Gravity și dezastrele spațiale

Gravity rulează de câteva zile pe marile ecrane, așa că, la cât am scris despre el în ultimul timp, simt că sunt dator cu un review. Până la urmă, filmele despre spațiu în care personajele principale nu se întâlnesc cu extratereștrii care să-i facă să urle nu sunt chiar atât de dese și merită pomenite. Abia am ajuns acasă, așa că va fi un review la cald, încercând să evit cât de mult pot punctele sensibile. Pe scurt, vreau să spun de la început că, în ansamblu, filmul mi-a înșelat așteptările. Am ieșit din sală ușor dezamăgit, după ce am devorat până la saturare trailerele, parcă așteptam altceva. Dar să începem cu lucrurile bune, să vedem unde excelează Gravity.

Efectele speciale sunt absolut impresionante. Filmul este 3D pentru un motiv: totul arată (și se aude) spectaculos, senzația de realism te urmărește pe tot parcursul acțiunii. Atenția la detalii a fost incredibilă și rare sunt filmele în care se pot vedea atât de bine și atât de detaliat instalațiile orbitale: o navetă spațială, telescopul Hubble, Stația Spațială Internațională, Soyuz. Iar toate acestea într-un singur film care să nu fie documentar, nu cred că au mai fost adunate vreodată pe marele ecran. Așa că dacă vă bucură cadre cu modulele ISS, cu naveta spațială sau cu Pământul văzut de pe orbită, atunci nu ratați Gravity.

Dar… cam atât, nu-i cereți mai mult filmului. Povestea este destul de subțire și previzibilă pentru a o considera motivațională. Scăpările logice sunt uneori enervante și greu de ignorat, și nu mă refer doar la detalii tehnice (care sunt multe). Sunt conștient că un film realist despre spațiu poate fi foarte plictisitor. Gravity se vrea un compromis, dar este unul destul de periculos: poate prea plictisitor pentru publicul larg (care nu apreciază la adevărata valoare cadrele suculente tehnic cu instalațiile orbitale), însă ușor ridicol pentru specialiști sau pentru cei care mai înțelegem, în mare, cum funcționează legile fizicii. Ce caută ISS, Tiangong, Explorer și Hubble pe aceiași orbită? Cum poate un astronaut să poarte doar pantaloni scurți și tricou pe sub un costum spațial? Cum se poate debarasa un astronaut de un costum spațial în câteva secunde? Prin ce coliziuni se poate crea, în câteva minute, reacția în lanț care a dus la norul de deșeuri?

După indicativul misiunii și după mărimea stației spațiale chineze, ne dăm seama că acțiunea este plasată în viitor. Așa că nu o să iau la bani mărunți modul în care Clooney se plimbă pe lângă navetă la începutul filmului, Poate în câțiva ani, NASA va dezvolta un MMU la fel de ușor manevrabil ca cel din Gravity. Dar, fiind vorba despre viitor, cred că este în regulă dacă spun că Gravity este de fapt un science-fiction. Și unul cu pretenții, având în vedere atenția la detalii în unele cazuri, dar care nu trece de proba logicii tot timpul, având în vedere scăpările grosolane menționate anterior.

Un easter-egg frumos a fost prezența lui Ed Harris în film, doar prin vocea sa (fiind legătura radio de la Houston). Dacă nu ați văzut Apollo 13, Ed Harris îl interpretează pe Gene Krantz, legendarul directorul de zbor din Mission Control Room, care a participat activ la salvarea echipajului Apollo. Am văzut numele lui la final, în timp ce părăseam sala și mi-l imaginam tot în rolul lui Gene Krantz, în Mission Control Room, încercând din nou să ia legătura cu cei de pe orbită. Și că tot veni vorba de Apollo 13, acesta rămâne cel mai bun film despre spațiu din toate timpurile.

Gravity merită văzut. Este un film care arată bine (cu sau fără picioarele Sandrei Bullock), dar nu intrați în sală sperând să aveți o revelație la final. Este un film frumos și atât.

6 Comments

  1. Păi mie mi se pare absolut normal ca Apollo 13 să fie bun, pentru că povestea în sine este complet reală. E extrem de ușor să fii corect din punct de vedere fizic dacă urmezi o poveste reală, iar dramatismul situației era deja la cote super-hollywood-iene, singurul lucru rămas cineaștilor a fost să reproducă situațiile și să raporteze cît mai plăcut vizual evenimentele.

    N-am văzut Gravity, aș vrea să-l văd, însă dacă e vorba de filme SF, singurul care cred că rămîne cît de cît realist mi se pare totuși 2001 – A Space Odyssey, cu mențiunile obligatorii – virajul puternic spre SF și psihedelic de la final, care (coroborat cu lectura romanului/novelizării scrisă de Clarke) duce la concluzii mai puțin… realiste. Deși posibile.

    Salut, cu ocazia asta, apariția pe acest blog, altminteri aproape exclusiv de informare științifică, a primului (după știința mea) comentariu asupra unei opere cinematografice, facută din perspectiva unei persoane bine informate științific. La mai multe!

