Athena

United Launch Alliance deține încă monopolul pentru lansări destinate armatei SUA, însă acest lucru se va schimba în curând. SpaceX a primit un contract pentru a lansa satelitul DSCOVR în 2014 la bordul unei rachete Falcon 9 și încă o comandă pentru Space test Program-2 care va fi lansat folosind o rachetă Falcon Heavy în 2015. În timp ce contractele cu SpaceX sunt pentru încărcături relativ mari, US Air Force îi va permite companiei Lockheed Martin să continue dezvoltarea lansatorului Athena, pentru sateliți de mici dimensiuni.

Viața Athenei a început în 1993, find inițial denumită Lockheed Launch Vehicle (LLV) sau ulterior lockheed Martin Launch Vehicle (LMLV).

LLV-1 (Athena I) avea două trepte, primul fiind derivat din racheta balistică intercontinentală Peacekeeper, find propulsată de un motor cu combustibil solid, Thiokol Castor-120. A doua treaptă, dezvoltată de Pratt & Whitney, de asemenea cu un motor cu combustibil solid (Orbus 21D). Athena I avea o înălțime de 19.8 metri și putea urca pe orbită joasă 794 kilograme.

LLV-2 (Athena II) avea trei trepte, din care două propulsate de motorul Castor-120. În plus, mai avea un modul pentru ajustarea orbitei (OAM – Orbit Adjust module) ce conținea un sistem pentru controlul orientării și subsisteme pentru navigare, telemetrie și controlul rachetei. Lungă de 30.5 metri, Athena II putea urca până la 1896 kilograme pe orbită. Planul inițial prevedea pentru Athena și două boostere suplimentare care ar fi crescut masa utilă la 3.6 tone.

Prima lansare a avut loc în 15 august 1995, de pe rampa LC-6 a complexului de la baza aeriană Vandenberg, pentru a plasa pe orbită satelitul de comunicații GEMstar 1. Însă racheta a fost distrusă în timpul zborului de problemele apărute la bord.

A doua lansare, cea din 22 august 1997, a avut loc din același loc, de data asta pentru a transporta în spațiu satelitul Lewis al NASA. Deși lansare a fost fără incidente, satelitul a suferit unele probleme după ce a ajuns pe orbită.

O a treia lansare, cea a satelitului Ikonos, a fost o altă ratare, deoarece partea care proteja încărcătura nu s-a separat corespunzător după lansare. O a doua încercare de a lansa un satelit Ikonos a fost de data asta cu succes. Ghinioanele au încetat pentru Athena, următoarele lansări care au avut loc din Florida au fost fără incidente, printre acestea aflându-se și sonda Lunar Prospector.

Lockheed Martin a construit o bază în insula Kodiak din Alaska, pentru a facilita lansările pe orbite polare. Însă prima lansare a unei rachete Athena de la baza din insula Kodiak avea să fie și ultima pentru acest propulsor. După lansarea cu succes a satelitului Kodiak Star, programul de dezvoltare al rachetei a fost suspendat din lipsă de clienți. Forțele aeriene au preferat alte lansatoare, precum Taurus sau Minotaur, deși și pentru acestea numărul lansărilor avea să fie destul de scăzut (cel mult 3 lansări pe an, în general).

Discuții despre o a treia generație, Athena III, au existat încă de când racheta era operațională, în anii ’90. Aceasta urma să aibă două, patru sau șase boostere suplimentare cu motoare Castor-4A, în jurul primei trepte Castor-120, o configurație deloc obișnuită pentru o rachetă. Planul nu a fost pus în practică deoarece Lockheed Martin nu a reușit să găsească clienți interesați de un astfel de propulsor.

Însă în 2010, odată cu renunțarea la racheta Delta II, Lockheed Martin a anunțat că intenționează să revigoreze planurile pentru lansatorul Athena. De data asta însă, treapta superioară Orbus avea să fie înlocuită cu un alt motor cu combustibil solid, Castor 30. NASA și-a afirmat intenția de a folosi noua rachetă Athena, denumită de această dată Athena Ic și IIc, însă nu s-a oferit să cumpere vreun lansator.

Lockheed Martin a dorit să participe și la programul NASA pentru stimularea sectorului privat în explorarea spațiului cu echipaj uman (COTS), propunând o variantă de Athena III care ne-ar fi adus aminte de boosterele cu combustibil solid atașate navetei spațiale. Noua rachetă urma să aibă trei trepteȘ Castor-120, Castor 30 și OAM. De două ori mai înaltă decât Athena I, Athena III urma să poată urca pe orbită polară 4.6 tone (de pe insula Kodiak) și 5.9 tone pe orbită joasă, de la baza din cape Canaveral. Însă Lockheed Martin nu a câștigat nici un contract COTS.

Competitorul direct al Athenei este Minotaur, construită și operată de Orbital Sciences Corporation, iar US Air Force încearcă să angajeze mai mulți producători (printre care și SpaceX) în speranța că aceștia vor scădea costurile, în urma concurenței create. Diferența dintre Minotaur și Athena este că primul propulsor folosește componente rămase la de rachetele balistice intercontinentale în timp ce racheta celor de la Lockheed Martin este construită din materiale noi, ceea ce poate fi un dezavantaj când vine vorba de costuri. Athena ar avea nevoie de trei lansări anuale pentru a-și justifica la limită costurile de producție și de patru lansări pentru a deveni profitabilă din punct de vedere economic. Forțele aeriene și-au exprimat interesul pentru Athena, dar nu au făcut comenzi ferme în această direcție. Momentan, clienții pentru Athena III lipsesc, dar ea poate fi resuscitată oricând va fi nevoie de lansatoare de mici dimensiuni.

1 Comment

Lasă un comentariu