Retrospectiva orbitală

Dream Chaser, o navetă spațială în miniatură construită de cei de la Sierra Nevada, a efectuat în aceste zile un test atmosferic. Aflată în cădere liberă, naveta a plutit controlat și a ajuns pe pista de aterizare de la baza aeriană Edwards din California. Problemele au apărut după contactul cu pista, când trenul de aterizare i-a jucat feste vehiculului, cauzând dezechilibrarea acestuia și avarii despre care Sierra Nevada nu a oferit detalii. Cu toate acestea, testul a fost unul de succes, pentru că principalul obiectiv a fost comportamentul aerodinamic al lui Dream Chaser și nu testarea trenului de aterizare, un detaliu relativ minor care poate fi remediat fără mari întârzieri.

ATV-4 Albert Einstein s-a decuplat de ISS și a plonjat sâmbătă în atmosfera Pământului, dezintegrându-se undeva deasupra Oceanului Pacific, după ce patru luni a fost parte componentă a Stației Spațiale Internaționale. După ce a transportat provizii și a corectat oribta ISS, ATV-4 a părăsit avanpostul orbital încărcat cu câteva tone de deșeuri împreună cu care și-a găsit sfârșitul în cursul zilei de ieri, din moment ce vehiculul nu este proiectat pentru a supraviețui revenirii pe Pământ.

GOCE, un alt satelit european, își vede zilele numărate. În 21 octombrie, GOCE a rămas fără combustibil, iar de atunci altitudinea acestui reducându-se cu 19 kilometri din cauza frecării cu starturile superioare ale atmosferei. Lansat în 16 martie 2009, GOCE a fost un satelit pentru studiul câmpului gravitațional al planetei noastre.

Stația Spațială Internațională a fost din nou un loc plin de activitate în aceste zile. După plecarea vehiculului european ATV-4 Albert Einstein, astronauții Fiodor Yurchikin, Karen Nyberg și Luca Parmitano au ieșit la o plimbare în capsula Soyuz TMA-09M. Scopul a fost acela de a muta capsula andocată de portul Rassvet la noua sa locație, portul modulului Zvezda, pentru a lăsa loc viitoarei Soyuz TMA-11M, așteptată săptămâna viitoare. Întreaga operațiune a durat câteva ore, Soyuz îndepărtându-se la o distanță sigură de ISS, după care a revenit întocmai așa cum o fac celelalte vehicule proaspăt lansate.

Între timp, MAVEN, cea mai nouă misiune marțiană a NASA, se apropie de lansarea. A supraviețuit suspendării activităților agenției spațiale americane din ultima perioadă și în mai puțin de-o lună MAVEN va decola sper Marte, pentru a studia atmosfera Planetei Roșii. Vom reveni cu detalii în preajma lansării.

India și China pregătesc și ele misiuni îndrăznețe. Profitând de alinierea dintre Pământ și Marte, India va lansa în câteva zile prima sa sondă interplanetară, Mangalyan, care speră să ajungă pe orbita lui Marte după 10 luni. China în schimb a luat Luna în vizor și speră să lanseze la 1 decembrie 2013 primul său rover care va ajunge pe satelitul nostru natural, marcând 30 de ani de când omenirea a avut un vehicul pe Lună (ultimul fiind celebrul Lunokhod 2 al Uniunii Sovietice, în 1973).

Lasă un comentariu