Antares

Orbital Sciences își propune prin Antares găsirea unei soluții ieftine de a plasa încărcături de până la 5 tone pe orbită. Compania devine astfel un concurent direct al SpaceX, ambele aflându-se sub contract cu NASA pentru asigurarea transportului de provizii către ISS în următorii ani (deși SpaceX are un avantaj de câteva zboruri spre ISS realizate cu succes). NASA a plătit 1.8 miliarde de dolari pentru 8 misiune de aprovizionare a ISS în următorii 3-4 ani. Numele rachetei provine de la cea mai strălucitoare stea din constelația Scorpionul și una din cele mai mari stele descoperite până în prezent, având un diametru de aproape 1000 de ori mai mare decât diametrul Soarelui.

Antares nu este singura creație în materie de lansatoare a celor de la Orbital Sciences. Pegasus este o rachetă în trei trepte care este lansată de la o altitudine de 12 km de către un avion purtător. Din 1990, Pegasus a avut parte de 41 de misiuni și a lansat nu mai puțin de 81 de sateliți, suferind doar 5 eșecuri. Taurus, o rachetă convențională construită ca un upgrade al lui Pegasus, poate transporta sateliți de aproape 1600 kilograme pe orbită. Din 1994, Taurus a plasat pe orbită 17 sateliți, însă din 9 lansări, 3 au fost compromise. Familia de rachete Minotaur, derivată din rachetele balistice intercontinentale Minuteman și Peacekeeper, reprezintă soluții pentru lansări de sateliți de mici dimensiuni și zboruri suborbitale, fiind folosite și pentru a testa eficiența rachetelor balistice.

Cea mai nouă adiție în familia lansatoarelor produse de Orbital Sciences este Antares. Pornită ca un proiect finanțat parțial de NASA, în cadrul COTS (pachetul financiar pentru stimularea sectorului privat),  Antares va putea transporta pe orbită o peste 6 tone masă utilă. Diametrul este generos, având 3.9 metri și putând astfel transporta încărcături relativ mari. Sistemul de lansare este compatibil cu mai multe locații, testul de astăzi având loc la baza Wallops aflată în Virgina, dar în viitor rachetele Antares vor putea fi lansate și de la Cape Canaveral, baza aeriană Vandenberg sau complexul Kodiak din Alaska.

Antares, pe rampa de lansarea din centrul NASa de la Wallops.
Antares, pe rampa de lansarea din centrul NASa de la Wallops.

Antares are două trepte, existând și posibilitatea de a configura racheta în trei trepte, dacă particularitățile misiunii o impun. Prima treaptă, cu combustibil lichid, este propulsată de două motoare Aerojet AJ26-62 (derivate din legendarele motoare NK-33) iar a doua treaptă folosește combustibil solid și motor Cator 3B (construite de ATK).

Aprovizionarea ISS se va face folosind o capsulă Cygnus, dezvoltată tot de Orbital Sciences. Cygnus va putea rămâne atașată de ISS până la 90 de zile, cu posibilitatea de extensie până la un an. Oficialii Orbital Sciences vorbesc și despre varianta în care Cygnus să devină un modul permanent al ISS în viitorul apropiat, având în vedere că modulul presurizat al capsulei este derivat din MPLM (Multi-Purpose Logistics Module), modulele folosite de naveta spațială pentru aprovizionarea ISS. Leonardo, Donatello și Rafaello au fost numele celor trei MPLM-uri construite de agenția spațială italiană pentru NASA iar Leonardo a fost transformat într-o componentă permanentă a ISS după misiunea STS-133.

Racheta care se află în prezent pe rampa de lansare nu are atașată și capsula Cygnus, ci doar un simulator, adică un obiect cu o masă aproximativ asemănătoare, pentru a testa comportarea rachetei în condiții normale de zbor, dar fără a irosi o capsulă Cygnus pentru un test al propulsorului.