat și spera să poate sărbători 50 de ani de la misiunea Apollo 8 cu un nou ocol dat Lunii cu un echipaj la bordul noii rachete. însă o serie de evenimente au împins termenul pentru nu mai devreme de 2019 și NASA exclude prezența echipajului în primul zbor SLS. A fost anulată și misiunea care trebuia să parcheze un asteroid pe o orbită în jurul Lunii, asteroid care urma să fie vizitat de astronauți americani, pentru studiu și colectare de probe (ARM – Asteroid Redirect Mission).

Faptul că nu vom avea un echipaj la bordul primei rachete SLS este, în opinia mea, un lucru bun. NASA are bunul obicei să testeze inițial noile rachete, înainte să riște viața echipajului și și-a păstrat de-a lungul timpului bunul obicei, cu o singură excepție: primul zbor al navetei spațiale Columbia. În plus, NASA cere partenerilor comerciali să utilizeze (cu succes) de cel puțin 7 ori racheta cu care intenționează să lanseze astronauți, în aceeași configurație, înainte să riște plasare uni echipaj pe rampa de lansare, așa că ar putea fi acuzată de duble standarde în această privință.

Așadar, NASA va avea o rachetă, dar nu știe încă exact ce va face cu ea. O lansare SLS urmează să coste jumătate de miliard de dolari (o estimare făcută acum câțiva ani și care este posibil să fie ajustată în viitor) și va fi prea scump pentru a fi folosit doar pentru a transporta astronauții spre Stația Spațială Internațională. Performanțe similare cu primele versiuni SLS are și Falcon Heavy, însă prețul rachetei de la SpaceX este de cinci ori mai mic.

Sunt o serie de evenimente care au dus la întârzierea primei lansări. Trebuie să notăm că nu este deloc vorba despre un vehicul complet nou, este un design evoluat din rezervorul extern al navetei spațiale. Primele zboruri vor folosi chiar motoare care au zburat deja în misiunile STS ale navetei spațiale și care, atenție, nu vor mai fi recuperate, pentru că SLS nu este proiectată să reutilizeze nici un element hardware al rachetei. SLS nu doar că nu incorporează elemente reutilizabile, dar va irosi motoare care sunt proiectate să fie reutilizabile. După terminarea stocului NASA, Aerojet Rocketdyne va furniza noi motoare RS-25 de unică folosință, în urma unui contract controversat, în valoare de 1.16 miliarde de dolari.

Primele probleme au fost legate, acum câțiva ani, legate de softul care urma să comande SLS în timpul zborului. Apoi a urmat tornada din februarie, despre care spuneam la început. Apoi, după finalizarea rezervorului de hidrogen, s-au detectat probleme la procesul de sudură al diverselor părți ale rachetei, care a adăugat câteva luni la întârzierea acesteia. Acum câteva zile, o componentă a rezervorului de oxigen a fost avariată în urma unui accident, fiind afectate și o parte din uneltele folosite pentru asamblarea sa (din fericire nu au fost răniți). Rezervorul de oxigen avariat nu mai poate fi folosit și trebuie complet reconstruit. Nu se știe deocamdată câte luni va mai adăuga și acest incident recent. NASA învinuiește și Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru întârzieri în ce privește finalizarea modulului de serviciu al capsulei Orion. Pentru a se concentra asupra acestui proiect, ESA a renunțat la dezvoltarea vehiculelor cargo ATV pentru alimentarea Stației Spațiale Internaționale.

Interiorul rezervorului de hidrogen lichid al SLS
Interiorul rezervorului de hidrogen lichid al SLS

Primul test al capsulei Orion a avut loc în 5 decembrie 2014, fiind propulsată pe orbită de o rachetă Delta IV Heavy pe orbită în jurul Pământului. Sunt zvonuri care spun că NASA negociază cu United Launch Alliance cumpărarea unui nou zbor Delta IV Heavy, pentru un al doilea zbor Orion, pentru că programul SLS este împins mereu spre viitor. Conform NASA, SLS va trebui să ne ducă spre Marte cândva în anii 2030, dar o misiune marțiană a fost mereu la o distanță de 20 de ani de prezent.

Lasă un comentariu