Cygnus (CRS-1) în drum spre ISS

Astăzi la ora 20:07, racheta Antares a fost lansată de la baza Wallops din Virginia, după diverse amânări  din ultima perioadă. Aceasta a transportat pe orbită un modul, denumit Cygnus, care în următoarele zile se va întâlni cu Stația Spațială Internaținoală. Astronauții de aici vor manipula brațul robotic al stației pentru a captura nava Cygnus și pentru a o cupla cu unul din modulele ISS (Harmony). Spre deosebire de naveta spațială sau de navele rusești Soyuz, Progress, Cygnus nu andochează automat cu porturile ISS, ci este condusă spre acestea folosind brațul robotic Canadarm2.

Misiunea CRS-1 este prima misiune operațională a lui Cygnus, după două misiuni de test din trecut. În primul test, racheta Antares a lansat doar o încărcătură de masă similară cu Cygnus iar în al doilea test o capsulă Cygnus s-a cuplat cu ISS, dar zborul a fost considerat un test. De data aceasta, capsula transportă provizii importante pe ISS, piese de schimb și un set de 33 de sateliți, care vor fi lansați de pe  Stația Spațială Internațională, o încărcătură cu masa totală de aproape 1.5 tone. La finalul misiunii, după câteva săptămâni în care va rămâne cuplată cu ISS, Cygnus se va dezintegra în atmosferă, împreună cu aproape 1 tonă de reziduri cu care o vor încărca astronauții de pe stație.

În acest moment, Cygnus se află pe orbită, în parametri normali, după ce motoarele celor două trepte au ghidat-o pe traiectoria planificată. Panourile solare sunt active așa că Cygnus a pornit pe urma Stației Spațiale Internaționale, pe care o va ajunge din urmă în trei zile. Astăzi vor avea loc două manevre de ajustare a traiectoriei, pentru interceptarea ISS în cursul zilei de duminică.

Cygnus (fabricată de Oribtal Sciences), alături de capsula Dragon a celor de la SpaceX, este una din alternativele private pe care NASA le încurajează pentru a prelua transportul de provizii spre ISS și speră ca în viitor una sau mai multe companii private să poate transporta și viitori astronauți, de pe teritoriul Statelor Unite. În prezent, astronauții americani zboară cu capsula rusească Soyuz, într-un parteneriat cu agenția spațială rusă, acesta fiind singurul vehicul capabil să lanseze oameni pe orbită și să-i aducă bineînțeles și înapoi.

Orbital-1 Mission Antares Launch

Antares (Orbital Sciences), părăsind rampa de lansare de la baza Wallops din Virginia

Lasă un comentariu