IXV

Cu toate că reprezintă una dintre forțele explorării spațiului cosmic, Europa nu a avut niciodată posibilitatea de a lansa un vehicul cu echipaj uman. Prin parteneriatele sale cu SUA și Rusia, astronauții europeni au fost lansați fie la bordul navetei spațiale fie, în prezent, folosind capsulele Soyuz. Cele cinci module ATV construite de către ESA au fost folosite pentru a transporta cargo spre Stația Spațială Europeană și viitorul vehicul al ESA va face parte integrantă din sistemul SLS și Orion al NASA. Planuri pentru un vehicul cu echipaj uman proiectat și construit în Europa au existat încă de acum 40 de ani, când a fost inițiat proiectul Hermes, anulat însă în 1992. Hermes trebuia să fie lansat de Ariane 5 și să asigure independența Europei în ceea ce privește lansările cu echipaj uman, rezervate în prezent doar Rusiei și Chinei. SUA va reveni în această elită abia peste câțiva ani, când companiile private SpaceX și Boeing vor putea probabil transporta echipaje spre ISS în urma unor contracte cu NASA, folosind capsulele Dragon și respectiv CST-100.

Intermediate eXperimental Vehicle (IXV) nu dorește să transporte în viitor oameni pe orbită. El este doar un vehicul folosit pentru validarea experimentală a modelelor teoretice aflate în lucru în cadrul ESA pentru viitoare vehicule capabile să revină înapoi pe Pământ de pe orbită. De notat faptul că ATV nu avea această posibilitate, la fel navele rusești Progress, acesta se dezintegra la contactul cu atmosfera, după terminarea misiunii. IXV urmează să fie plasat pe o traiectorie suborbitală folosind noul lansator european Vega. Racheta a înregistrat deja 3 succese de la zborul inaugural din 2012, în care a transportat pe orbită și primul satelit românesc, Goliat (care însă nu a mai putut fi contactat și de câteva săptămâni a revenit necontrolat în atmosfera Pământului). Pentru Vega, o variantă mai accesibilă, mai ieftină și mai puțin puternică a lui Ariane 5, ESA mai are programate încă alte 8 misiuni pe parcursul următorilor 3 ani.

Lung de 5 metri și înalt de 1.5 metri, IXV cântărește două tone. După desprinderea de Vega la o altitudine de 340 km, vehiculul va ajunge până la 412 km, după care va începe revenirea spre Pământ. La contactul cu atmosfera (120 km) va avea o viteză de 7.5 km/s, comparabilă cu a oricărui vehicul care reintră în atmosferă de pe o traiectorie orbitală. Cele două flapsuri plasate în partea inferioară a vehiculului, îi va permite să execute un zbor controlat, folosind manevre asemănătoare cu cele efectuate de naveta spațială (scutul termic care-l protejează de temperaturile înalte generate de frecarea cu aerul este realizat tot din plăcuțe ceramice). Înainte de contactul cu apele Oceanului Pacific, IXV se va folosi de o parașută pentru a-și reduce viteza și pentru a fi ulterior recuperat. Întreaga misiune va dura 1 oră și 40 de minute.

Întregul proiect a costat 150 de milioane Euro și majoritatea costurilor a fost suportată de Italia. Principalul contractor a fost Thales Alenia Space Italia, împreună cu 40 de companii, universități și institute de cercetare din întreg spațiul european (Italia, Franța, Elveția, Spania, Belgia, Irlanda și Portugalia împreună cu Germania și Olanda).

Lansarea IXV (Vega VV04) este programată pentru 11 februarie și va avea loc de pe rampa de lansare ZLV din Kourou din Guiana Franceză. Fereastra în ziua lansării se întinde de la ora 15:00 la 17:00 și va fi probabil transmisă pe site-ul Agenției Spațiale Europene.