Săptămâna neagră

Programul spațial american a avut de îndurat de-a lungul timpului trei tragedii majore, soldate în total cu 17 pierderi de vieți omenești și pagube materiale considerabile (o capsulă Apollo și două vehicule din flota de navete spațiale). Toate aceste trei accidente sunt comemorate între 27 ianuarie și 1 februarie.

27 ianuarie 1967. America se grăbea să ajungă pe Lună. Programul Gemini se încheiase și acum urmau primele misiuni pregătitoare pentru adevărat aventură. Cei trei membri ai misiunii Apollo Saturn-204 se aflau în interiorul capsulei, pentru un test, înaintea lansării din 21 februarie când trebuia să aibă loc prima misiune cu echipaj uman din cadrul noului program. La 30 de minute după ce echipajul a intrat în capsulă, un arc electric produs în interiorul acesteia a dus la un incendiu devastator: atmosfera de oxigen pur și sasul care de deschidea greoi spre interior a făcut ca în 17 secunde, astronauții din interior să piară mistuiți de flăcări. Misiunea a fost redenumită ulterior Apollo 1.

Urmări:

  • Capsula Apollo a fost revizuită complet, evitându-se astfel de accidente în timpul misiunilor

28 ianuarie 1986. Challenger se afla pe rampa de lansare 39B de la complexul din Cape Canaveral. Vremea nefavorabilă și întârzieri ale misiunii precedente au făcut ca lansarea să fie amânată șase zile. În dimineața zilei de 28 ianuarie 1986, temperatura era de -1 °C, minimul acceptat pentru lansare. În seara de dinainte, temperaturile au atins chiar și -8 °C. Pentru a înțelege lanțul de evenimente care a dus la dezintegrarea navetei, să ne reamintim puțin structura acesteia: combustibilul necesar pentru cele trei motoare era asigurat de un rezervor principal (de culoare portocalie), dar puterea furnizată nu era suficientă pentru decolare. Astfel, pentru un plus de putere în primele faze ale zborului, naveta era ajutată de două propulsoare auxiliare (albe), cu combustibil solid. Acestea era alcătuite din mai multe segmente, separate și izolate prin câte două inele de etanșare din cauciuc (unul primar și unul de rezervă). Datorită temperaturilor scăzute din ultimele ore, cauciucul și-a pierdut elasticitatea și unul din inelele propulsorului auxiliar drept nu a mai putut șă asigure etanșeitatea acestuia. Eroziuni ale acestui inel au fost descoperite încă de la al doilea zbor al navetei spațiale, dar au fost ignorate. Gazele fierbinți și-au găsit loc prin îmbinarea acestuia și au început să mărească gaura creată. Fenomenul a dus la scăderea presiunii în propulsorul stâng, dar și la afectarea rezervorului principal, aflat în imediata vecinătate a propulsoarelor secundare. În scurt timp, gazele fierbinți care se scurgeau din propulsor au dus la perforarea rezervorului extern, provocând imediat explozia hidrogenului și a oxigenului aflate încă în cantități semnificative în rezervor, la 73 de secunde după lansare. Naveta spațială a fost dezintegrată instantaneu și dacă cei 7 astronauții de la bord au supraviețuit șocului inițial, cu siguranță și-au pierdut viața în momentul în care cabina în care se aflau a căzut în apa Atlanticului, după 2 minute și 45 de secunde, cu o viteză de 333 km/h.

Urmări:

  • Propulsoarele cu combustibil lichid au fost complet revizuite
  • Navetele au fost oprite la sol timp de trei ani, pentru investigații
  • Orarul lansărilor a fost relaxat, pentru a permite o mai bună investigare a navetelor după fiecare misiune
  • Au crescut standardele privind siguranța echipajului în misiuni
  • Lansarea telescopul spațial Hubble a fost întârziată cu câțiva ani

1 februarie 2003. Naveta spațială Columbia se dezintegrează în timpul revenirii în atmosferă. Fragmente din vehicul se împrăștie pe suprafața mai multor state, nici nu poate fi vorba de supraviețuirea celor 7 membri ai echipajului. Ce a mers prost în acea zi? Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să revenim la lansare. Columbia a început misiunea STS-107 în 16 ianuarie 2003. Să ne reamintim puțin câteva detalii despre rezervorul extern: acesta conține cantități mari de oxigen și hidrogen, necesare motoarelor navetei. Pentru a păstra aceste fluide în stare lichidă, este nevoie de o cantitate însemnată de izolare, care se aplică peste suprafața rezervorului sub forma unei spume (de unde și culoarea portocalie a acestuia). În timpul lansării, din cauza vibrațiilor la care este supusă întreaga structură, bucăți din această spumă izolatoare (și gheața formată pe suprafața sa, din vaporii de apă prezenți în atmosferă) se desprind și cad de pe rezervor. În ceea ce privește izolarea termică, bucățile care se desprind nu provoacă un efect semnificativ, motiv pentru care fenomenul a fost ignorat în cadrul misiunilor Apollo. Însă de data aceasta nu avem doar rezervorul care urcă de pe rampă, ci și naveta, iar bucățile de spumă desprinse pot avaria scutul termic al vehiculului. Plăcuțe ceramice lipsă au fost descoperite încă din primul zbor al navetei (1981), dar din fericire nu au fost într-un loc critic. În 16 ianuarie însă, au fost dislocate plăcuțe ceramice care protejau zona unde aripa navetei întâlnea fuzelajul. La revenirea în atmosferă, temperaturile mari au făcut ca metalul din acea regiune să cedeze, aripa să se desprindă de navetă, care și-a pierdut controlul și  orientarea la o viteză de 18 Mach.

Urmări:

  • Navetele au fost oprite la sol timp de trei ani, pentru investigații
  • Au fost introduse proceduri pentru verificare integrității scutului termic al navetei și posibilitatea unei misiuni de salvare dacă situația e cerea
  • Terminarea asamblării ISS a fost amânantă
  • Retragerea din folosință a navetelor spațiale a fost grăbită

2 Comments

Lasă un comentariu