Lansare eșuată pentru Antares

Antares, racheta folosită de Orbital Sciences pentru a transporta cargo spre Stația Spațială Internațională – parte a unui contract pe care compania îl are în desfășurare cu NASA, a explodat spectaculos la șase secunde de la lansare (video).

Aceasta trebuia să fie a cincea misiune Antares și a patra vizită a unei capsule Cygnus către ISS. Cygnus și Dragon (capsula celor de la SpaceX) sunt singurele variante prin care NASA poate trimite în prezent cargo către Stația Spațială. Dragon, care a revenit duminică la sol după o misiune orbitală de peste o lună, este alături de Soyuz singurele variante prin care se poate transporta marfă de pe ISS pe Pământ. Racheta Antares a fost recent upgradată, însă modificările au fost aduse doar treptei secundare, pentru a putea insera pe orbită încărcături mai masive decât varianta precedentă. Din acest motiv, upgrade-ul nu are nici o legătură cu eșecul petrecut la baza Wallops din Virginia. Oficialii companiei au declarat la scurt timp după accident că este prea devreme pentru a discuta despre viitorul zbor al rachetei, programat inițial pentru primele două luni ale anului viitor. Lansarea de azi trebuia să aibă loc ieri, la aproximativ aceiași oră, dar o ambarcațiune nu a părăsit la timp zona de siguranță din jurul rampei de lansare, fapt ce a dus la amânarea lansării.

La șase secunde după lansare, motoarele Antares au cedat și racheta s-a prăbușit înapoi pe rampă, cauzând pagube materiale importante. Din fericire, nici unul din personalul bazei nu a fost rănit, însă populația a fost atenționată să nu atingă și să raporteze orice fragmente ale rachetei care pot fi aduse la mal de către valuri, deoarece acestea pot conține urme de combustibil toxic.

Capsula Cygnus trebuia să transporte peste 2 tone de provizii și experimente spre Stația Spațială Internațională, însă astronauții de aici (care au urmărit în direct tentativa de lansare) nu au motive de îngrijorare: rezervele de la bordul stației le ajung până în martie 2015 și chiar în acestă dimineață are loc lansarea unei noi nave cargo, de data aceasta fiind vorba despre un Progress rusesc, iar la începutul lui decembrie este programată o nouă lansare SpaceX. Au fost însă pierdute complet experimentele de la bord, piesele de schimb și peste 20 de sateliți de mici dimensiuni, inclusiv un echipament clasificat, ale cărui rămășițe sunt căutate de către investigatori.

Principalul suspect pentru producerea acestui incident se pare că ar fi motoarele care propulsează racheta Antares. Rebotezate AJ-26 după ce au fost transportate din Rusia, acestea sunt de fapt motoarele NK-33 construite de către Nikolay Kuznetsov în anii ’60 pentru a echipa racheta N-1 cu care sovieticii doreau să ajungă pe Lună. După patru lansări fără succes, programul N-1 a fost abandonat, iar motoarele construite pentru a echipa gigantica rachetă au fost puse la păstrare (nu mai puțin de 30 de astfel de motoare erau nevoie pentru prima treaptă). După colapsul URSS, motoarele au ajuns la firma americană Aerojet (rebotezate AJ-26) și sunt acum folosite pentru racheta Antares. Așadar nu este vorba despre motoare derivate din NK-33 (cum este cazul RD-180 al rachetei Atlas V) ci efectiv despre echipamentele construite în anii ’60. Elon Musk, CEO al SpaceX, atrăgea atenția asupra acestui aspect într-un interviu din 2012. Oficial nu se cunosc cauzele accidentului, investigația fiind în desfășurare. Mai merită menționat că un test recent al unui astfel de motor AJ-26, care a avut loc în luna mai la centrul de cercetări Stennis al NASA, s-a încheiat cu un eșec (explozia motorului).

Incidentul de astăzi este cel mai grav de acest fel petrecut pe o rampă de lansare din SUA după explozia rachetei Delta II din 1997, care urma să plaseze pe orbită un satelit GPS. Costurile rachetei Antares și ale încărcăturii sunt în jur de 200 de milioane de dolari, la care se adaugă pagubele produse la sol care nu au fost încă evaluate (rampa de lansare, clădiri adiacente, instalații etc).

Mai multe detalii despre Antares pot fi găsite aici.