Retrospectiva 22 februarie – 1 martie

Chiar dacă în prima misiune comercială a capsulei Dragon desfășurată pentru NASA, unul din cele nouă motoare Merlin ale primei trepte a suferit o defecțiune, aceasta a ajuns cu bine la ISS, livrând proviziile necesare astronauților. SpaceX însă are acum de înfruntat o problemă mult mai severă: capsula Dragon are probleme cu trei din cele patru propulsoare, lucru ce face imposibilă stabilirea unei orbite corecte pentru interceptarea ISS și a întârziat deschiderea panourilor solare ale capsulei. Deși racheta Falcon 9 nu a mai pus probleme, în acest moment capsula se află pe o orbită intermediară și nu mai poate respecta programul prestabilit, acela de a se cupla cu ISS în cursul zilei de mâine. Nu se știe încă dacă andocarea va mai avea loc, însă timpul nu este deloc aliatul celor de la SpaceX, care se văd în fața celei mai mari crize de până acum.

Evenimentul vine la câteva zile după ce s-au anunțat noi reduceri de fonduri în întreg sistemul public federal american, reduceri care vor afecta și NASA. Se pare că cel mai mult vor avea de suferit programele desfășurate în colaborare cu partenerii privați pentru găsirea de soluții pentru revenirea astronauților americani pe orbită prin forțe proprii. S-au anunțat deja anularea unor teste vitale pentru progresul sănătos al acestor inițiative: testul propulsorului CST-100, un test SpaceX și o analiză a navei Dream Chaser a companiei Sierra Nevada. Dacă ținem cont și de recentele probleme ale capsulei Dragon, putem deja concluziona că programul stabilit inițial pentru reluarea lansărilor americane cu echipaj uman va mai întârzia câțiva ani.

Nici pe Marte lucrurile nu stau mai bine: unul din cele două computere ale lui Curiosity a suferit o problemă la modulul de memorie și se află acum în safe-mode, find activ doar cel de-al doilea computer (back-up). Soluția problemei va fi căutată pe parcursul următoarelor zile, când roverul va trece de mai multe ori în stare operaționlă și safe-mode, alternativ, pentru a ajuta inginerii să detecteze problema apărută la computerul principal.

Dennis Tito, primul turist spațial, dorește să trimită oameni spre Marte. Am spus spre și nu pe Marte. Fundația patronată de acesta dorește să realizeze o misiune spațială inedită, în care un echipaj uman va da un ocol Planetei Roșii, după care se va întoarce pe pământ, după o misiune ce ar dura 501 zile. Încă nu este foarte clar cum se va realiza practic acest lucru, cu ce capsule, module și propulsoare, dar câteva lucruri sunt deja clare: planul este unul simplu, care nu implică andocări decât cel mult pe orbita Pământului, nu vor fi nevoie de propulsoare pentru a efectua reîntoarcerea pe Pământ și cei doi membri ai echipajului vor trebui să fie căsătoriți, pentru a face față mai ușor călătoriei spre Marte. Aceștia nu vor ateriza pe suprafața planetei, doar o vor survola și vor folosi gravitația acesteia pentru a se reîntoarce acasă. Planul este unul îndrăzneț, dar nu imposibil, mai ales că Tito nu dorește să obțină profit din această misiune, ba mai mult, a declarat că o va susține financiar în prima etapă. Dar mai multe despre planul lui Tito, cu altă ocazie.

O cometă descoperită recent, C/2013 A1 (Siding Spring), se îndreaptă spre Marte. Deși șansele de impact sunt reduse, există riscul ca în 2014 aceasta să lovească violent suprafața marțiană, oferind un spectacol unic flotei de sateliți pe care îi avem plasați pe orbita planetei, dar și roverelor de la sol. Deoarece nu se cunoaște deocamdată cu precizie traiectoria cometei, nu se poate spune cu siguranță dacă impactul va avea loc, dar spectacolul oferit va fi unul spectaculos, atât pentru sondele de pe Marte, cât și pentru noi, deoarece cometa va putea fi observată și de pe Pământ.