Planurile Chinei

Spuneam că anul 2016 nu pare, la prima vedere, unul spectaculos din punct de vedere al misiunilor și lansărilor spațiale. Stația Spațială Internațională își continuă activitatea obișnuită și avem o singură lansare a unei sonde interplanetare, ExoMars. Dar dacă privim puțin mai spre est, vom vedea cum China își propune să facă progrese mari în 2016. Sunt programate peste 20 de lansări și există posibilitatea ca Rusia să piardă primul loc în topul celor mai multe rachete lansate în acest an. În același timp, China va testa două lansatoare noi în 2016, Chang Zheng 5 și Chang Zheng 7 și își lărgește portofoliul, debutând în acest an cu prima lansare. Pentru prima dată un lansator chinezesc va plasa pe orbită un satelit european, este vorba despre Belintersat 1, satelitul de telecomunicații al Belarusului.

Dintre aceste peste 20 de lansări, avem câteva misiuni interesante. China își propune să lanseze un nou laborator orbital, adică un modul asemănător cu Tian Gong 1, care se află încă pe orbită și care a fost vizitat în trecut de echipaje formate din taikonauți. Tian Gong 2 va fi doar un pas făcut de China spre o stație spațială mai complexă, denumită deocamdată provizoriu Tian Gong 3, care urmează să fie asamblată între 2018 și 2022. Dacă Tian Gong 1 și 2 seamănă mai mult cu niște simple module orbitale, vizitate temporar (câteva zile) de taikonauți, Tian Gong 3 va semăna deja cu MIR: stația orbitală va avea un modul central și două module atașate, cărora li se vor alătura încă alte două module, panouri solare și platforme dedicate experimentelor, expuse vidului cosmic. Unul din modulele suplimentare se pare că va conține și un telescop în infraroșu. Tian Gong 3 va fi dotată cu două brațe robotice, unul de dimensiuni mai mari, asemănător cu Canadarm 2, aflat în dotarea Stației Spațiale Internaționale, și altul de dimensiuni mai mici, asemănător probabil cu mâna robotică DEXTRE care ajută în prezent astronauții Stației Spațiale Internaționale să mute diverse componente externe. De asemenea, Tian Gong 3 va putea găzdui echipaje umane pentru perioade mai lungi de timp.

Pentru a putea opera o astfel de stație orbitală, China are nevoie de noi lansatoare. Chang Zheng 7, rachetă cu combustibil lichid, se va alătura în 2016 unei noi familii de rachete inaugurată anul trecut de Chang Zheng 6 (de calibru mic, lansată în 19 septembrie 2015). Racheta are două trepte și a fost proiectată după șablonul oferit de Chang Zheng 2F, singura rachetă chinezească suficient de sigură pentru a lansa echipaj uman. În schimb, Chang Zheng 5, care urmează să fie inaugurată tot în acest an, va fi lansatorul greu al Chinei, comparabil cu Atlas V, Delta IV Heavy sau Falcon 9, capabil să urce 25 de tone pe orbita joasă sau 14 tone pe orbita geostaționară. Chang Zeng 5 va fi piesa centrală și în ambițiosul plan selenar pe care China îl are deja trasat: racheta are 3 trepte și este propulsată folosind combustibil lichid, completând astfel familia de lansatoare de nouă generație a Chinei.

În prima parte a anului urmează o nouă misiune cu echipaj pentru China, folosind capsula Shenzhou-11 (lansată de Chang Zheng 2F), care va andoca cu noul modul Tian Gong 2. Asta înseamnă că modulul va fi lansat înainte misiunii cu echipaj și este posibil ca Tian Gong 1 să fie abandonată și deorbitată între timp.

Programul spațial chinezesc cu echipaj uman a debutat în 2003, prin zborul lui Yang Liwei, care a efectuat 14 orbite ale Pământului la bordul capsulei Shenzhou 5. Au urmat alte patru misiuni (un total de 10 taikonauți, grupați în echipaje solo sau formate din 2 sau 3 membri), ultima dintre ele având loc în iunie 2013.

China dezvoltă în prezent și o navă cargo care urmează să fie folosită pentru aprovizionarea stației spațiale, al cărui design se pare că este asemănător cu vehiculul japonez HTV folosit pentru aprovizionarea SSI. Acesta va putea urca 6.5 tone pe orbită și este capabil să transporte 6 tone înapoi spre Pământ, însă nu este proiectat pentru a supraviețui reintrării în atmosferă. Nu se știe deocamdată dacă și noul vehicul Tianzhou va debuta tot în 2016. De asemenea, costumele spațiale Feitian, modelate după cele rusești Orlan-M, vor fi și ele îmbunătățite și acestea vor fi comparabile cu cele folosite în prezent pe Stația Spațială Internațională. Un astfel de costum Feitian costă în prezent peste 4 milioane de dolari și cântărește 120 de kilograme (mai greu cu 8 kilograme față de cel rusesc, dar mai ușoare decât cel american, care cântărește 145 de kilograme și costă 12 milioane de dolari).

China dorește să ajungă pe Lună și dacă 2016 va fi un an de succes pentru lansatoarele asiatice, atunci putem să spunem că ea se află deja pe drumul spre Lună. Urmează în 2020 o nouă sondă Chang’E 4, care va ajunge pe partea îndepărtată a Lunii (vă reamintesc că Cheng’E 3 se află deja de peste 2 ani pe suprafața Lunii și este funcțională) și după 2025 ar putea urma taikonauți. Rusia țintește și ea Luna cândva în jurul anului 2030 și dacă punem la socoteală și intențiile europene de a construi o bază lunară cu echipaj uman permanent, pe partea îndepărtată a Lunii, intenții în care ESA vorbește despre „parteneri internaționali”, am putea avea un efort combinat a celor trei mari puteri de a lua cu asalt satelitul nostru european înainte ca NASA să pună un picior de american pe Marte. Nu-i așa că viitorul va fi unul interesant?

2 Comments

  1. Dezvoltarea unui lansator greu CZ-9 capabil sa ridice pe orbita 130 tone mai este in plan pt. China?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *