Zile călduroase pe orbită

În 19 aprilie 2013, cosmonautul rus Pavel Vinogradov a devenit cea mai în vârstă persoană care a efectuat o activitate extravehiculară, la 59 de ani și 8 luni. Recordul precedent în aparținea americanului Story Musgrave, care avea 58 de ani și 4 luni când meșterea la telescopul spațial Hubble în 1993, în timpul misiunii STS-61.

Înainte de lansarea din 28 martie, Pavel Vinogradov știa că urmează o vară cu multe ieșiri în afara stației spațiale. Nu mai puțin de patru astfel de activități extravehiculare (EVA – Extra Vehicular Activity) erau programate între aprilie și august. „Este foarte dificil să pregătești o persoană pentru o astfel de misiune. Trebuie să măsori exact dificultatea sarcinilor ce i revin fiecăruia și ulterior să le distribui proporțional” spunea Vinogradiv într-un interviu, înainte de lansare.

Momentul istoric pentru el a avut loc în 19 aprilie, la trei săptămâni după ce colegii Aleksandr Misurkin și Chris Cassidy au fost lansați de la Baikonur, andocând cu avanpostul orbital în doar șase ore. Activitatea extravehiculară a fost efectuată de Vinogradov și Romanenko. Cei doi au petrecut 6 ore și 38 de minute în afara stației, montând pe structura acesteia un experiment legat de studiul plasmei și a activității solar. Au recuperat apoi un experiment aflat în desfășurare și au înlocuit un reflector defect, folosit de vehiculul european ATV-4 „Albert Einstein”, care avea să se cupleze cu ISS în iunie. A fost a șaptea activitatea extravehiculară pentru Vinogradov și prima pentru Romanenko.

Câteva săptămâni mai târziu, cu puțin timp înainte de întoarcerea pe Pământ a astronauților Hadfield, Romanenko și Marshburn, echipajul a observat o scurgere de amoniac care părea să provină din canalul 2B a secțiunii P-6 a stației. În două zile a fost organizată o activitate extravehiculară de urgență, iar Cassidy și Marshburn au părăsit stația pentru 5 ore și 30 de minute, în încercarea de a depista cauza problemei. Scurgerea se oprise, dar pentru a fi siguri, aceștia au înlocuit un subansamblu al pompei de amoniac, suspect că ar fi cauzat problemele din urmă cu două zile. Problema nu a mai revenit.

Peste trei zile, Marshburn, Hadfield și Romanenko au ajuns cu bine înapoi pe Pământ, predând comanda stația lui Vinogradov, moment în care a început misiunea Expediției 36. Încă trei astronauți au completat echipajul Expediției 36 în 28 mai, o dată cu lansarea navei Soyuz TMA-09M, care i-a adus la bord pe rusul Fiodor Yurchikhin, americana Karen Nyberg și italianul Luca Parmitano. Acesta din urmă urma să participe la cel puțin două activități extravehiculare, efectuate în sectorul american al stației, și urma să devină primul italian care ar fi efectuat o astfel de EVA, însă nimeni nu avea să anticipeze momentele dramatice ce aveau să urmeze.

Înainte de ieșirea în spațiu a lui Cassidy și Parmitano, prima misiune EVA oficială a Expediției 36 avea să aibă loc în 24 iunie. Yurchikhin și Misurkin au petrecut în spațiu 6 ore și 34 de minute, pregătind ISS pentru sosirea mult-așteptatului modul rusesc Nauka. Inițial planificat pentru lansare în 2006, acesta a fost amânat de mai multe ori, în prezent data stabilită fiind aprilie 2014, dar probabil aceasta va fi împinsă și mai mult în viitor. Cei doi au recuperat niște experimente plasate în afara stației, au instalat experimente noi și au schimbat un panou de control pentru un modul responsabil cu sistemul de răcire.

Două săptămâni mai târziu, în 9 iulie, Luca Parmitani devine primul italian din istorie care-și părăsește vehiculul protector și ajunge să plutească în spațiul cosmic protejat doar de costumului de astronaut. Chiar dacă au mai fost  alți 6 italieni înainte lui în spațiu, nici unul dintre aceștia nu au avut de efectuat activități extravehiculare. Misiunea avea să fie un succes: împreună cu Cassidy, deja un veteran cu patru misiune EVA precedente, cei doi au înlocuit o componentă a unei antene care interfața comunicațiile dintre Houston și rețeaua de sateliți TDRS folosiți de NASA pentru comunicațiile orbitale. Au fost recuperate două experimente de pe platforma ExPRESS Logistic Carrier (ELC-2) și brațul robotic Canadarm 2 a fost upgradat pentru a se putea conecta cu elementele unor radiatoare, în cazul în care acestea s-ar fi defectat în viitor.

În 16 iulie are loc a doua ieșire în spațiu a celor doi, care trebuia să fie o continuare a primei și să dureze 6 ore și 30 de minute. Parmitano a fost primul care a părăsit ecluza și a început să își configureze echipamentul, înainte de apariția lui Cassidy. Ulterior, cei doi s-au despărțit întru-cât Cassidy s-a întors lângă modulul Z-1, pentru a meșteri ceva „deasupra” modulului Unity. Însă începuseră să apară primele probleme: Parmitano, după despărțirea de Cassidy, s-a strecurat „sub” modulul Unity, unde a cuplat o câteva cabluri, între modulul Zarya rusesc și Tranquility, cel american. Acest lucru îi va permite brațului robotic Canadarm2 să poată accesa modulul rusesc. Urma ca Parmitano să instaleze niște cabluri de date pentru viitorul modul rusesc Nauka, însă a simțit apă în casca sa. Cassidy s-a apropiat de el și a conformat prezența a aproximativ 800 de mililitri. Inițial, au suspectând o scurgere a fluidului de răcire, dar reducerea debitului acestuia nu a rezolvat problema. Problema se agrava cu fiecare minute, nivelul apei din cască crescând îngrijorător: după 10 minute, Parmitano raporta că apa îi ajunsese în ochi și că avea deja probleme de orientare. Imediat, directorul de zbor de la Houston, David Korth, a inițiat încetarea imediată a activității extravehiculare. Italianul avea să se îndrepte direct spre ecluză, iar Cassidy, după ce aranjase în grabă cablurile abandonate de Parmitano, avea să-l urmeze pe acesta.

A trecut doar 5 minute și Parmitano era înapoi în modulul Quest, iar apa îi intra deja în ochi, nas și gură. Cassidy a închis sasul care îi despărțea pe cei doi de vidul cosmic și 11 minute mai târziu presiunea din Quest făcea posibilă deschiderea celui de-al doilea sas și intrarea în restul stației. Karen Nyberg i-a înlăturat casca lui Parmitano, care nu se simțea deloc în apele sale, însă momentul critic fusese depășit („Nu arată deloc bine, dar este ok” avea să spună Cassidy despre colegul său). Activitatea extravehiculară durase doar 92 de minute și este a doua cea mai scurtă EVA din istoria ISS. Investigația pentru determinarea sursei lichidului din casca lui Parmitano este în curs.

De atunci, au avut loc încă două misiuni EVA rusești, în 16 și 22 august, amândouă efectuate de către Fiodor Yurchikhin și Aleksandr Misurkin. Prima dintre ele a devenit cea mai lungă activitatea extravehiculară rusă din istorie, după 7 ore și 16 minute petrecute în afara stației. Recordul pentru cea mai lungă EVA le aparține americanilor Jim Voss și Susan Helms, care a durat, în 2011 8 ore și 56 de minute. Misiunea din 22 august este ultima programată pentru Expediția 36. A durat 5 ore și 58 de minute și în cadrul ei au fost înlocuită o platformă pentru comunicații laser experimentale cu o cameră video de mici dimensiuni, fiind inspectate  câteva antene și alte dispozitive necesare în viitoarele misiuni de acest tip.

Peste câteva zile, în 11 septembrie, Vinogradov, Misurkin și Cassidy vor coborî pe Pământ la bordul capsulei Saoyuz TMA-08M, după o misiune pe ISS de 167 de zile, predând comanda stației rusului Yurchikhin, care va fi comandantul Expediției 37 până la mijlocul lunii noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *