Buran, după 27 de ani

În 15 noiembrie s-au împlinit 27 de ani de la prima și singura misiune spațială a navetei rusești Buran. Costurile mari și prăbușirea Uniunii Sovietice au dus la suspendarea programului în 1993. Naveta care făcuse un zbor în spațiu a rămas într-un hangar din Baikonur și a fost distrusă în 2002, când acoperișul clădirii a cedat.

Buran s-a născut din frica războiului rece: sovieticii credeau că naveta spațială americană avea să fie folosită pentru un atac militar asupra teritoriului URSS, așa că au dorit să construiască un vehicul asemănător, pentru a putea riposta într-o manieră similară. Această frică s-a dovedit nefondată și deși aparent Buran seamănă cu naveta spațială americană, sunt totuși câteva diferențe între cele două vehicule.

Forma navetei nu este prea diferită: sovieticii au profitat de testele aerodinamice efectuate de americani și nu au alterat aspectul exterior al vehiculului. Ce diferă însă fundamental este propulsia. Pentru că nu aveau experiență cu motoarele cu hidrogen și oxigen lichid, inginerii URSS au plasat propulsoarele în afara vehicului, pe rezervorul extern și nu plănuiau să le refolosească. Buran rămânea doar cu două propulsoare de mică putere, folosite pentru manevrele orbitale. Energia, racheta care a fost dezvoltată pentru a propulsa naveta, putea urca pe orbită 100 de tone și pentru că URSS nu avea experiență cu combustibilii solizi (cum erau cele două rachete ajutătoare, de o parte și de alta a rezervorului principal al navetei spațiale americane), Energia era ajutată de patru boostere auxiliare cu combustibil lichid. Racheta Energia, construită pentru Buran, urma să fie folosită și în alte misiuni spațiale. Dacă aceasta ar fi fost utilizată pentru construcția Stației Spațiale Internaționale, ar fi fost nevoie de doar câteva lansări pentru a transporta pe orbită toate modulele necesare.

În total, Energia a avut parte de două lansări. Înainte de Buran, racheta a fost folosită pentru a transporta pe orbită un satelit militar, secret la acea vreme, Polyus, o armă experimentală care urma să fie folosită împotriva sateliților. Având 80 de tone, Polyus era dotat cu un laser cu dioxid de carbon și o putere de 1MW, însă nu a ajuns niciodată pe orbită. Deși Energia s-a comportat perfect, după desprindere, Polyus trebuia să se rotească și să-și pornească motoarele, pentru a completa inserția orbitală. Rotirea nu a fost completă din cauza sistemului de ghidare insuficient dezvoltat și astfel inserția orbitală nu a reușit, satelitul fiind pierdut desupra Pacificului.

Construcția primei navete sovietice (OK-GLI) a început în 1980 și s-a încheiat în 1984, însă acest model nu era conceput pentru zboruri orbitale, ci doar pentru teste atmosferice, la fel ca naveta americană Enterprise. Însă spre deosebire de aceasta, OK-GLI nu era un simplu planor, ci avea două propulsoare turbo (AL-31) care îi permiteau să efectueze zboruri exact ca un avion. După testele care au durat până în 1988 (un număr de 25 de zboruri), naveta a fost cumpărată de o firmă privată pentru a fi expusă la Sydney în timpul Olimpiadei de Vară din 2000. După acest eveniment, a fost abandonată în deșertul australian, compania care o transportase intrând în faliment. A fost găsită în Bahrain de o câțiva turiști germani entuziaști și transportată în cele din urmă la Muzeul Speyer din Germania (2004), unde se odihnește și acum.

Buran_50p copy
OK-1K1 Buran, montată pe orizontală deasupra rachetei Energia, pregătit pentru lansare

OK-1K1, vehiculul construit pentru a ajunge pe orbită, a ajuns pe rampa de lansare în 23 octombrie 1988. După nouă zile de pregătiri, lansarea a fost amânată cu câteva secunde înainte de aprinderea motoarelor, din pricina unei erori a computerului de bord. Buran avea să fie constrolată de patru computere Biser-4 și pentru că inginerii îmbunătățeau constant softul acestora, în momentul în care se afla pe rampa de lansare, softul de zbor ajunsese deja la versiunea 21. Următoarea lansare a fost programată pentru 15 noiembrie și cu toate că vremea nu era favorabilă pentru un zbor, la ora 5:00, Buran, prima navetă spațială sovietică, părăsea rampa de lansare pentru a dispărea rapid în plafonul de nori de deasupra Baikonurului. Spre deosebire de naveta americană, la bordul Buran nu se afla nici un cosmonaut, întregul zbor avea să fie controlat de computerul de zbor și de inginerii de la sol, inclusiv aterizarea. La 140 de minute de la lansare, după ce efectuase două orbite în jurul Pământului, Buran avea să pornească cele două propulsoare pentru a iniția procedura de revenire la sol. Aterizarea automată, o manevră pe care navetele spațiale americane nu au folosit-o niciodată cu succes, a plasat naveta la doar 3 metri de centrul pistei de aterizare și cu doar o secundă mai devreme decât era planificat. Dacă ar fi avut un echipaj, acesta avea posibilitatea să se catapulteze în cazul unei urgențe, o altă deosebire a navetei Buran față de cele americane.

bbur89
Ce a mai rămas din Buran și din rachetele Energia, după prăbușirea tavanului hangarului unde erau adăpostite

Misiunea navetei Buran a fost un succes, dar din păcate nici ea, nici celelalte patru vehicule aflate în diverse stadii de finalizare nu aveau să mai zboare vreodată în spațiu. Inginerii au observat că multe din plăcuțele ceramice se desprinseseră de pe corpul navetei încă de la lansare, din cauza vibrațiilor. La fel ca naveta americană, costurile de refolosire aveau să fie cu mult peste estimările inițiale. OK-1K2 „Ptichka” era finalizată în proporție de 95% în 1993, OK-2K1 “Baikal” aproape de 50% și alte două vehicule aflate în faze incipiente ale construcției. Ptichka trebuia să zboare în spațiu în 1991, dar acum zace părăsită în hangarul MIK din Baikonur. Baikal avea programată prima misiune spațială în 1994, dar a zăcut mulți ani într-o parcare din Moscova, înainte să fie transportată pentru showul aerian din Moscova, după care a fost transportată la Ramenskoye, unde se găsește și acum. Un alt model folosit pentru teste, a fost expus din 1997 în parcul Gorki și mutat în 2014 la centrul expozițional VDNKh. Cât despre Buran, vehiculul care a zburat în spațiu, acesta a fost depozitat într-un hangar din Baikonuri. În 12 mai 2002, în timpul unei furtuni, acoperișul clădirii a cedat și opt muncitori și-au pierdut viața, iar Buran a fost complet distrus.