Soyuz în jurul Lunii?

Firma Space Adventures, cea care organizează excursii spre Stația Spațială internațională pentru cei cu dare de mână, a anunțat că a vândut deja două bilete pentru un zbor de agrement… în jurul Lunii. Aventura spațială (dacă-mi este permisă această formulare) va avea loc la bordul unei capsule Soyuz, undeva în anul 2017 sau 2018.

Cei doi clienți a căror identitate nu a fost încă dezvăluită, vor fi însoțiți de un cosmonaut rus, însă capsula Soyuz care îi va găzdui va trebui să sufere câteva modificări. Cea mai importantă dintre acestea va fi un nou scut termic,  care să permită revenirea în atmosferă cu o viteză mult mai mare decât o misiune obișnuită, de pe orbita joasă a Pământului. De asemenea, pentru a face călătoria în jurul Lunii puțin mai confortabilă, capsulei i va fi atașat un modul suplimentar. Din acest motiv, misiunea va avea nevoie de două lansări, una pentru a pune pe orbită capsula Soyuz împreună cu echipajul, iar o a doua lansare va transporta modulul suplimentar, dotat și cu propulsie și combustibil, pentru a imprima capsulei viteza necesară pentru desprinderea de gravitația Pământului. Soyuz și echipajul său nu vor aseleniza, vor da doar câtea ocoale Lunii, la fel cum au făcut cei din misiunea Apollo 8 în 1969.

Capsula Soyuz a fost inițial gândită pentru zboruri nu doar în jurul Lunii, dar chiar pentru aselenizare, însă după ce SUA a câștigat cursa spațială în 1969, URSS a abandonat aceste planuri și a transformat Soyuz într-un vehicul extrem de eficient pentru misiuni către orbita joasă, folosit în prezent pentru a transporta astronauți ruși, americani, europeni sau japonezi spre Stația Spațială Internațională, fiind în prezent singurul vehicul spațial cu echipaj uman.

Artista Sarah Brightman va fi următoarea turistă spațială, ea fiind programată pentru un zbor spre ISS anul următor. Biletul plătit a fost în valoare de 52 de milioane de dolari. Însă pentru sejurul în jurul Lunii, fericitul cuplu a plătit deja 300 de milioane de dolari.

Soyuz

Lasă un comentariu