Cum arată o lansare Dnepr

Am aflat și eu astăzi că lansarea unei rachete Dnepr este una extrem de spectaculoasă. Asta deoarece propulsorul nu este altceva decât o versiune ușor modificată a unei rachete balistice intercontinentale sovietice R-36, destinate unei confruntări nucleare. Din fericire, propulsorul este acum folosit pentru a transporta diverse încărcături spre orbită.

Fiind o rachetă balistică, aceasta este lansată dintr-un tub aflat sub nivelul solului. Pentru a ajunge deasupra rampei de lansare, un sistem cu gaz comprimat este folosit pentru a împinge racheta vertical, până la o înălțime de 20 de metri deasupra solului. În timp ce aceasta este suspendată în aer, motorul primei trepte este activat, pentru a înălța mai departe racheta. Un clip video al unei lansări Dnepr poate fi văzut aici.

Propulsorul Dnepr deține în acest moment două recorduri diametral opuse: cei mai mulți sateliți lansați pe orbită (32, chiar astăzi) și cei mai mulți sateliți pierduți la o singură lansare (18, în 2006). Dnepr a efectuat până în prezent 19 zboruri, suferind un singur eșec, cel din 2006.

Dnepr

Așa arată o lansare reușită pentru Dnepr.

Lasă un comentariu