Meteorit de pe Mercur?

Din cei aproape 45000 de meteoriți recuperați și recunoscuți oficial, 165 provin de pe Lună și 114 de pe Marte. Restul sunt, cel mai probabil, fragmente din asteroizii care roiesc în jurul Soarelui.

De unde știm că unii provin de pe Lună sau Mare? Analize amănunțite ale celor două corpuri cerești pot oferi suficiente date pentru ca structura și compoziția meteoriților studiați să fie comparată cu cea a rocilor lunare și marțiene analizate. Sonde sovietice sau echipaje umane au adus probe selenare pentru a fi studiate în laborator, iar instrumente științifice sofisticate se află în acest moment pe orbită și pe suprafața planetei Marte, așa că avem o idee destul de clară despre structurile geologice de pe planeta vecină.

Cum au ajuns acești meteoriți pe Pământ? Ei bine, se pare că acum multe sute de mii sau milioane de ani, în urma impactului violent cu un alt asteroid, bucăți din suprafața marțiană sau selenară au fost expulzate în spațiu, au orbitat o vreme Soarele (sau Pământul, în cazul meteoriților lunari) iar ulterior au intersectat orbita Pământului și au fost suficient de mari încât să reziste trecerii prin atmosferă, ajungând astfel pe planeta noastră. Șansele ca acest lucru să se întâmple nu sunt foarte mari, dovada fiind procentul extrem de scăzut de astfel de meteoriți.

O dată cu expansiunea sondelor în sistemul nostru solar și studiul și altor planete, cresc șansele ca să recunoaștem în colecțiile de meteoriți existente și fragmente din alte corpuri cerești. Așa se face că în urma misiunii Messenger, aflată în desfășurare, am aflat o mulțime de detalii cu privire la compoziția planetei Mercur. Lansată în data de 3 august 2004, sonda a ajuns pe orbita lui Mercur șapte ani mai târziu, la 18 martie 2011. De atunci, Messenger studiază fără încetare cea mai apropiată planetă de Soare și informațiile furnizate în legătură cu compoziția scoarței lui Mercur ne face să privim cu alți ochi unii din meteoriți.

NWA 7325 este numele meteoritului recuperat din sudul Marocului în 2012. Au fost identificate 35 de fragmente cu o masă totală de 345 grame. Acestea au ajuns la colecționarul Stefan Ralew, care a remarcat imediat coloristica oarecum atipică și textura sticloasă a acestora (crusta formată la trecerea prin atmosferă este verzuie, ca în cazul unor meteoriți lunari, dar o culoare mult mai pronunțată, lucru deloc obișnuit). În urma analizelor efectuate, s-a stabilit că fragmentele nu conțin fier aproape deloc, dar în schimb aveau concentrații ridicate de magneziu, aluminiu și silicați de calciu, exact compoziția crustei lui Mercur în urma observațiile sondei Messenger. Proporția de silicați de calciu observată de Messenger este diferită, însă acest lucru se poate explica prin vârsta mai veche a meteoritului descoperit în Maroc. În plus, expunerea la radiața solară pentru o perioadă relativ lungă de timp și șocul la care a fost supus în urma impactului care l-a format ar fi putut altera oarecum compoziția meteoritului.

De notat și faptul că încercarea de a atribui unor clase cunoscute de meteoriți (angrite și aubrite) drept origine Mercur nu a putut fi făcută: deși compoziția meteoriților din cele două clase se apropie de compoziția scoarței planetei Mercur, asocierea cu planeta cea mai apropiată de Soare nu poate fi făcută din pricina unor diferențe majore. NWA 7325 nu a fost însă încadrat deocamdată în nici una din clasele cunoscute, el fiind catalogat ca o acrondrită, adică unul din meteoriții cu o compoziție deosebită, dar o compoziție care îl apropie destul de mult de rocile de pe suprafața planetei Mercur.

Încă nu știm cu siguranță dacă NWA 7325 provine sau nu de pe Mercur. Un răspuns sigur am avea doar dacă o sondă ar aduce eșantioane de roci de acolo, însă acest lucru nu se va întâmpla prea curând. NWA 7315 mai poate fi supus însă unor teste, care i-ar putea măcar invalida originea sau ar putea contribui cu amănunte importante în favoarea acesteia: verificarea prezenței magnetismului remanent prin observarea direcției de cristalizare a componentelor sale, pentru că știm că în prezent Mercur are un câmp magnetic și unul destul de puternic.Însă chiar dacă ar fi de pe Mercur, meteoritul ar putea avea rețeaua cristalină afectată de șocul care a dus la formarea sau pe de o parte, iar pe de altă parte magnetismul remanent ar fi putut fi alterat și de expunerea la radiațiile cosmice sau de către detectoarele de metale folosite de nomazii marocani în căutarea de meteoriți în deșertul african. Altă metodă ar fi topirea unui fragment al meteoritului și studiul modului în care structura sa se recristalizează, pentru a compara apoi acest fenomen cu ce se întâmplă acum pe Mercur.

Studiu meteoritului se poate dovedi a fi extrem de scump: acesta se află în proprietatea unei persoane private, care a donat doar aproximativ 30 de grame pentru cercetare, restul rămânând în posesia sa, iar prețul unui gram din NWA 7325 poate urca în prezent la câteva mii de euro.

nwa7325-1-580x388Cel mai mare (peste 100 grame) din cele 35 de fragmente ale meteoritului NWA 7325. Crusta verzuie atipică poate fi observată în prim-plan.

2 Comments

Lasă un comentariu