Opportunity după 10 ani

În 24 ianuarie 2004, pe suprafața lui Marte ajunge roverul Opportunity, la trei săptămâni după Spirit. Îndrăznesc să spun că la acea dată nimeni nu credea că după 10 ani, roboțelul va mai funcționa, nici cei mai optimiști ingineri de la JPL, locul unde cei doi roboți au luat naștere. Din păcate, Spirit și-a încetat în 2010 activitatea, dar Opportunity nu se lasă și continuă să parcurgă metri după metri pe suprafața Planetei Roșii depășind cu fiecare zi câte recordul de anduranță, trimițând zi de zi date de interes pentru comunitatea științifică internațională.

Cel mai mare inamic al lui Opportunity rămâne praful marțian, depus pe panourile solare, singura sursă de energei electrică și termică a roverului. Fiind blocat în solul marțian pentru mai multe luni, Spirit nu a putut să se orienteze pentru a plasa optim panourile solare în raport cu Soarele, devenind astfel victima iernii marțiene. În urma scăderii energiei disponibile, Spirit a încetat să mai emită semnale radio care să poată fi preluate de sondele aflate pe orbita lui Marte sau de antenele NASA de pe Pământ. În schimb, Opportunity a avut noroc să treacă printr-o furtună. Inițial, inginerii s-au speriat și au crezut că praful adus de această furtună va acoperi panourile solare ale roverului și vor grăbi dezactivarea acestuia, însă s-a întâmplat exact opusul: vântul puternic a curățat panourile și i-a dat o nouă viață robotului.

PIA17759-MarsOpportunityRover-SelfPortrait-20140106Mulți și-au pus întrebarea: de ce nu a fost montat un ventilator pe cele două rovere, pentru a îndepărta regulat praful de pe panouri și pentru a prelungi astfel viața roboților marțieni? Ei bine, motivele sunt mai multe:

  • Roverele au fost proiectate să aibă o perioadă de viață de 3 luni. Folosind datele obținute de precedentul rover Sojourner, inginerii au construit un sistem de panouri solare care, în condițiile marțiene, ar fi trebuit să producă suficientă energie pentru această perioadă. Este evident că s-au înșelat și sigur se bucură astăzi pentru eroarea lor;
  • Energia pe care o are la dispoziție Opportunity este foarte redusă, de zece ori mai puțin decât folosește un monitor pentru PC. Un sistem de îndepărtare a prafului ar fi consumat o bună parte din această energie, care ar fi trebuit redirecționată de la instrumentele științifice;
  • Orice gram suplimentar însemna renunțarea la elementele aflate deja pe rover, iar un sistem de îndepărtare a prafului ar fi însemnat renunțarea la unul sau mai multe elemente științifice: pur și simplu roverele au fost încărcate până la limita rachetelor purtătoare;
  • Atmosfera marțiană la suprafață este de 100 de ori mai rarefiată decât pe Pământ, așa că un sistem de ventilație nu ar fi fost prea eficient, pentru că trebuia să recircule un volum de aer cu mult mai mare decât ar fi fost nevoie pe Pământ pentru o operațiune similară;
  • Datorită lipsei de umezeală, praful marțian, la fel ca și cel selenar, este deosebit de abraziv și orice sistem care ar fi reușit înlăturarea lui, ar fi zgâriat în timp panourile solare sensibile, ducând astfel și mai repede la uzura acestora.

Spre deosebire de Spirit și Opportunity, Curiosity are o sursă radioactivă de energie, deci nu are panouri solare, astfel încât nu trebuie să își facă griji cu privire la acumularea prafului pe suprafața sa. Nu știm cât timp se mai încăpățânează Opportunity să mai transmită mesaje, dar fiecare zi este un cadou neașteptat pentru cei de la JPL, care continuă să-l asculte povestind despre peisajele și rocile marțiene.

Lasă un comentariu