Space-X CRS-5: în urmărirea ISS

Primul lucru pe care îl face capsula Dragon după ce ajunge pe orbită este să-și desfacă panourile solare, pentru a fi sigură că își poate continua misiunea. Abia când aceste panouri sunte active, veți auzi urale de bucurie din centrul de comandă din Hawthorne, California și înseamnă că lansarea a fost un success. Misiunea rachetei Falcon 9 s-a terminat în acest moment (12 minute după lansare), iar de acum înainte totul rămâne pe umerii Dragonului. Acesta este plasat în prima fază pe o orbită preliminară și în următoarele două zile după lansare va efectua o serie de manevre, folosindu-și propulsoarele proprii, pentru a prinde din urmă Stația Spațială Internațională. În cazul misiunii CRS-5, după lansarea de sâmbătă, capsula Dragon se va cupla cu ISS în cursul zilei de luni.

Trebuie făcută o diferență între andocarea activă, propriu-zisă, pe care o execută navetele Soyuz și Progress, care se folosesc de propulsoarele proprii pentru a se apropia de ISS și, în cele din urmă, de a iniția andocarea, și cuplarea pasivă a capsulei Dragon. Acesta se apropie de ISS până la un punct, de unde este preluată de brațul robotic al Stației, braț robotic care vor așeza capsula în poziția corectă. Așadar, Dragon nu execută de unul singur toate manevrele de cuplare pentru că nu este considerată un vehicul suficient de matur pentru a executa aceste manevre de unul singur.

Dragon va comunica cu ISS în timpul acestor manevre și acest lucru este unul foarte important deoarece echipajul îi poate trimite capsulei comenzi în timpul operațiunilor de cuplare. În prima fază, Dragon se va apropia până la 250 de metri de ISS, de unde capsula va activa două dispozitive folosite pentru localizare: un radar LIDAR (radar optic) și un dispozitiv de imagistică termică. Capsula va fi ținută de observație atât de echipajul de pe Stația Spațială, de inginerii SpaceX de la Hawthorne, dar și de către NASA, prin centrul spațial Johnson din Houston. Următorul pas pentru Dragon este apropierea la 200 de metri de Stație, după care va aștepta evaluarea situației și dacă totul este în ordine, se va apropia până la 30 de metri de ISS. Aici are loc o nouă evaluare, după care o apropiere până la 10 metri, unde, după o altă evaluare, va avea loc operațiunea de capturare de către echipajul ISS, folosind brațul robotic, lung de peste 17 metri și comandat de astronauții Barry Wilmore și Samantha Cristoforetti. Cei doi se vor afla în modulul denumit Cupola, de unde au cea mai bună perspectivă asupra vecinătății stației. Cupola, lansată în 2010, este dotată cu hublouri și permite o vizibilitate de 365 de grade.

Dragon va fi atașat modulului american Harmony, unde va rămâne până în februarie, când se va întoarce pe Pământ. În cursul zilei de marți, echipajul va deschide sasul capsulei și vor pătrunde în compartimentul presurizat al acesteia, pentru a transporta proviziile în interiorul ISS, urmând ca în zilele următoare să fie încărcat cu cargoul care urmează să ajungă pe Pământ luna viitoare.