Despre ARCA Space și ExoMars

Este sau nu compania ex-românească ARCA Space vinovată pentru eșecul landerului Schiaparelli de a ajunge întreg pe suprafața lui Marte? Să începem cu câteva date. Înainte însă, trebuie să menționez că ancheta ESA cu privire la cauzele prăbușirii EDL/Schiaparelli nu este încă completă, așadar avem în acest moment doar date parțiale.

ARCA Space afirmă pe pagina lor că au fost responsabili cu testele parașutei modulului EDL/Schiaparelli (High Altitude Drop Test – HADT), însă nu oferă prea multe detalii (o arhivă independentă a paginii este disponibilă aici, în cazul în care cineva decide să modifice conținutul în viitor).

ESA Exomars 2016
ESA Exomars 2016

Agenția spațială europeană (ESA) spune următoarele:

The parachute deployed normally at an altitude of 12 km and a speed of 1730 km/h. The vehicle’s heatshield, having served its purpose, was released at an altitude of 7.8 km.

Până aici, toate bune pentru ARCA Space. Parașuta s-a desfășurat normal. Eu aș dori să aflu mai multe despre aceste teste, dar singurul material pe care îl am la dispoziție este ceea ce ne spune ARCA Space, pentru că pe site-ul ESA nu am găsit nimic referitor la ARCA. Dar nimic. Nu înțeleg cum detalii despre un contract de peste 1 milion de euro sunt atât de greu de găsit. Comunicatul ESA continuă cu următoarele:

As Schiaparelli descended under its parachute, its radar Doppler altimeter functioned correctly and the measurements were included in the guidance, navigation and control system. However, saturation – maximum measurement – of the Inertial Measurement Unit (IMU) had occurred shortly after the parachute deployment. The IMU measures the rotation rates of the vehicle. Its output was generally as predicted except for this event, which persisted for about one second – longer than would be expected.

Spun că vreau să aflu mai multe despre testul HADT al ARCA Space pentru că, deși IMU pare vinovat pentru prăbușire, încă nu este clar dacă problema este sau nu cauzată de parașute. Poate să fie la fel de bine o simplă coincidență că eroarea care a dus la pierderea landerului apare imediat după desprinderea parașutelor, poate să nu existe nici o relația cauzală între cele două evenimente, dar este greu să ne pronunțăm fără mai multe date de la ESA și fără să știm ce exact a testat ARCA Space în cadrul testului HADT. Ar fi interesat de aflat dacă EDL/Schiaparelli a avut mișcări haotice, neprevăzute,  în urma desfășurării parașutei, mișcări care să afecteze IMU. Dar nu știm asta. Să vedem însă ce știm.

Zilele trecute a apărut în presă un adevărat scandal, în care Agenția Spațială Italiană (ASI) îi consideră vinovați pe cei de la ARCA Space pentru pierderea EDL/Schiaparelli, datorită testelor HADT efectuate necorespunzător. Acum, este dificil de spus cât de bine s-au efectuat aceste teste, pentru că nu avem informații prea multe și prea clare cu ce trebuia să fie testat și ce s-a testat de fapt. Probabil aceste lucruri sunt investigate în prezent de agențiile spațiale italiene și europene și vom avea în perioada următoarea un răspuns clar. Așadar ar fi nedrept și prematur să-i considerăm pe cei de la ARCA Space vinovați pentru eșecul EDL/Schiaparelli fără să avem acces la toate datele.

Însă ce m-a frapat a fost reacția persoanei-cheie de la ARCA Space, Dumitru Popescu, care a spus următoarele:

ASI trebuie să fie atentă la propriile declarații dacă nu are probe, altfel ar putea sa suporte consecințele. Noi suntem liniștiți, am făcut tot posibilul: pentru acel test ar fi trebuit să zburăm prea aproape de baza rusească de la Sevastopol. Rusia abia ocupase Crimeea și am fi riscat sa declanșăm un conflict între Federația Rusă și NATO

