Retrospectiva 9-16 ianuarie

După ce a ratat recuperarea primei trepte, SpaceX a lansat acum puțin timp un scurt clip video care surprinde momentul în care vehiculul s-a prăbușit pe barja trimisă în Antlantic pentru a o întâmpina. Acest lucru s-a întâmplat la mai puțin de o zi după ce Elon Musk a publicat pe contul său de Twitter câteva imagini și a explicat că aterizarea treptei a fost ratată deoarece fluidul care controla poziția unor aripioare care aveau rol de a stabilia aerodinamic racheta în revenirea sa spre barjă. Motoarele au încercat să compenseze această problemă, dar nu au reușit. Următoarea rachetă, care este programată pentru lansare în ultima zi a lunii ianuarie, va fi încărcată cu mai mult fluid de control și ne așteptăm să asistăm la o nouă tentativă de recuperare.

Mars Reconnaissance Orbiter, una din sondele aflate pe orbita lui Marte, a reușit să fotografieze locul unde se află sonda britanică Beagle 2, pierdută în 2003. Acesta s-a folosit de parașute și perne de aer pentru a se așeza pe suprafața planetei roșii fix în ziua de Crăciun din 2003, însă cei de la sol nu au mai putut lua legătura cu sonda după momentul în care aceasta trebuia să atingă solul și au crezut că aceasta s-a prăbușit pe suprafața planetei. Astăzi însă am aflat că nu este așa, sonda, deși apare în câțiva pixeli în noile poze, se pare că s-a folosit de parașute și nu s-a prăbușit. Beagle 2 a ajuns pe Marte după ce a împărțit drumul cu sonda europeană Mars Express, lansată în 2 iunie 2003.

Miercuri, s-a detectat o posibilă scurgere de amoniac de pe Stația Spațială Internațională. Tot echipajul s-a refugiat în modulul rusesc și cele două nave Soyuz atașate stației au fost pregătite pentru o evacuare de urgență a avanpostului orbital. După analizarea problemei s-a constat că a fost de fapt vorba despre o eroare a unuia dintre computerele responsabile cu acești senzori și că de fapt în interiorul stației nu exista nici urmă de amoniac, lichid folosit pentru răcire pe ISS. La câteva ore după alarmă, echipajul a părăsit refugiul și început să-și reia activitatea normală.

WorldVu Satellites, fondată de Greg Wyler, a anunțat ieri că dorește să construiască și să lanseze un umăr de 650(!) de sateliți, fiecare având o masă de 125 de kilograme, pentru a-i plasa pe o orbită aflată la o altitudine de 1200 de kilometri, cu scopul de a facilita telecomunicațiile și de a oferi internet la viteze de minim 8 Gbps. Costul întregului proiect este estimat la aproape 2 miliarde de dolari, sumă ce include dezvoltarea și construirea sateliților, dar și lansarea acestora și costurile legate de asigurarea lor. Partenerii WordlVu Satellites sunt Virgin Group (compania condusă de Richard Branson) și Qualcomm. Greg Wyler este cunoscut pentru compania sa precedentă, O3b Networks, care deține în prezent o constelație de 12 sateliți de telecomunicații, aflați în prezent pe orbita Pământului.

Sonda New Horizons s-a trezit din hibernare și își continuă drumul spre destinația sa, Pluto. Au fost repornite instrumentele de la bord și acestea au început deja să adune date cu caracter științific, iar primele imagini sunt așteptate după data de 25 ianuarie. Ele nu vor fi la fel de clare cu cele capturate de Hubble, dar calitatea lor va crește constant și din luna mai vom obține cele mai clare imagini cu Pluto, urmând ca New Horizons să survoleze planetoidul în 14 iulie. După această dată, New Horizons își va căuta o nouă destinație în drumul său spre centura Kuiper.

Agenția Spațială Europeană a anunțat că și China, alături de Statele Unite și Rusia, face de acum parte din lista parneterilor strategici ai agenției. Asta înseamnă că relațiile dintre ESA și CNSA vor fi mai apropiate și în urma acestui acord, astronauți europeni au vizitat deja baza de antrenament a taikonauților. Probabil în viitor vom vedea un european vizitând stația spațială chinezească Tiangong-1, deși deocamdată nu există la nivel oficial un astfel de scenariu.

Vinerea trecută, NASA a testat cu succes un fost motor al navetei spațiale (RS-25), care urmează să fie folosit pentru viitoarea rachetă SLS. Acesta a fost modificat pentru a respecta cerințele noului vehicul (temperaturi mai scăzute, presiuni mai ridicate și accelerații mai puternice) și a fost pornit pentru 500 de secunde la centrul spațial Stennis al NASA. Naveta spațală folosea 3 astfel de motoare, iar SLS va folosi 4, dar acestea nu vor fi, din păcate, refolosite. Testul de vineri a fost prima dată când un motor RS-25 a fost pronit după 2009, de când navetele spațiale au fost restrase din uz.