O nouă planetă X

Sistemul solar nu se termină cu Pluto. Dimpotrivă, abia după orbita acestuia, lucrurile încep să devină interesante. Pentru că spațiul este vast și lumina Soarelui abia ajunge acolo, observațiile sunt greu de efectuat, însă astronomii continuă să descopere noi obiecte care pun într-o nouă lumină teoriile cu privire la istoria sistemului solar.

Planeta 2012 VP113 este cea mai nou descoperită planetă pitică din sistemul solar. Spre deosebire de Sedna, care se apropie până la 76 de unități astronomice (UA) de Soare, 2012 VP113 este puțin mai îndepărtată, ajungând doar până la 80 de UA. Pentru a avea puțin noțiunea distanțelor, Pământul se află la 1 UA de Soare, restul planetelor până la 30 UA, iar centura lui Kuiper se întinde între 30 și 50 de UA. Așadar, atât Senda cât și 2012 VP113 (numele este provizoriu), se află dincolo de centura lui Kuiper, fiind parte a norului lui Oort interior. Dacă cel mai apropiat punct de Soare este la aproximativ 80 de UA pentru cele două planete, deoarece orbita lor este extrem de alungită, cel mai depărtat punct se găsește undeva la câteva sute de unități astronomice. Sedna face o orbită completă în jurul Soarelui la fiecare 11400 ani, spre deosebite de cei 165 de ani necesari lui Neptun să parcurgă o orbită completă. Cu toate acestea, cele două planete pitice, sunt supuse atracției gravitaționale ale Soarelui, spre deosebire de cometele din norul lui Oort exterior (aflat undeva la 1500 UA), care sunt atât de depărtate de Soare încât orbitele lor sunt perturbate de restul stelelor.

Astronomii care au făcut descoperirea spun că este foarte posibil ca orbitele celor două planete pitice aflate dincolo de centura Kuiper să fie perturbate de o planetă de 10 ori mai mare decât Pământul, rămasă încă nedescoperită. De fapt, spun cercetătorii, sute de obiecte masive, cel puțin la fel de mari ca Sedna, pot să existe dincolo de centura Kuiper, însă detectarea lor continuă să fie extrem de dificilă.