Dincolo de finalul absolut halucinant al declarației, se desprind câteva idei extrem de importante. Domnul Popescu nu contestă faptul că ARCA Space nu a dus la bun sfârșit proiectul încredințat de ESA. Conform La Repubblica, trebuiau efectuate mai multe zboruri (detaliu care apare chiar și pe pagina ARCA Space), dar compania românească a efectuat unul singur, pentru a nu declanșa un conflict între Federația Rusă și NATO (!!!). ESA a renunțat la serviciile ARCA Space și a apelat la simulări pe calculator, iar rezultatul îl cunoaștem, EDL/Schiaparelli s-a izbit violent de suprafața marțiană. Prin formularea Noi suntem linistiti, am facut tot posibilul, domnul Popescu își recunoaște propria incompetență în domeniu. Haideți domnule Popescu, chiar lângă Sevastopol trebuia lansată încărcătura de testare? De pe tot mapamondul, nu s-ar fi găsit o altă zonă mai sigură? Chiar credeți că cineva întreg la minte poate accepta argumentul conflictului dintre Federația Rusă și NATO, în condițiile în care agenția spațială rusă este cel mai important partener al ESA în proiectul ExoMars?

Și mai vreau să punctez două aspecte. Poate că nu au legătură cu Marte, dar au legătură cu ARCA Space. Eu am mai scris despre ARCA Space și cu altă ocazie. Nici unul dintre proiectele lor nu au fost duse la capăt. Motorul de rachetă nu a propulsat niciodată o rachetă, racheta lor nu a zburat niciodată pe orbită, de avionul supersonic nu mai știm nimic, iar în prezent pe site compania primește comenzi pentru plăci zburătoare (controversate la rândul lor), skateboard-uri și drone. Este la fel și cu testul pentru ExoMars: au făcut ceva, o parte, însă au îndesat-o imediat în portofoliu, fără a oferi detalii. ARCA Space a tăcut mâlc după lansarea sondei ExoMars spre Marte. A tăcut și când sonda se apropia de atmosfera marțiană. Nu știu alții cum sunt, dar eu dacă aș fi luat parte la un proiect de peste 1 milion de euro și rezultatul proiectului meu s-ar afla în drum spre Marte, aș fi în extaz zile întregi și m-aș manifesta în consecință. ARCA Space nu, they played it cool. Asta nu-i face vinovați de eșec, înțeleg asta, dar tăcerea lor este curioasă. Acum înțelegem de ce. Iar când persoane isterice se manifestă în asemenea hal în spațiul public, într-o încercare disperată de a salva imaginea companiei, acestea nu fac decât să mânjească și mai mult numele ARCA Space printr-un comportament absolut jenant. Din nou, nici asta nu îi face vinovați, dar spune multe despre (oamenii din) companie.

Un ultim aspect. Agenția Spațială Italiană (ASI) este un membru respectabil al ESA. Adică mai râdem, mai glumim, dar italienii chiar se pricep când vine vorba de spațiu: cine își mai amintește de navetele spațiale americane poate-și mai aduce aminte cum acestea transportau în cală module cu diverse încărcături, care erau cuplate temporar la Stația Spațială Internațională (Leondardo, Donatello, Raffaello). Ei bine, modulele acestea au fost construite de ASI. Tot în Italia au fost construite câteva dintre modulele Stației Spațiale Internaționale: Tranquility, Harmony, Cupola sau Columbus. În plus, ASI a participat activ, cu instrumente de măsură performante, în cele mai de succes misiuni spațiale europene (Rosetta, Mars Express) sau americane (Juno, Mars Reconnaissance Orbiter, Dawn). Îmi este greu să cred că ASI face acuzații gratuite, adică totuși, italienii nu sunt chiar niște amatori când vine vorba de industria spațială. Din nou, nici acest lucru nu-i face vinovați pe cei de la ARCA Space. Dar parcă ceva nu miroase bine, atunci când ARCA Space se ceartă cu agenția spațială română (acuzându-i de corupție), cu cea italiană (astăzi este Thanksgiving în SUA, dar am trimis avocatului, care ne reprezintă pe partea de corporate, Tom Worthington de la McGarth North o descriere a situației; se va ocupa începând de mâine și vom avea noutăți foarte rapid tuna și fulgera domnul Popescu, într-o discuție pe Facebook), atunci când promit marea cu sarea și realizează doar site-uri și butaforii sau atunci când scuza lor pentru că nu au reușit să termine un proiecte este evitarea celui de-al treilea război mondial (!!).

Chiar îmi doresc să scriu și un articol pozitiv despre ei, dar prin acțiunile lor, ARCA Space nu mă ajută absolut deloc în această privință.

Lasă un comentariu