Antares lansează Cygnus ORB-2

Racheta Antares a celor de la Orbital Sciences a lansat pe orbită a treia capsulă Cygnus aflată în drum spre Stația Spațială Internațională, după alte două zboruri din 18 septembrie 2013 și 9 ianuarie 2014, parte a contractului COTS cu NASA pentru stimularea partenerilor privați.

Lansarea de la baza Wallops din Virginia a fost amânată de șapte ori (ultimele trei au fost cauzate de vremea nefavorabilă), după ce inițial trebuia să aibă loc în data de 1 mai 2014, dar tentativa de astăzi de la 19:52 a decurs fără incidente. NASA a cerut amânarea lansării din 1 mai datorită altor vehicule programate să se cupleze cu ISS în acea perioadă, iar apoi, în 22 mai, în timpul unor teste statice, unul din cele două motoare ale rachetei Antares a explodat, la 30 de secunde de la pornire, în ceea ce se dorea a fi un test de 54 de secunde. Încă nu se cunoaște cauza defecțiunii, dar motoarele de astăzi au fost certificate pentru zbor. Trebuie menționat că motoarele folosite de Antares sunt motoare AJ26, care provin din celebrele motoare sovietice NK–33 care trebuiau să propulseze racheta N–1 în drum spre Lună.

Cygnus transportă aproape 1500 de kilograme de provizii pentru echipajul aflat în prezent la bordul Stației Spațiale Internaționale (mâncare, haine, produse de igienă), piese de schimb, instrumente pentru experimente științifice și echipamente pentru viitoarele activități extravehiculare, dar și un număr de 28 de sateliți de mici dimensiune care urmează să fie lansați din modulul japonez Kibo în cursul următoarelor luni. Dragon, capsula celor de la SpaceX, poate transporta o masă dublă, atât spre ISS, cât și de pe ISS spre Pământ, în timp ce Cygnus nu poate face față unei reveniri prin atmosfera Pământului.

Întâlnirea cu brațul robotic al Stației Spațiale Internaționale va avea loc miercuri, când capsula va fi atașată de ISS, unde va rămâne pentru aproximativ o lună. După această perioadă, va fi încărcată cu deșeuri și se va dezintegra în atmosfera Pământului.

Cygnus este practic o variantă modificată a modulelor folosite de naveta spațială pentru a transporta cargo spre și dinspre ISS. După retragerea navetelor spațiale din uz, Orbital Sciences a construit un model al acestor module dotat cu panouri solare pentru independență energetică și propulsoare, care poate face astfel singur drumul spre ISS.

Racheta Antares, denumită anterior Taurus II, are două trepte: prima folosește combustibil lichid (două motoare AJ26), în timp ce a doua combustibil solid (motor ATK Castor–30B). În viitor (probabil începând din 2015), motorul celei de-a doua trepte va fi înlocuit cu o variantă mai performantă (Castor 30XL), crescând astfel masa pe care capsula Cygnus o poate transporta pe orbită. Fiind un motor cu combustibil solid, acesta nu poate fi oprit până la terminarea combustibilului și nici repornit. Pentru misiunea de astăzi, el a funcționat 137 de secunde, suficient pentru a plasa încărcătura pe orbită.

Următoarea lansare Antares/Cygnus este programată pentru octombrie, ultima pentru acest model de capsulă, pentru că de anul viitor, Orbital Sciences pregătește o nouă variantă Cygnus, îmbunătățită.