    Dacă n-aveți nimic împotrivă, aș putea ajuta cu cîteva păreri… :)

  2. „Dacă n-aveți nimic împotrivă, aș putea ajuta cu cîteva păreri”

    Sunt oricând bucuros să primesc sfaturi, critici, păreri, așa că, ajutați :)

  3. Complet de acord.

    Nu sunt cine stie ce expert in domeniu, ci mai degraba o persoana care in timpul liber se mai informeaza din cand in cand despre ultimele evenimente, insa chiar si-asa mi-a fost destul de greu in multe momente sa iau in serios actiunea.

    Pe langa exemplele date de tine as mai mentiona usurinta si rapiditatea cu care programa sistemele capsulelor folosite (faza cu ala bala portocala din modulul chinez chiar a fost tare), faptul ca cei doi parca s-au intalnit pt prima oara pe orbita (personajul lui Clooney nici nu stia unde s-a nascut Ryan…), anumite lacune in pregatirea sau psihicul lui Ryan care nu prea au ce cauta in spatiu (semi-depressed, failed all soyuz landings, etc.) si inca altele mai micute.

    Insa cea mai grosolana „deviatie” mi s-a parut scena in care Clooney se separa de Ryan. Poate imi scapa mie un anumit concept, insa din moment ce ajunsesera amandoi in repaus unul fata de celelalt iar orbita nu era prea joasa pt a exista cine stie ce gravitatie, de ce o tragea „in jos” Clooney atat de tare?

    Oricum, trecand peste detalii de genul asta, filmul a fost unul placut si chiar m-am bucurat de ocazia de a introduce in mediul asta pe alte persoane care nu prea au avut pana acuma vreo tangenta cu activitatile spatiale aflate in curs.

    E un fel de „Space activity in a nutshell” pentru cei complet neinitiati, ceea ce e un lucru mai mult decat binevenit.

  4. Nimeni nu e expert pe aici, ne dăm toți cu părerea :)

    Faza din modulul chinez a fost tipic hollywoodiană. Dar pot trece peste, dacă ținem cont că Shenzhou e de fapt un fel de Soyuz. Cu toate că Stone nu era deloc expertă în a pilota un Soyuz, după cum a recunoscut anterior. Să zicem că pot accepta situația în care cineva familiarizat cu un Soyuz poate decupla un Shenzhou (sasul dintre capsulă și stația spațială chineză este similar cu cel folosit de Soyuz și ISS, în speranța chinezilor că în viitor vor putea andoca și ei la ISS, deci sistemele sunt oarecum similare; rămâne însă bariera lingvistică), dar e destul de far-fetched.

    Nu știe unde s-a născut, nu știe dacă e căsătorită sau ce culoare au ochii ei. În condițiile în care un echipaj care execută împreună un EVA petrece sute sau mii de ore împreună, în timpul antrenamentelor. Ajung să cunoască totul unul despre celălalt. Și știm că Stone și Clooney au venit împreună cu naveta, deci cade argumentul că Clooney era deja pe ISS și nu avea cum să o cunoscă pe Stone. Și nu ține nici ‘ei, încerca să facă și el conversație, să treacă vremea’, e destul de clar din dialogul lor că amândoi erau cât se poate de serioși.

    Bună remarca cu psihicul ușor instabil al lui Stone. Plus că în acest moment, Soyuz este o barcă de salvare, nu zboară nimeni în spațiu (american, european, japonez etc) dacă nu e în stare să piloteze un Soyuz până la sol.

    Erau în repaus, tot ce trebuia să facă era să tragă ușor de cablu și Clooney ar fi venit la fel de ușor spre ea. Scena are un dramatism absolut gratuit.

    Ce nu-mi place mie la filmul ăsta este că are pretenții de film deștept și de fapt nu e, inducând lumea în eroare. Adică la Armageddon știi că e just for fun și nu cauți explicații prea multe, dar când vezi ISS-ul în toată spledoarea lui și când vezi Hubble-ul, Canadarm și alte chestii serioase, te duce rapid gândul „filmul ăsta e deștept, probabil regizorul știe foarte bine cum funcționează lucrurile pe orbită.” Ei bine, poate că el știe, dar punerea în scenă este deficitară. Dar măcar arată bine.

  5. La scena când Kowalski se decuplează de Ryan, din ce am văzut/înțeles eu la cinema, sistemul format din ei doi încă se rotea (aveau impuls cinetic, care tinde să se conserve mult și bine în spațiu, în lipsa frecării) de aici și necesitatea decuplării, altfel ar fi ajuns să se rupă coarda de care se agățase Ryan și ar fi plutit amândoi prin spațiu în derviă…Dar s-ar putea să mă înșel, trebuie să revăd scena, când va apărea pe dvd.
    Oricum, un film frumos și antrenant, cât de cât realist (împreună cu Apollo 13 și 2001: odiseea spațială) cu mesaj optimist-pozitiv, destul de hollywoodian (ar fi fost prea sumbru și nevandabil să moară amândoi).

Lasă un comentariu