Gravity și dezastrele spațiale

Gravity rulează de câteva zile pe marile ecrane, așa că, la cât am scris despre el în ultimul timp, simt că sunt dator cu un review. Până la urmă, filmele despre spațiu în care personajele principale nu se întâlnesc cu extratereștrii care să-i facă să urle nu sunt chiar atât de dese și merită pomenite. Abia am ajuns acasă, așa că va fi un review la cald, încercând să evit cât de mult pot punctele sensibile. Pe scurt, vreau să spun de la început că, în ansamblu, filmul mi-a înșelat așteptările. Am ieșit din sală ușor dezamăgit, după ce am devorat până la saturare trailerele, parcă așteptam altceva. Dar să începem cu lucrurile bune, să vedem unde excelează Gravity.

Efectele speciale sunt absolut impresionante. Filmul este 3D pentru un motiv: totul arată (și se aude) spectaculos, senzația de realism te urmărește pe tot parcursul acțiunii. Atenția la detalii a fost incredibilă și rare sunt filmele în care se pot vedea atât de bine și atât de detaliat instalațiile orbitale: o navetă spațială, telescopul Hubble, Stația Spațială Internațională, Soyuz. Iar toate acestea într-un singur film care să nu fie documentar, nu cred că au mai fost adunate vreodată pe marele ecran. Așa că dacă vă bucură cadre cu modulele ISS, cu naveta spațială sau cu Pământul văzut de pe orbită, atunci nu ratați Gravity.

Dar… cam atât, nu-i cereți mai mult filmului. Povestea este destul de subțire și previzibilă pentru a o considera motivațională. Scăpările logice sunt uneori enervante și greu de ignorat, și nu mă refer doar la detalii tehnice (care sunt multe). Sunt conștient că un film realist despre spațiu poate fi foarte plictisitor. Gravity se vrea un compromis, dar este unul destul de periculos: poate prea plictisitor pentru publicul larg (care nu apreciază la adevărata valoare cadrele suculente tehnic cu instalațiile orbitale), însă ușor ridicol pentru specialiști sau pentru cei care mai înțelegem, în mare, cum funcționează legile fizicii. Ce caută ISS, Tiangong, Explorer și Hubble pe aceiași orbită? Cum poate un astronaut să poarte doar pantaloni scurți și tricou pe sub un costum spațial? Cum se poate debarasa un astronaut de un costum spațial în câteva secunde? Prin ce coliziuni se poate crea, în câteva minute, reacția în lanț care a dus la norul de deșeuri?

După indicativul misiunii și după mărimea stației spațiale chineze, ne dăm seama că acțiunea este plasată în viitor. Așa că nu o să iau la bani mărunți modul în care Clooney se plimbă pe lângă navetă la începutul filmului, Poate în câțiva ani, NASA va dezvolta un MMU la fel de ușor manevrabil ca cel din Gravity. Dar, fiind vorba despre viitor, cred că este în regulă dacă spun că Gravity este de fapt un science-fiction. Și unul cu pretenții, având în vedere atenția la detalii în unele cazuri, dar care nu trece de proba logicii tot timpul, având în vedere scăpările grosolane menționate anterior.

Un easter-egg frumos a fost prezența lui Ed Harris în film, doar prin vocea sa (fiind legătura radio de la Houston). Dacă nu ați văzut Apollo 13, Ed Harris îl interpretează pe Gene Krantz, legendarul directorul de zbor din Mission Control Room, care a participat activ la salvarea echipajului Apollo. Am văzut numele lui la final, în timp ce părăseam sala și mi-l imaginam tot în rolul lui Gene Krantz, în Mission Control Room, încercând din nou să ia legătura cu cei de pe orbită. Și că tot veni vorba de Apollo 13, acesta rămâne cel mai bun film despre spațiu din toate timpurile.

Gravity merită văzut. Este un film care arată bine (cu sau fără picioarele Sandrei Bullock), dar nu intrați în sală sperând să aveți o revelație la final. Este un film frumos și atât.